Opinii contradictorii despre actul fostului rege Mihai I din 23 august 1944

Către
Redacţia ziarului „Condeiul ardelean”,
directorului Ioan Mugur Topolniţchi şi spre luarea la cunoştinţă domnului Doru Feldiorean
Am stat să cuget dacă are rost să vă scriu, având mari îndoieli că prin aceasta pot îndrepta ceva care este strâmb, adică nedrept.
Să vă explic: ziarul pe care îl conduceţi începe cu îndemnul „Cuvânt către Neamul Românesc: Părinţii şi Ţara nu se vorbesc de rău”!, iar în nr. 197, serie nouă, preluaţi îndemnul Sfântului mitropolit Andrei Şaguna: „Fiţi pe pace, aveţi-vă bine, nu vă sfădiţi”. Citindu-vă rubrica „Întâmplări comentate sau de la o ediţie la alta”, cu mare greutate am reuşit să-l parcurg cuprins fiind de cea mai profundă revoltă împotriva neadevărurilor veninoase pe care le înşiraţi. Îndemnurile pe care le făceaţi în prima pagină sunt pură ipocrizie, încercând să dea onorabilitate unora fără onoare.
Pun întrebarea retorică: ce român adevărat şi mai ales unul care se pretinde purtător al stindardului românismului poate batjocori adevărurile istorice în aşa măsură? Aţi avea o scuză că nu le cunoaşteţi: n-aţi avut răgazul şi nici înclinarea spre aceasta. V-aţi mulţumit cu „adevărurile” vărsate prin gura şi condeiul lui Vadim şi a securiştilor de teapa lui.
Ce urmăreşte de fapt ziarul dumneavoastră?
Să adune românii spre un ţel comun pentru păstrarea identităţii naţionale şi reîntregirea ţării, sau învrăjbirea? Felul cum l-aţi bagatelizat şi batjocorit pe Majestatea Sa Regele Mihai este echivalent sau chiar mai grav ca gestul lui Csibi Barna când a dat foc chipului lui Avram Iancu. Csibi Barna nu e român şi nici nu pretinde, spre deosebire de dumneavoastră, care faceţi paradă de aceasta fără ca eu să mai pun temei pe ce declaraţi. De altfel, imitându-vă acum stilul, nici numele care-l purtaţi nu vă îndreptăţeşte la atâta împăunare.
Da, domnule director, acesta este adevărul! Peste 50 la sută dintre români au încredere în Majestatea Sa Regele Mihai, conform ultimului sondaj de opinie, în ciuda campaniei furibunde de denigrare începută de bolşevicii care l-au detronat, acceptată de alte forţe ostile României, iar acum amplificată de urmaşii lor, plus încă alţi mercenari şi iresponsabili.
Eu însumi am fost martor la drama care au simţit-o ţăranii români ortodocşi, tatăl meu fiind preot în Belin, iar eu, copil de 9 ani, la detronarea Regelui.
Plângeau ca nişte copii rămaşi orfani, Regele fiind pentru ei eliberatorul de sub tirania hortystă, pe bună dreptate. Era ocrotitorul şi părintele lor. Să luaţi aminte ce scrieţi pe frontispiciul ziarului: „Părinţii nu se vorbesc de rău”!
Cu mare durere vă declar că mi-ar fi plăcut să existe un ziar care să-i unească pe români, laolaltă şi împreună să fie capabili să-şi dea şi viaţa pentru Neam şi Ţară. Acest lucru l-au făcut sute şi mii de români pe care nu aveţi timpul să-i amintiţi.
Iată ce scrie românul Petre Ţuţea despre Rege: „Regele Mihai I de Hohenzollern a izbit neamul nemţesc de la Baltica la Creta într-o noapte şi a salvat poporul român de la dezastru. Mihai, regele românilor, a pus pumnul în balanţa forţelor, înclinând-o în momentul în care nu se ştia încotro înclină”... - citat din: 321 vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, Humanitas, Bucureşti, 1993.
Deci Regele şi-a asumat plin de curaj, cu riscul vieţii, actul de la 23 august 1944.
Marii istorici precum academicianul Dinu C. Giurescu, de a cărui cercetări vă folosiţi când vă convine, susţine că acţiunea regelui din 23 august 1944 a fost salvatoare şi necesară pentru România. Corneliu Coposu, secretarul lui Iuliu Maniu în acea perioadă, printre cei mai cunoscători a demersurilor pentru ieşirea din război a României, iată ce scrie: (alăturat copie). Dacă toate aceste şi încă multe altele pentru dumneavoastră nu au valoare, atunci nu-mi rămâne decât să renunţ la ziarul care nu mă reprezintă pe mine şi încă pe majoritatea românilor.
P.S. În situaţia când veţi publica cele scrise de mine, s-ar dovedi că sunteţi un om curajos, dispus să ascultaţi şi alte opinii decât ale dumneavoastră. Ing.

Florea Mircea Rupea, 7 noiembrie 2011
 



Stimate domnule inginer Florea Mircea,
Nu curajul ne lipseşte. Nu ne lipseşte nici răbdarea de a citi alte opinii. Nu ne lipseşte nici dragostea de neam şi nici dragostea de ţară. Nu ne lipseşte nici respectul pentru eroii neamului românesc din toate timpurile, care au murit pentru ca după 1918 ani de la venirea Mântuitorului, numai prin voia lui Dumnezeu, românii să aibă statul lor.
Din totdeauna ei, românii, au dorit ca statul lor să fie naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Acest deziderat realizat a făcut să se nască adversari înverşunaţi care să dorească dezmembrarea lui cât mai repede, şi nu numai atât. Mai mult, se dorea dispariţia neamului românesc încă înainte de a avea un stat care să-i înglobeze totalitatea. Engels afirma în Neue Rheinische Zeitung, încă din 13 ianuarie 1849, în „Lupta maghiarilor”, că: „Românii sunt un popor fără istorie... destinaţi să piară în furtuna revoluţiei mondiale... Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluţiei şi vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor naţional, la fel cum propria lor existenţă, în general, reprezintă prin ea însăşi un protest contra unei măreţe revoluţii istorice... Dispariţia lor de pe faţa pământului ar fi un pas înainte”. Tovarăşul Lenin, întemeietorul sovietelor, şi apoi tovarăşul Stalin, conducătorul lor, nu au uitat învăţăturile, ci au pornit să le aplice cum puteau şi cât le permitea conducerea poporului român.
Astfel, în timpul lui Lenin, Ferdinand I întregea oarecum România, statul acesta zis România Mare fiind înconjurat de români. În timpul lui Stalin, Mihai I lăsa cale liberă dezintegrării României. Numai o minune, ce nu poate fi explicată, a lăsat ca Republica Populară Română să includă majoritatea neamului, cei de pe margini, mulţi din estul ţării, fiind luaţi. Pe deasupra, a fost lăsat şi un germene al dezintegrării, respectiv Regiunea Mureş Autonomă Maghiară, urmând a fi folosit când se va putea.
Datorită schimbărilor intervenite la finele anului 1989, ce culminează apoi cu dispariţia Uniunii Sovietice, unii români din zilele noastre au acces la arhive şi scriu, ne informează, ne spun adevărul documentelor. Spre exemplificare, publicăm o selecţie dintr-un articol apărut în Foaia Românească (on-line), scris de colonelul (r) prof. Claudiu Aiudeanu: „Este foarte adevărat că istoria oficială nu a prezentat, până în prezent, întregul adevăr şi este imperios necesar ca în viitor manualele şcolare şi tratatele de istorie să prezinte adevărul aşa cum a fost. În acest sens să facem un scurt recurs la istorie şi să consemnăm pe linia respectării adevărului istoric, potrivit documentelor istorice de arhivă, fără a intra în detalii, numai două dintre aceste adevăruri:
1. Actul de la 23 august 1944 asumat de fostul rege a însemnat, potrivit tuturor normelor şi practicilor militare de război, capitularea necondiţionată a României! Urmarea imediată a fost luarea ca prizonieri de război a trupelor române, de pe întreg frontul de est, de către armata sovietică, cca. 180.000 de soldaţi, care au fost închişi în lagărele sovietice şi de unde, cei mai mulţi, nu s-au mai întors niciodată în România, pierderea a 50 la sută din totalul diviziilor care luptau în acel moment pe frontul respectiv, deportarea a peste 20.000 de români şi 70.000 de români de origine germană. De altfel, foarte mulţi istorici, oameni politici, consideră capitularea necondiţionată înaintea semnării unui armistiţiu de către fostul rege ca fiind cauza ce a dus la pierderea oricărei baze juridice şi morale pentru sprijinirea apărării intereselor naţionale ale României la acel moment. Ca atare, mulţi dintre aceştia susţin că a fost o gravă eroare politică sau înaltă trădare! Unii istorici militari, şi nu numai, chiar cataloghează momentul 23 august ca fiind actul prin care un rege îşi preda armata duşmanului! La fel, între militarii străini care au deţinut funcţii de comandă importante, Allen Brootie, Şeful Marelui Stat Major al Armatei britanice, susţine că prin actul regelui Mihai de la 23 August 1944, România a deschis larg porţile sovieticilor, contribuind direct la ocuparea Europei de Est!
2. Decretul regal nr. 1850/10 octombrie1944, care a avut ca principal scop epurarea armatei române. În baza acestui decret au fost daţi afară din armată, arestaţi şi condamnaţi ofiţeri şi generali care luptaseră inclusiv pe frontul de vest şi participaseră la eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei! Şi în acest caz, unii istoricii consideră că prin decretul respectiv al fostului rege Mihai s-a realizat decapitarea Armatei Române, începutul bolşevizării acesteia şi că s-a dat o lovitură teribilă sistemului naţional de apărare al României. Atunci au fost desfiinţate şi unităţile militare româneşti ale vânătorilor de munte, armă de elită a armatei române, care săvârşiseră atâtea fapte de eroism pe fronturile de război! Ca o ironie a sorţii, fostul rege a depus jurământul militar, ca sublocotenent, la o unitate de vânători de munte. În locul celor epuraţi, în baza acestui decret regal, au fost introduşi în armata română membrii diviziei „Tudor Vladimirescu”, constituite anterior pe teritoriul sovietic, şi ai căror membri erau pro sovietici! Mulţi dintre militarii români luaţi prizonieri de sovietici şi care au refuzat să se înroleze în Divizia „Tudor Vladimirescu” au fost transformaţi în adevăraţi sclavi şi forţaţi să muncească în minele de fier şi uraniu, în condiţii de neimaginat! Cei mai mulţi au murit acolo!!! Extrem de puţini s-au mai reîntors în România în anii 1954-1956”.
Cel care a abdicat şi prin abdicare a devenit Mihai Argeşeanu (nume de familie pe care singur l-a ales), semnează la Versoix, în 4 iulie 1989, cu numele l-a care a renunţat, „Declaraţia de la Budapesta”, care conţine, printre altele, următoarele: „Transilvania a fost şi este un spaţiu de complementaritate şi trebuie să devină un model de pluralism cultural şi religios. Dreptul la o reprezentare politică autonomă şi a autonomiei culturale a fiecărei naţiuni trebuie garantată”. Graţie jurnalistului, criticului literar, scriitorului şi omului politic Mihai Ungheanu, care în cartea sa „Un război civil inventat” a dezvăluit prevederile documentului, a putut afla românimea şi ultima ispravă, „în folosul României”, a ex-regelui Mihai I.
Domnule inginer Florea Mircea, am adus puţine argumente. Cred că semnificative. Există mai multe, dar spaţiul tipografic nu ne îngăduie să le aducem pe toate. Îmi pare rău că, abonat fiind la „Condeiul ardelean”, nu aţi observat că tot ceea ce publicăm are în spate o documentare solidă. Citindu-vă scrisoarea am descoperit, cu părere de rău, că sunteţi o victimă a dezinformării. Probabil, în ultima vreme nu aţi reuşit să mai citiţi şi ce nu au vrut inamicii românilor să se spună.
Ne-aţi scris, v-am publicat. Nu vom mai continua discuţia în ziar. În particular, cu mare plăcere. Fiecare cu argumentele lui. Vă rog să mă iertaţi că v-am indispus cu articolul despre care faceţi vorbire.
P.S. Fără a fi răutăcios, cred că ar fi bine să citiţi următoarele:
- „Operaţiunea Autonomus. În România în vreme de război”, autor Ivor Porter, ofiţer de informaţii al Serviciului de Operaţiuni Executive Britanic, la data 23 august 1944, apărută la Editura Humanitas, anul 2008;
- „Fereşte-mă Doamne de prieteni - Războiul clandestin al blocului sovietic cu România”, autor Larry L. Watts, apărută anul acesta la Editura RAO;
- „Fereastra serviciilor secrete - România în jocul strategiilor globale”, autor Aurel I. Rogojan, apărută anul acesta la Editura Compania;
- „Un război civil regizat”, autor Mihai Ungheanu, apărută la Editura Romcartexim, 1997.

Ioan Mugur Topolniţchi, 14 noiembrie 2011

Tags: