Omul postmodern refuză a mai fi colaborator al lui Dumnezeu?

Procedând astfel se rupe de starea persoanei. Omul modern se disociază de bunătate, care izvorăşte numai din chipul uman văzut ca persoană.
„Vinovaţi suntem de necazurile lumii şi de suferinţele făpturilor necuvântătoare şi de suferinţele nevinovaţilor copii, fiindcă în căderea omului s-a distrus şi frumuseţea făpturii.” (Acatistul pentru cei adormiţi)
Criza sanitară… se înţelege că e rezultatul loviturilor aplicate fără nicio milă la rădăcina Ortodoxiei. Şi se simte cum se clatină omenirea zgâlţâită de un cutremur, totuşi, suportabil. Prin această pandemie, omenirea singură îşi induce sieşi săgeţile otrăvite ale fricii şi ale panicii care tinde a se generaliza. Dacă nu am căutat teama sau frica curată de Dumnezeu, iată că pentru a reveni la albia firească a echilibrului firii umane, Creatorul ne trimite această pedeapsă menită a ne trezi.
Dar, deocamdată, nici vorbă să se înţeleagă, la nivel de conducători ai statelor lumii, că salvarea este întoarcerea la Hristos, la rugăciune, la lumină şi la slăvirea divinităţii. Dacă măcar o treime din omenire ar înţelege că esenţa comunicării cu Dumnezeu este iubirea, atunci nu s-ar fi ajuns la aceste adevărate metastaze ale organismului social global.
Cei care s-au urcat pe scaune înalte, ne trimit prin legi „logice” (!?) la mască, adică atentat meschin la identitatea frumuseţii chipului uman, care după cum bine ştim e creat după Arhetipul primordial. Apoi ne trimit la distanţare, ce se traduce printr-o rupere a comuniunii dintre oameni, şi, în acelaşi timp, dintre persoane şi Dumnezeu. Apoi, demnitarii, ce au primit puterea de la popor… văd singura soluţie în vaccin, ignorând total ajutorul lui Dumnezeu. Oprirea activităţii prin telemuncă şi alte găselniţe virtuale sunt echivalente cu moartea, fiindcă se taie astfel elanul creator al omului…
Europa s-a smuls din braţele Ocrotitorului şi s-a aruncat în braţele lui Mefisto (Satanei). Şi, pentru că s-a îndepărtat de Dumnezeu, pentru a nu cădea în derizoriu şi-a pus toate speranţele în idolii moderni: desfrâu, dependenţa catastrofală pentru tehnologie, pofte împotriva firii.
Şi atunci mă întreb: nu ar fi fost mai raţional să ne desprindem de Uniunea Europeană şi să iniţiem o Uniune Balcanică formată din neamuri în majoritate ortodoxe?!
Ne-am dus precum legaţii la ochi într-o Europă Occidentală catolică şi protestantă, ramuri ale creştinismului care singure s-au rupt de Biserica primară, una sfântă, sobornicească şi apostolească. Dar aceste ramuri sunt uscate, fiind căzute din Pomul Vieţii.
Omul european merge până într-acolo încât înlocuieşte familia creştină şi tradiţională cu parteneriatele sociale, apoi căsătorii între homosexuali, adică dintre bărbat şi bărbat şi… femeie cu femeie!!! Şi câte alte păcate împotriva firii pe cale de a fi generalizate. Nimeni nu judecă oamenii ca persoane, ci păcatele. Nu facem discriminare, dar nu avem poruncă să iubim păcatele. Dimpotrivă.
Iată că pentru aceste răutăţi ce sunt căderi conştiente, monstruozităţi şi alte multe păcate, Dumnezeu s-a ridicat la cer şi ne-a lăsat la mintea noastră. A îngăduit pandemia ca pedeapsă, ca o primă plagă pentru a neutraliza din semeţia şi mândria omului modern. Dar după cum reacţionăm sunt semne că nu ne vom întoarce şi, prin urmare, e bine să ne aşteptăm la alte pedepse…

Categorie: