PERICOL DE RĂZBOI LA GRANIŢELE ROMÂNIEI

21.000 de militari ruşi au invadat Ucraina (în regiunea Crimeea) săptămâna trecută, iar circa 150.000 de militari ruşi se află deja de-a lungul frontierelor Rusiei cu Ucraina. Bună parte dintre statele aflate la graniţă cu Rusia sau Ucraina au luat şi ele măsuri de ridicare a gradului de alertă, având în vedere că evenimentele pot lua o turnură imprevizibilă care să le afecteze securitatea naţională. Cea mai mare parte a evenimentelor ce se derulează în prezent în Peninsula Crimeea din Ucraina - evenimente în care Rusia s-a implicat militar de o manieră neaşteptată şi în acelaşi timp spectaculoasă - se rezumă sau insistă, în mod deosebit, doar pe aspectele de ordin militar, precum şi pe (palidele) reacţii internaţionale faţă de cele ce se petrec în spaţiul respectiv.

Însă care vor fi oare şi implicaţiile economice ale acestei crize? Ce atitudine vor adopta în viitor principalii actori ai scenei internaţionale care, dincolo de declaraţiile oficiale, trebuie să ţină seama de propriile lor interese economice? Cum vor arăta relaţiile Est-Vest după ce criza ucraineană va lua sfârşit?

*

Nu Rusia a creat precedentul…

Pe fundalul ultimelor evoluţii politice din Ucraina şi îndepărtarea de la putere a preşedintelui ucrainean Ianukovici (refugiat în Rusia), Duma de Stat a Federaţiei Ruse i-a dat mână liberă preşedintelui Vladimir Putin „să protejeze viaţa şi bunurile ruşilor din Regiunea Autonomă Crimeea”, provincie din Ucraina locuită preponderent de populaţie rusofonă.
Este, trebuie să recunoaştem, un pretext (aproape) legal din punct de vedere al dreptului internaţional şi care înseamnă că ruşii pot interveni militar în respectiva regiune.
Au mai folosit şi alte puteri asemenea pretexte sau altele asemănătoare pentru a-şi justifica intervenţia în diverse zone de interes. Să ne amintim doar de Kosovo, cel mai recent exemplu...
De ce nu l-ar folosi şi Rusia într-un spaţiu aflat la frontierele sale şi care i-a aparţinut cândva? Iar Putin - să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului - a folosit cu multă pricepere acest pretext. Şi asta pentru că anexarea (primirea sau includerea, cum vreţi să-i ziceţi) peninsulei Crimeea la Rusia s-a produs fără a se trage un foc de armă.
Trupe speciale ruseşti au fost - aşa cum am arătat deja - dislocate în zonă, iar altele urmează să se deplaseze într-un timp foarte scurt. La rândul său, statul ucrainean a decretat mobilizarea unităţilor armatei, dar şi a rezerviştilor, cerând, totodată, reuniunea de urgenţă a ONU pentru a lua poziţie faţă de intervenţia Rusiei şi includerea Crimeii în Federaţia Rusă.
Este clar că Summit-ul G8 de la Soci nu va mai avea loc sau… cel puţin nu în formula cu Rusia ca partener de discuţii în selectul for.
NATO a somat Rusia să-şi retragă trupele din Crimeea, iar manevrele militare din Marea Neagră la care participă în comun nave militare ale SUA, României şi Bulgariei, nu au darul de a linişti lucrurile. Ba dimpotrivă... Lucrurile se precipită cu fiecare oră care trece.
Unde oare s-ar mai putea repeta scenariul ucrainean? În Republica Moldova? În Georgia? În statele baltice?

Reconfigurarea în fapt a centrelor de putere în Europa şi în lume

Pe fond, problema se pune cât se poate de tranşant: va fi sau nu război în Ucraina? Se va dezintegra statul ucrainean? Ce implicaţii poate avea acest conflict pentru ţările din zonă - inclusiv România şi Republica Moldova -, dar şi pentru întreaga Europă? Este criza ucraineană preludiul unui Al Treilea Război Mondial sau vom intra într-un nou Război Rece? Pentru cât timp? Acestea sunt gravele frământări care preocupă în aceste zile toate marile cancelarii ale lumii. Asistăm, de fapt, la o nouă reconfigurare a centrelor de putere în Europa şi în lume.
În cazul Ucrainei, miza este una foarte mare. Cu rol de hub de reţea pentru gazele ruseşti, grânar pentru o serie de ţări din Europa, fiind de asemenea şi un foarte important port la Marea Neagră, Ucraina este „prinsă la mijloc” între interesele politice, economice şi militare ale Rusiei (şi Chinei, mai puţin vizibilă), pe de-o parte, şi ale UE (secondată de SUA), pe de altă parte. Este evident şi faptul că Rusia nu mai este dispusă să cedeze. În tot acest timp, China are o atitudine oarecum enigmatică, dar îşi continuă ofensiva economică în Europa şi în întreaga lume.
Pe tema posibilelor evoluţii politico-militare din zonă, dar şi din spaţiul adiacent, precum şi a posibilelor riscuri de securitate, vă prezentăm în exclusivitate opiniile unor personalităţi, foşti diplomaţi de carieră, a unor reputaţi analişti militari şi de informaţii (intelligence), dar şi a unor surse din cadrul unor structuri militare din Republica Moldova.

Litigii şi conflicte „îngheţate” de decenii sunt readuse acum în actualitate

Chestiunile nerezolvate sau rezolvate parţial şi defectuos sunt acum în prim plan. Crimeea - fostul Hanat al Hoardei de Aur locuit cândva în mod predominant şi tradiţional de tătari - are o istorie aparte. Tătarii din fosta provincie rusească Crimeea au fost în Al Doilea Război Mondial aliaţii germanilor. După război, sovieticii i-au deportat pe tătari în cele patru zări ale URSS, dar mai mult în Asia, aducând în locul lor ruşi şi, drept urmare, au schimbat compoziţia etnică a regiunii.
Aceasta a fost făcută „cadou”, după 1991, tânărului stat Ucraina, care şi el are o istorie zbuciumată. Acelaşi stat ucrainean a moştenit şi alte „cadouri otrăvite” (teritorii) de la fostul imperiu sovietic, dar şi de la Polonia, Germania, Ungaria şi, bineînţeles, România, în acest ultim caz fiind vorba de NE Bucovinei şi Ţinutul Herţa (circa 500.000 de locuitori români).
În acest sens, iată ce ne-a declarat Excelenţa Sa, Romulus Ioan Budura, fost ambasador al României în China, reputat sinolog: „În spatele Euromaidanului ucrainean există probleme istorice grave ce nu pot fi neglijate (nu mă gândesc doar la administrarea defectuoasă a economiei şi a întregii ţări), după cum nu au încetat niciodată să existe şi intenţii de a le rezolva. Astfel, Ucraina de astăzi încorporează teritorii poloneze, româneşti, slovace, ungureşti, pe care URSS le-a obţinut în urma celui de Al Doilea Război Mondial, cu asentimentul SUA şi al Marii Britanii, ca şi teritorii ruseşti, ca urmare a malversaţiunilor ucraineanului N.S. Hrusciov, pe când era atotputernic la Kremlin. Nu întâmplător SUA şi Marea Britanie s-au grăbit să-şi reafirme garantarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, iar Franţa, Germania şi Polonia, care nu au avut vreun cuvânt în aranjamentele teritoriale, cărora ultimele două le-au fost de altfel şi victime, s-au grăbit să negocieze un acord la Kiev, în perspectiva unei soluţii paşnice. Ruşii pot oricând să-şi revendice Crimeea şi Odessa. Extinderea Uniunii Europene spre Est, urmărea şi urmăreşte rezolvarea revendicărilor teritoriale - lesne de înţeles, de altfel - pe cale paşnică, atât de Polonia, cât şi de Germania. Este greu să ne închipuim că Germania, principala putere a Europei Occidentale, va accepta multă vreme ciuntirea teritoriului ei strămoşesc. Acest obiectiv este destul de greu de atins, atât datorită poziţiei SUA şi Marii Britanii, cât şi calităţii noii conduceri de la Kiev, ca şi opoziţiei Rusiei. Se vor preconiza, probabil, multe soluţii tranzitorii „de guvernare” până la abordarea explicită a problemelor teritoriale”.
În acelaşi sens s-a exprimat şi generalul SRI (r) Aurel I. Rogojan, reputat analist de informaţii şi prolific autor de carte. „Mai devreme sau mai târziu - spunea domnia sa - chestiunea ucraineană necesita un pachet de soluţii, fiindcă într-o asemenea construcţie geopolitică eterogenă, pe care Lenin, Stalin şi Hrusciov au remodelat-o, fiecare cu alt scop, sunt numeroase problemele litigioase îngheţate, prin tratate impuse împotriva unor realităţi istorice, etnice şi culturale. Ucraina tradiţională este puternic naţionalistă, în sensul cel mai periculos posibil, iar construcţia geopolitică a venit în întâmpinarea orgoliilor naţionaliste. Niciun român adevărat nu se poate resemna în faţa faptului că Ucrainei i-au fost date părţi din patria sa străbună. O modificare a status quo-lui construcţiei geopolitice nu ne poate fi indiferentă. Dimpotrivă! Unitatea de teritoriu a congenerilor, crearea condiţiilor de afirmare şi consolidare a propriei identităţi etno-culturale româneşti trebuie să ne preocupe în cel mai înalt grad. Spre deosebire de Polonia, prezentă în miezul evenimentelor, chiar în primul rând, din asemenea motive, diplomaţia românească este posibil să nu fi avut temeritatea unei implicări pe măsura mizelor. În arealul est european avem în ultimul sfert de secol experienţa inedită a reculului istoriei. Când nu eşti corect poziţionat pentru a atenua forţa de recul a istoriei, poţi fi lovit în plin.”

Se configurează o nouă structură a puterii în lume. China şi Rusia în prim plan

Indiferent cum se va termina criza ucraineană, lumea nu va mai arăta la fel după ce aceasta va lua sfârşit. Criza ucraineană este doar vârful aisbergului. Ea prefigurează faţa hidoasă a ceea ce nu se spune de fapt, şi anume faptul că lupta pentru resurse şi controlul unor puncte strategice din întreaga lume a ajuns într-o fază critică, explozivă.
Care va fi preţul, dar mai ales cine îl va plăti?
„O nouă structură a puterii în lume este pe cale să se statornicească - ne-a declarat ambasadorul Romulus Ioan Budura -, o structură în care vechile mari puteri, inclusiv SUA, nu-şi vor mai putea impune voinţa aşa cum o făceau cândva. Retragerea NATO din Afganistan şi, mai apoi, din Irak este semnificativă în acest sens. China, secondată de Rusia şi alte puteri emergente, nu se va grăbi, aşa cum îi dictează filosofia milenară, să anticipeze statornicirea noii ordini mondiale. În acest context, mi se pare demn de a fi luat în considerare interesul Chinei de a dezvolta relaţii cu cele 16 state din Estul şi Centrul Europei şi de a le sprijini în dezvoltarea lor. Asocierea cu Uniunea Europeană nu a adus beneficii economice acestor ţări, pe măsura degradării economiilor lor determinate de concurenţa brutală şi imperativă a companiilor occidentale. Şi mai sunt şi alte motivaţii ascunse ale evenimentelor ce se petrec în Ucraina, care amintesc de cele petrecute în Europa şi Asia în anii 1989-1992 sau în Nordul Africii acum 5-6 ani.”
În opinia generalului Rogojan, Rusia a fost permanent provocată, iar reacţia acesteia era previzibilă în condiţiile în care atât UE, cât şi NATO s-au extins tot mai mult spre Est şi implicit, în imediata vecinătate a Rusiei şi Chinei. „Rusia a fost sistematic provocată, izolată şi vulnerabilizată - a declarat generalul Rogojan. NATO a ajuns departe pe flancul sudic al Rusiei, apropiindu-se şi de China. Frontierele imense ale Rusiei se află sub presiuni fără precedent. În ultimii cinci ani, Rusia a făcut mari eforturi de pregătire pentru o apărare militară de proporţii comparabile cu cel de Al Doilea Război Mondial...”
În opinia fostului ambasador al României în China, Romulus Ioan Budura, contextul internaţional s-ar putea dovedi totuşi favorabil României. „Revendicarea de către România a Bucovinei de Nord, Ţinutului Herţei şi judeţelor adiacente Dunării - spunea domnia sa -, se cuvine să se afle pe agenda noastră, ca şi asocierea Republicii Moldova cu Uniunea Europeana în perspectiva Unirii cu Patria Mamă. Acţiunile în acest sens se cer a fi coordonate cu ale celorlalte puteri interesate, într-un ritm şi într-o formă care să confere procesului un anume firesc, un anume calm. Starea frontierelor de la sfârşitul Primului Război Mondial, care s-a întemeiat pe principiul legitim al autodeterminării naţiunilor (aşa cum s-a întâmplat cu decolonizarea în urma celui de Al Doilea Război Mondial), era cuminte, legitimă şi se cere a fi luată ca atare în considerare.”

Un nou „Război Rece”? O posibilă urmare: consecinţe economice greu de estimat

Opţiunea europeană a Ucrainei nu va putea fi probabil obstrucţionată de Rusia, dar preţul pe care Ucraina îl va plăti va fi, probabil, unul foarte scump: frontierele sale. Frontiere în bună parte artificiale, dar totuşi recunoscute internaţional. În acelaşi timp, trebuie remarcat că în societatea ucraineană există, în mod cert, o falie puternică, de vreme ce circa 40 la sută din cetăţenii cu drept de vot se opun opţiunii de integrare europeană.
Pe de altă parte, Ucraina are încă foarte multe probleme legate de recunoaşterea drepturilor minimale prevăzute prin legi şi acorduri internaţionale pentru populaţiile minoritare din cadrul statului ucrainean.
Nu e deloc de neglijat faptul că în Ucraina mişcarea naţionalistă se află pe un trend ascendent, ea fiind profund implicată în evenimentele ce au debutat la Kiev cu mai mult timp în urmă. Explicaţiile naţionalismului ucrainean, tot mai violent şi radical, sunt relativ simple. Ele trebuie căutate în istoria frământată şi tragică a Ucrainei, stat aflat lângă un vecin puternic precum Rusia, un vecin care a manifestat permanent tendinţe expansioniste, dar şi în situaţia actuală a Ucraine acestei ţări - sărăcie generalizată, un grad de corupţie foarte ridicat şi lipsa separaţiei puterilor în stat.
Excelenţa Sa Vasile Buga, fost ministru consilier al României pe spaţiul rus, un foarte bun cunoscător al realităţilor acestei zone, consideră că „... ultimele evoluţii din Ucraina sunt pe cale să ne aducă în pragul unui nou Război Rece cu urmările atât de cunoscute nouă. Pentru găsirea unei soluţii, cred că ar trebui pornit de la geneza acestui conflict: neîndeplinirea de către forţele de opoziţie din Ucraina a angajamentelor asumate prin Acordul din 21 februarie a.c., garantat de reprezentanţii celor trei state membre ale UE: Germania, Franţa şi Polonia. (...) În spatele forţelor de opoziţie moderate se află forţe radicale, care nu au nimic comun cu valorile europene...”. În opinia domniei sale, şi consecinţele economice vor fi pe măsură şi nu vor întârzia să apară. „... ameninţarea Occidentului cu sancţiuni de tot felul la adresa Rusiei - consideră fostul diplomat român la Moscova - va avea ca efect tensionarea gravă a situaţiei în regiunea noastră, apariţia unui nou conflict îngheţat în aproierea frontierelor României, plasând ţara noastră într-o zonă de instabilitate, de natură să descurajeze venirea investitorilor străini.”

UE şi NATO, surprinse. Germania, „joc” la două capete?

După experinţele cu aşa-zisele „revoluţii portocalii”, nimeni nu poate fi atât de naiv să mai creadă că evenimentele din Ucraina au fost pur şi simplu „spontane”. Dincolo de realităţile socio-economice şi politice din Ucraina - cu un cert rol stimulator al revoltei ucrainene -, au existat „actori” ale căror interese economice au intrat în coliziune în acest spaţiu. Probabil că derularea atât de imprevizibilă a evenimentelor din Ucraina, dar mai ales reacţia militară rapidă şi promptă a Rusiei a fost cea care a surprins UE şi NATO. Germania, unul dintre actorii principali ai UE, are însă propriile sale interese şi nu pare dispusă nici chiar în numele acestei uniuni tot mai nefuncţionale să-şi compromită interesele sale pe termen lung.
În opinia domnului Traian Pleşca, fost ministru consilier pe spaţiul german, „Germania nu este dispusă să bată din călcâie în faţa big brother-ului american, care nu numai că a umilit-o prin ascultarea telefoanelor mobile ale oficialilor germani, ci, probabil, i-a cauzat şi pagube în sfera intereselor sale politice şi economice. (...) Stoparea negocierilor pentru Acordul de liber schimb UE-SUA s-a datorat în mare parte vigilenţei Germaniei, întrucât respectivul acord risca să creeze avantaje concurenţiale firmelor americane. Este un semnal clar că Germania nu este dispusă să-şi sacrifice propriile ei interese pentru interese strategice americane”.
Traian Pleşca este de părere că, dincolo de evoluţiile viitoare şi de interesele UE, Germania îşi va urmări pragmatic propriul ei interes. „Dintre ţările membre ale UE - a declarat fostul diplomat -, Germania este cea mai bine asigurată energetic de către Rusia, graţie gazoductului prin Baltica, expresie a diplomaţiei Gazprom-ului, la care, deocamdată, nu există alternativă. Aşadar, interesul ei naţional şi nu cel comunitar sau cel american îi vor dicta în continuare conduita faţă de Federaţia Rusă.”

„Dacă Ucraina e zdrobită...”

Politologul american de origine poloneză Zbigniew Brzezinski, consilier al mai multor preşedinţi americani - inclusiv al lui Barack Obama -, spunea în 1998 că „... fără Ucraina, Rusia nu mai este un imperiu eurasiatic”. De aici, poate şi explicaţia atitudinii foarte tranşante, prompte, rapide şi spectaculoase a Rusiei. Acelaşi Brzezinski mai spunea, recent, că „... dacă Ucraina e zdrobită în timp ce Occidentul e spectator, libertatea şi securitatea României, Poloniei şi a ţărilor baltice vor fi ameninţate”. Cu toate că politologul american, „uns” cu toate alifiile administraţiilor americane care s-au succedat la Washington, nu ne oferă şi alte detalii ale intereselor americane în Ucraina (dincolo de mult şi în exces clamatele „asigurarea drepturilor fundamentale ale omului”), este lesne de înţeles că pe fond el are dreptate.
Atât la Bucureşti, cât şi la Chişinău criza ucraineană, implicaţiile şi, mai ales, posibilele evoluţii ale acesteia sunt urmărite cu multă îngrijorare, chiar dacă acest fapt nu este sesizabil pentru omul de rând, preocupat de grija zilei de azi şi mai puţin a celei de mâine.

Variante pentru Ucraina: „opţiune europeană”, „stat tampon” sau întoarcerea la „Maica Rusie”

Potrivit drd. Tiberiu Tănase - cercetător asociat la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, formator de securitate şi intelligence & history intelligence -, materializarea opţiunii europene pentru care s-a murit la Kiev, este greu de realizat. „Ceea ce ar putea urma e greu de prognozat - spune Tiberiu Tănase -, având în vedere că extinderea NATO a ajuns la graniţele Ucrainei. Rusia va face tot posibililul să menţină Ucraina ca stat tampon între teritoriul rus şi NATO şi să o replaseze în sfera sa de dominaţie, integral sau parţial, pentru păstrarea securităţii spaţiului său de interes. În acest moment, o încercare de reorientare a Ucrainei către spaţiul politic şi economic european, este încă un fapt foarte puţin probabil, având în vedere că SUA vor trebui să facă eforturi imense pentru integrarea Ucrainei în Uniunea Europenă.”
Drd. Tiberiu Tănase consideră situaţia din Ucraina atât de fluidă încât ea poate evolua în următoarele săptămâni spre separatism teritorial, fapt urmat aproape inevitabil de o criză economică cu efecte devastatoare. „... situaţia actuală este fluidă şi instabilă - spune Tănase - şi ea poate evolua spre o situaţie mult mai periculoasă, spre seccesiune sau sparatism teritorial alimentat de o criză economică puternică ce se poate transforma într-una socială greu de controlat şi stabilizat.”

În Republica Moldova, dincolo de admiraţie, e foarte multă îngrijorare

O sursă foarte bine informată dintr-o structură militară de la Chişinău, sursă care a dorit să-şi păstreze anonimatul, ne-a declarat: „Există temeri serioase cu privire la extinderea conflictului şi influenţele negative directe asupra Republicii Moldova: economice, politice, sociale. Însă, în aceeaşi măsură, creşte şi admiraţia faţă de mobilizarea unui popor, ucrainenii (...), împotriva dictaturii, a sovietelor, a înapoierii şi a corupţiei, a politicienilor vânduţi. Cu unele excese naţionaliste tipic ucrainene, desigur, de pe urma cărora pătimesc încă mulţi români. Impresia majoritară (şi pragmatică), la Chişinău, despre evoluţiile recente din Ucraina este că eventuala consolidare a schimbării de macaz de la Kiev ar izola complet Transnistria şi ar putea, astfel, să orienteze situaţia într-o direcţie favorabilă Moldovei”. Aceeaşi sursă consideră că ar fi o lovitură dată şi „coloanei a V-a” din Republica Moldova. „S-ar reteza, aproape, cordonul ombilical ce alimentează permanentul şantaj multiplu practicat de Moscova - ne-a declarat aceeaşi sursă. Am spus „aproape”, deoarece coloana a V locală (...), fără legături reale altele decât limba sovietică, nostalgiile staliniste şi îndoctrinarea pravoslavnico-bolşevică, este foarte vioaie. Şi suficient de influentă, într-o ţară având o populaţie dezorientată şi cu o cultură politică precară. Deci, esenţialmente supusă manipulării.” Potrivit sursei noastre, situaţia din Ucraina se vede mult mai realist de la Chişinău, faţă de cum se vede de la Bucureşti. „... pe de o parte - ne-a declarat sursa respectivă -, starea de conflict extern le-ar fi profitabilă pro-ruşilor. Pe de altă parte, cozile de topor ar fi gata, oricând, să o alimenteze din interior pentru a dezvolta şi mai mult confuzia şi a se face parte în proces. În orice caz, de la Chişinău, situaţia, în general, se vede mult diferit de cum se iţeşte de prin ştirile şi analizele din România sau de cum ne-ar conveni nouă să fie…”

În loc de concluzii

În acest „război al intereselor”, mult timp nevăzut, dar care a devenit acum (aproape) realitate şi destul de vizibil, aspiraţiile ucrainenilor contează mai puţin. Ele sunt doar „un paravan” al făţărniciei cu care se face adevărata, reala şi cruda politică internaţională bazată exclusiv pe interes şi pragmatism economic.
Morţii ucraineni, indiferent de ce parte a baricadei se vor fi aflat ei, vor fi, unii dintre ei, „eroii de serviciu”, cei care vor da legitimitate noii puteri care se va instala şi care, chipurile, va împlini idealurile de libertate şi prosperitate ale cetăţenilor ucraineni.
Ceilalţi morţi, vor fi etichitaţi probabil ca „terorişti” şi vor deveni victimele noii puteri, oricare va fi aceasta. Un scenariu binecunoscut, nu vi se pare?
În spatele marionetelor politice ce se vor instala la putere cu „binecuvântare” externă, se vor afla însă „adevăraţii sforari” - indiferent cum se vor numi ei - şi care vor dispune şi profita cu adevărat de resursele Ucrainei, dar şi de poziţia ei geo-strategică de excepţie. Atât cât va mai rămâne din Ucraina.
Cei care pierd vor fi - orice am spune - ucrainenii.

Categorie: