Omul care sfinţeşte locul… la Comandău

În urmă cu mai mulţi ani scriam despre faptul că voievozii Ţărilor Române foloseau în actele de cancelarie, înaintea numelui, particula „Io”, de la Ioan, însemnând „cel ales de Dumnezeu”. Semnifica sursa puterii domneşti, ca fiind de origine divină. Domnul era cel ales de Dumnezeu. Şi tot atunci scriam că, în marea sa milă pentru românii covăsneni, Dumnezeu le-a dat mai mulţi aleşi care să-i apere şi să-i conducă. De curând, cu ocazia unei vizite la Comandău, sat covăsnean frumos, de munte, cu oameni harnici, dar necăjiţi de vitregiile vremurilor şi răutăţile semenilor, despre care vă voi relata pe larg în cursul acestui an, am mai cunoscut un astfel de om. Se numeşte Ioan Cotici. De la cinci ani îşi petrecea timpul cu tatăl său, pădurar fiind, la Comandău şi în împrejurimile sale, iar la maturitate a devenit însuşi el pădurar, astfel că „tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul” de peste cinci decenii şi jumătate, nu a rămas necunoscut omului viguros, agil şi de o veselie debordantă şi molipsitoare, care ne este ghid pe drumurile şi cărările locurilor. Ne vorbeşte despre planul înclinat şi fostele căi ferate forestiere, despre esenţele de lemn care s-au exploatat şi încă se mai exploatează în zonă, despre viitoarea întreprindere de industrializare a lemnului de la Reci sau cea de la Sebeş, despre marea furtună şi doborâturile din anul 1995, despre locurile de la Beţaşu, Bota, Lăcăuţi, Penteleu, Fagul Alb, Gyula, Ghiurca, despre plantele medicinale şi fructele de pădure, despre vânat, vânătoare şi jafurile care au dus la diminuarea drastică a vânatului încât „peste zece ani copiii noştri n-or să mai vadă urs şi cerb”, despre oamenii acestor părţi. Şi, mai ales despre ei, despre primele aşezări-colonii de exploatare forestieră, despre industrializarea Comandăului, despre originea lor etnică, despre evrei, italieni, români, secui, unguri, slovaci, despre tradiţiile şi credinţele lor. Se pare că locurile şi oamenii lor nu au şi nici nu pot avea secrete pentru dânsul. Fiecare dintre temele abordate pot constitui subiectele unor articole de sine stătătoare.

Românii, pe cale de dispariţie

Normal, fiind ortodox, tema care mi-a trezit interesul, explicată poate şi prin pasiunea pe care interlocutorul meu o punea în răspunsurile date întrebărilor mele, a fost privitoare la istoria ortodoxismului în Comandău. Ştiam, aproximativ, din volumul „Românii din Covasna şi Harghita”, de Ioan Lăcătuşu, Vasile Lechinţan şi Violeta Pătrunjel, că în Comandău era o comunitate puternică de români ortodocşi. Pentru informarea cititorilor voi arăta evoluţia credincioşilor români, în perioada 1910-2002, redată în acest volum: 1910 - 418; 1930 - 600; 1937 - 421; 1941 - 72; 1956 - 88; 1966 - 533; 1977 - 252; 1992 - 79; 2002 - 82. La ora actuală, în 2013, ne spune Ioan Cotici, „după ştiinţa mea, cei care îşi menţin credinţa ortodoxă sunt aproximativ 40-50 de persoane, dar şi acum, din familiile mixte, din catolici sau reformaţi, când vine părintele Ioan Ovidiu Măciucă să facă slujbă, se adună cu plăcere în bisericuţa în care ne aflăm, care devine neîncăpătoare”. Cauzele care au generat diminuarea treptată a numărului credincioşilor ortodocşi sunt de natură politicomilitară în anii 1940-1945, de natură economică şi etnică în perioada de după 1989, dar se datorează şi faptului că „ungurii au avut mereu preot aici pe timpul în care accesul la comuna aceasta era foarte greu, mai ales iarna când zăpezile ajung la 1-2 metri. Pe vremuri, preotul ortodox nu putea să vină sus la Comandău, motiv pentru care pentru un botez spre exemplu, dar şi în alte situaţii - căsătorii, decese -, preoţii reformaţi sau catolici aflându-se în localitate acordau asistenţă religioasă ortodocşilor care apelau la ei”.

Clopotul, dăruit de Şcoala Normală din Buzău

Revenim la bisericuţa ortodoxă, trebuie spus că, acum mai bine de un an, s-a sfinţit clopotniţa sa, ce are un clopot buzoian. „Da. Clopotniţa a fost sfinţită, la 27 noiembrie 2011, dar clopotul nu este buzoian. Este fabricat la Oituz, în judeţul Bacău, aşa cum scrie şi pe el, dar este dăruit de... de fapt vă citez de pe clopot: «Dăruitu- sa clopotul acesta de Şcoala Normală de fete „Dr. C. Angelescu” din Buzău, comunităţii creştine ortodoxe din Comandău, Trei Scaune, pentru întărirea şi sporirea dragostei de lege şi neam şi pentru slava lui Dumnezeu, 15 iunie 1936». Dar, vreau să vă mai spun că am o bucurie în suflet pentru faptul că sunt ctitorul acestei clopotniţe. Clopotul a fost sfinţit, în septembrie 1936, în prezenţa unei delegaţii de profesori şi eleve de la Şcoala Normală din Buzău. De ce oare? Pentru că aici nu erau ortodocşi, cum vor unii astăzi să arate, să rescrie istoria? De asemenea, înainte de război, în Comandău s-a construit o capelă ortodoxă, distrusă însă de unguri după cedarea Ardealului în 1940. Actuala bisericuţă este nouă. Pisania ne confirmă aceasta.” Iată ce scrie pe pisania lăcaşului: „Anul 1998 a marcat un moment important în rândul creştinilor ortodocşi, din mica localitate Comandău, unde mulţumită lui Torcea Mircea, care a trecut la cele veşnice, a fost posibilă construirea acestui lăcaş de cult sub îndrumarea directă a părintelui paroh Măciucă I. Ovidiu care s-a implicat activ în strângerea şi colectarea de fonduri necesare ducerii la finalizarea acestui locaş de cult. (…) Pe parcursul timpului responsabilitatea de facto a revenit unui alt mare credincios, Cotici Ioan căruia i-au stat alături familiile Neagu Vasile, Ciambur Dumitru Codruţ, care au continuat restaurarea acestui sfânt lăcaş de cult pentru a păstra rânduiala în biserică şi demnitatea în viaţa credincioşilor. Clopotniţa a fost ridicată de Cotici Ioan în anul 2011”. Mai mult, pe aceste meleaguri, ortodoxia a fost permanent prezentă, fapt atestat prin clopotul dăruit de Şcoala Normală de fete din Buzău... Acest clopot a bătut neobosit de la data dăruirii, nu a ţinut cont nici de principiul etnic şi nici de limba de cult a credincioşilor.

„Am să ridic troiţe până mă va chema Domnul la El”

Aşadar, ghidul nostru era unul din principalii ctitori şi ai bisericuţei de lemn, fapt ce m-a dus la întrebarea: ce alte ctitorii ortodoxe a mai făcut? „Păi trebuie să vă uitaţi şi-n partea răsăriteană a bisericii unde se află o troiţă şi un „bolovan” cu însemne creştine. Dar vreau să vă mai spun că biserica a fost sfinţită, pe 12 noiembrie 2000, de către IPS Ioan Selejan, Arhiepiscopul Munţilor, desigur împreună cu un sobor de preoţi din Eparhia Covasnei şi Harghitei.” Ceea ce trecusem cu vederea la venire, nu troiţa, ci inscripţia de pe troiţă şi „bolovanul” mi-au atras atenţia de această dată: „Ridicatu-sa această sfântă cruce în anul Domnului 11.01.2010 de familiile Cotici I., Neagu V., Ciambur D., Silvicultorii O.S. Comandău”. „- Şi mai aveţi? - Desigur. - Câte? - Două. Una terminată şi sfinţită, cealaltă în construcţie care va fi sfinţită acum, de Rusalii. Şi alt bolovan. - Unde? - Pe teritoriul Comandăului. Troiţa sfinţită este la Fagul Alb, acolo, însă, putem ajunge cu ATV-urile, dar am fotografii acasă, iar cea în construcţie la Ghiurca, unde putem merge cu maşina. „Bolovanul” este în faţa porţii mele de la casa din Comandău. - Care este semnificaţia ridicării acestora? - Mai multe. În primul rând, pe aceste locuri au locuit dintotdeauna români, strămoşii noştri, care-şi păşteau oile în poienile şi pajiştile alpine. Pe timpurile bunicilor mei, românii au lucrat în exploatările forestiere deschise de evrei. Mulţi dintre ei au murit pe aceste locuri, iar un bun creştin trebuie să-şi cinstească înaintaşii. De asemenea, un bun creştin trebuie să se gândească permanent la Dumnezeu. Troiţa de la Fagul Alb am plasat-o pe un vârf din golul alpin la cota de 1550 de metri, într-o zonă foarte pitorească de unde se văd toţi munţii de curbură, Munţii Bodocului, Siriul şi Ciucaşul. Pe vreme senină se vede şi crucea de pe Caraiman, care veghează spre binele tuturor românilor. Troiţa se vrea şi ea un asemenea simbol, desigur la o scară mai mică, la a veghea spre binele românilor din zona munţilor de curbură, din zona unde se întâlnesc cele trei judeţe, Covasna, Vrancea şi Buzău. Pe aici trec mulţi turişti, şi nu numai. De-a lungul a sute şi chiar mii de ani, pe aici au trecut şi păstorit ciobanii noştri, unii chiar au murit pe aceste locuri şi aici exista o veche cruce unde aceştia se rugau, neavând timpul să se întoarcă la Covasna, situată la 40-50 de km. Şi tot pe aici oamenii din partea Buzăului, care lucrează încă în exploatările forestiere din zona Covasna-Comandău, trec pe jos pentru a scurta drumul spre casă. Pe aici ei fac popas de odihnă şi m-am gândit să le adresez un îndemn creştinesc, inscripţionând pe cruce următoarele cuvinte: «Trecătorule trudit de cale, din Covasna şi Buzău, stai o clipă din drumul tău şi fă o rugăciune la Dumnezeu». Cea de la Ghiurca o ridic în memoria românilor care au murit în perioada existenţei coloniei de la Gyula, fiind situată chiar lângă ruinele fabricii de aici. La câteva sute de metri, în amonte pe Bâsca Mare, în urmă cu mai mulţi ani, a fost ridicată o cruce metalică de catolicii din zona Comandăului şi o asociaţie din Ungaria, în memoria catolicilor care au fost îngropaţi în cimitirul de la Gyula în perioada 1888-1910. Cifra de 1500 înscrisă pe placa crucii este însă exagerată, având în vedere perioada scurtă de existenţă a coloniei, 22 de ani, şi numărul tuturor locuitorilor coloniei, aproximativ 400, dintre care erau şi ortodocşi, reformaţi şi mozaici. Din păcate, placa crucii a fost deteriorată de neoameni, pentru că nu-i putem numi oameni pe profanatori. Revenind la troiţa ortodoxă de aici, m-am gândit la o inscripţie care să promoveze toleranţa creştină între toţi oamenii, indiferent de cultul religios îmbrăţişat: «Slavă lui Dumnezeu. Pământul este o singură ţară, iar oamenii sunt cetăţenii ei». - Domnule Cotici sunteţi un adevărat ctitor care prin edificarea acestor monumente ortodoxe sfinţiţi aceste locuri. Mai aveţi de gând să ridicaţi asemenea monumente? - Da, până mă va chema Domnul la El.”

Categorie: