Ovidiu Gritta, la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918

Ovidiu Gritta este descendent al familiei Mihăilă Gritta (1762-1837) din Roşia Montană, proprietarul minei aurifere „Gritta” din Muntele Cetate, de unde a extras 1.700 kg de aur, din care a zidit 7 (şapte) şcoli confesionale pentru moţi şi fiii acestora. Din sânul acestei familii vestite din Munţii Apuseni, s-au ridicat luptători pentru dreptate socială şi naţională, patrioţi şi oameni de cultură.
George Gritta, fiul lui Mihăilă, a participat activ la Revoluţia română de la 1848-1849. Din testimoniile date de Simion Balint, preot-protopop greco-catolic în Roşia Montană şi prefect în Revoluţia de la 1848-1849, reiese că George Gritta a trimis să lupte în revoluţie lucrătorii săi (băieţii-minerii), asigurându-le plata şi mâncarea, cumpărând praf de puşcă şi două tunuri din lemn de cireş, cu ţevi metalice, cum se specifică la 20 septembrie 1850. Avram Iancu, la 28 iunie 1851, pentru faptele sale, îl ridică pe George Gritta la rangul de Tribun în Roşia Montană.
Ovidiu Gritta este strănepotul lui Mihăilă şi nepotul lui George Gritta. S-a născut în anul 1887. La izbucnirea Primului Război Mondial, 1914-1918, a fost mobilizat ca sublocotenent în armata chezaro-crăiască. După terminarea războiului, participă la organizarea gărzilor naţionale de la sate şi la asigurarea bunei desfăşurări a Marii Adunări Naţionale din 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia.
La începutul lunii noiembrie 1918, Legiunea din Alba-Iulia trimite, sub comanda lui Ovidiu Gritta, o formaţiune militară puternică în comunele Berghin, Ghirbom, Colibi, Daia Română, din apropierea oraşului, pentru a lua măsuri de liniştirea populaţiei, organizarea gărzilor naţionale locale, procurarea de steaguri naţionale pentru fiecare localitate, sfinţirea lor în cadru festiv la Berghin şi împărţirea alimentelor şi cerealelor confiscate, familiilor sărace. Prin ordin de zi, la 17 noiembrie 1918, cere să se verifice persoanele care ar putea să deţină arme, iar cei prinşi să fie legaţi şi predaţi comisiei din Berghin. Proprietarul Prica, din comuna Tău, a încercat să-l mituiască pe Ovidiu Gritta cu 1.000 de coroane, ca să nu-şi ducă la îndeplinire misiunea, bani pe care, la 27 noimebrie 1918, îi predă Comitetului Naţional.
Sfatul Militar Naţional Român, căpitan Florian Medrea, pentru îndeplinirea misiunii „buna ispravă”, îi transmit lui Ovidiu Gritta, inclusiv gardiştilor, profunde mulţumiri, împreună cu urarea: „Trăiască Garda Naţională”.
Marele Sfat Naţional Român, în 7/20 noiembrie 1918, convoacă pentru 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, Marea Adunare Naţională la Alba-Iulia. Pentru desfăşurarea Adunării Naţionale în condiţii de siguranţă, s-au organizat 14 formaţiuni principale de apărare, constituite în 3 (trei) mari unităţi militare. Sub comanda locotenentului Ovidiu Gritta, grupa I, pentru oraşul de jos, grupa II „Cetate”, căpitan Zmeu, şi grupa III, căpitan Niculescu „Câmpul lui Horea”, destinat adunării populare.
Delegaţii la Adunarea Naţională şi poporenii încep să sosească la Alba-Iulia de miercuri, 27 noiembrie. Comisia de primire şi compania de onoare îşi intră în atribuţii de joi, 28 noiembrie. Sub comanda lui Ovidiu Gritta se dau onorurile cuvenite tuturor delegaţiilor sosite în gară.
Consiliul Naţional Român Central, în frunte cu preşedintele Ştefan Cicio Pop, soseşte în 29 noiembrie în gara Alba-Iulia. Sunt întâmpinaţi de membrii Consiliului Naţional Român local, comanda Legiunii Române, căpitanul Bogdan, delegatul militar al Aradului, locotenentul Ovidiu Gritta, comandantul Companiei de onoare şi o mulţime de oameni. Fanfara intonează „Deşteaptă-te române!”, iar Compania de onoare prezintă raportul. Se adresează delegaţiei preotul Vasile Urzică, vicepreşedintele Consiliului Naţional Român local, care, printre altele, spune: „… Aţi venit pe pământul sfinţit de ţărâna martirilor Horea, Cloşca şi Crişan, ca să aduceţi dezrobirea neamului nostru, care a gemut atâtea veacuri de grele suferinţe”. Din partea Consiliului Naţional Român Central răspunde preşedintele Ştefan Cicio Pop: „Din pat ne-am sculat, unii şi bolnavi am venit pe aceste locuri de bogate amintiri naţionale. Aici a fost Golgota, aici trebuie să vină şi mântuirea. Cu drag am venit la Marea Adunare Naţională, cea mai mare şi frumoasă sărbătoare naţională pe care au avut-o Românii de la descălecatul lui Traian încoace şi doresc să ne apropiem de locul adunării cu smerenie şi demnitate”.
În ziua de 29 noiembrie 1918, se petrece un eveniment mai puţin plăcut. Se prezintă la poliţie un ofiţer german din trupele lui Jackensen, care se retrăgeau din România, cerând încartiruirea unei divizii în zilele de 29 noiembrie şi 1 decembrie în Alba-Iulia. Ofiţerul fiind refuzat, s-a adresat gărzii naţionale maghiare locale, care a fost de acord cu trecerea trupelor germane prin oraş. În faţa acestei primejdii, Ovidiu Gritta împreună cu Florian Medrea, comandantul trupelor de siguranţă, şi cu profesorul Alexandru Borza, secretarul Consiliului Naţional Român din Blaj, au intervenit energic reuşind să oprească trupele germane să treacă prin Alba-Iulia, cantonându-se la Sebeş şi satele din jur, până după încheierea Adunării Naţionale pe 3 decembrie.
Adunarea Naţională din 1 Decembrie 1918 de la Alba-Iulia, hotărăşte prin voinţa delegaţilor aleşi, UNIREA TRANSILVANIEI CU ROMÂNIA pe vecie. În ziua de 2 decembrie 1918, Marele Sfat Naţional alege Consiliul Diligent care va guverna Transilvania până la integrarea acesteia în viaţa politică şi social-economică a României.
După acest act memorabil din istoria Poporului Român, este ales primar al oraşului Alba-Iulia, Camil Velican, prim căpitan de poliţie Rubin Patişiaţi căpitan de poliţie Ovidiu Gritta.
Consiliul Naţional Român, în şedinţa din 11 decembrie 1918, hotărăşte contractarea unui împrumut de 115.000 coroane, pe care să-l distribuie gardiştilor. Cerealele şi vitele sechestrate în comunele Oiejdea, Galda de Jos şi Oarda sunt declarate avere naţională. Ovăzul, uleiul şi petrolul, confiscate în gară de la o firmă maghiară din Budapesta, se împart sătenilor. Consiliul mai hotărăşte înaintarea în grad a ofiţerilor comandanţi, Florin Medrea şi Ovidiu Gritta, numirea lui Iuliu Albini guvernatorul minelor din Zlatna.
După plecarea lui Ovidiu Gritta de la Alba-Iulia, îl întâlnim în 1922 ca prefect al judeţului Arad, unde ia cunoştinţă de greva muncitorilor de la Astra, în 1926 ca prefect al judeţului Turda, participând în 19 septembrie la punerea pietrei de temelie a Catedralei, în 1933 Chestorul poliţiei Timişoara şi în 1939-1940 Chestorul poliţiei Oradea. După desfiinţarea poliţiei în 1948, a fost arestat şi a murit în închisoarea de la Sighet.
Ovidiu Gritta a fost căsătorit şi a avut un băiat, Octavian-Tavi, şi o fată.
Scriitorul Radu Ciobanu (n. 1938), rudenie cu Ovidiu Gritta, când se plimba pe corso în Lugoj cu unchiul său Zeno, din mulţime se desprinde Octavian-Tavi şi zice unchiului: „Zeno, ai ceva bani la tine? Trebuie să dispar, pe tata l-au arestat”. Zeno îi dă toţi banii şi îi spune că deseară mai poate primi. Tavi i-a spus: „Deseară o să fiu departe”. Zeno l-a întrebat: „Unde o să fi?”. „Mai bine să nu ştii tu unde voi fi…”. Din acel moment nu s-a mai ştiut nimic de Tavi. Se presupune că ar fi trecut graniţa, traversând Dunărea, fiind împuşcat, sau s-ar fi dus în munţi la Spiru Blănaru şi colonelul Domăşneanu, care au întemeiat rezistenţa armată anticomunistă, care, după ce au fost înfrânţi, au fost executaţi la Timişoara.
Ce destin tragic au avut Ovidiu şi fiul Octavian Gritta.

Categorie: