Perioada Triodului - Pregătirea creştinului pentru Revoluţia Pascală

Duminică, 21 februarie, în Bisericile Ortodoxe va începe Perioada Triodului; 10 săptămâni de pregătire duhovnicească şi trupească pentru Sfintele Paşti; trei săptămâni premergătoare postului şi şapte săptămâni de post.
În cele ce urmează vă voi prezenta două dintre cuvintele pastorale ale părintelui profesor Doru Costache, ucenic al părintelui Dumitru Popescu (1929-2010) de la Facultatea de Teologie din Bucureşti, care la rândul său a fost discipol al marelui nostru părinte Dumitru Stăniloae (1903-1993).
Am intitulat prezentul articol Pregătirea creştinului pentru Revoluţia Pascală, citându-l pe părintele profesor Doru, care ne spune că „prin Învierea Sa, Domnul Hristos ne cheamă la schimbarea vieţii noastre, înnoirea vieţii noastre; „revoluţia” - ca transformare a vieţii noastre. Un „manifest” care impune transformarea noastră în bine. Este vorba despre „revoluţia” care s-a petrecut înlăuntru unor inimi, „revoluţie” care trebuie să aibă loc şi în inimile noastre: să spunem un NU hotărât păcatului şi să ne îmbrăcăm în haina luminoasă a Învierii”.
Prezentând prima duminică a Triodului, numită şi Duminica a 33-a după Rusalii, părintele profesor Doru Costache ne spune că prima treaptă a pregătirii pentru Postul Paştelui ni se prezintă în Duminica anterioară, a 32-a după Rusalii. Astfel, prima duminică a Triodului trebuie înţeleasă prin prisma duminicii precedente.
Iată, în cele ce urmează, cuvintele pastorale la cele două duminici:
Duminica a 32-a după Rusalii
Apostolul: I Timotei 4, 9-15. Evanghelia: Luca 19, 1-10. Rezumatul Sfintei Evanghelii: „Pe când Iisus vizita oraşul Ierihon, mulţimile entuziaste îl aclamau. Zaheu, un colector de taxe care ajunsese bogat în mod ilicit, dorea să-l vadă pe Domnul. Fiind scurt la stat, s-a urcat într-un copac spre a vedea mai bine. Iisus i-a spus că ar vrea să-i fie oaspete la masă în acea zi. Bucuros de ocazie şi sincer mişcat spre pocăinţă, în timpul mesei Zaheu s-a arătat gata să dea jumătate din averea sa celor săraci şi să-i compenseze pe cei afectaţi de lăcomia sa. Iisus a răspuns că şi Zaheu era fiu al lui Avraam (aşadar, membru al poporului lui Dumnezeu) şi că mântuirea a venit şi asupra casei lui”.
Cele două pasaje scripturale (din Apostol şi din Sfânta Evanghelie) inaugurează mesajele care introduc Postul Mare. Prin selecţia de citiri pentru următoarele sâmbete şi duminici, într-adevăr, suntem invitaţi să cugetăm la adevăratul duh al postului, în particular, şi la cum să trăim, în general (Matei 6, 14-21; Luca 15, 11-32; 18, 10-14; Romani 13, 11-14.4; 14, 19-23; I Corinteni 8, 8-9, 2; 10, 23-28). A posti cu adevărat înseamnă a înceta să ne judecăm semenii, a ne converti la viaţa virtuoasă şi a-i iubi pe oameni. Falsul post constă în accentul asupra schimbării dietei. Pe acest fond, textele Apostolului şi al Evangheliei ne înfăţişează două atitudini greşite faţă de aproapele.
Iată exemplul evanghelic: Zaheu era un om lacom ale cărui fapte îi supărau mult pe vecini; era un păcătos, pur şi simplu. Dar greşelile lui nu îndreptăţeau pe nimeni din cei ce-l urau, să-l judece. Potrivit clişeului lor, un colector de taxe nu putea fi decât necurat şi nevrednic de a se afla în prezenţa celor „drepţi”. Domnul ştia însă foarte bine că păcătoşii se pot căi, dacă vor, şi i-a dat lui Zaheu posibilitatea de a se schimba. Pe bună dreptate. Zaheu a folosit ocazia ce i s-a dat, schimbându-şi radical felul de a privi lucrurile şi de a trăi, eliberându-se de sub jugul materialismului. Hotărându-se să devină om, adică milostiv şi plin de compasiune, a câştigat recunoaşterea de „fiu al lui Avraam”, Avraam fiind tatăl tuturor credincioşilor (Romani 4, 16-17; Galateni 3, 7). Dar judecătorii lui Zaheu l-au judecat şi pe Hristos, că S-a întovărăşit cu un păcătos.
Iată şi exemplul apostolic: Sfântul Timotei era judecat de bătrânii din propria-i biserică doar pentru „păcatul” de-a fi fost prea tânăr la hirotonia întru episcop. Asta-i un alt clişeu, anume că tinereţea este incapabilă de sfinţenie şi de înţelepciune. Îndemnându-i să-şi vadă de treabă fără a se mai tulbura de bârfe, Sfântul Pavel a arătat, indirect, că progresul şi maturitatea spirituale nu sunt condiţionate de lungimea zilelor. În viaţa creştină vârsta este la fel de irelevantă ca şi diferenţele de gen, etnie şi statut social (Galateni 3, 27-28). Diferit de cazul lui Zaheu, nu există nicio dovadă că Timotei era păcătos. Pavel, îndrumătorul său în Hristos, a dat mărturie scrisă despre bunul caracter al discipolului său (2 Timotei 3, 14-15). Povestea lui Timotei, aşadar, nu este despre progresul de la rău la bine; este povestea avansării în credinţă şi viaţă, pas cu pas. Ceea ce ştim de la Sfântul Pavel este că Timotei ajunsese de foarte tânăr sfânt şi înţelept, întrecându-i pe bătrânii comunităţii pe care o păstorea. Atitudinea bătrânilor care-l dispreţuiau pe tânărul episcop era nejustificată atât pentru că nimeni nu trebuie să-i judece pe alţii (Matei 7, 1-5), cât şi pentru că nu era nimic ruşinos în purtarea sa. Atitudinea lor faţă de Sfântul Timotei era la fel de potrivnică etosului creştin precum a „drepţilor” din Ierihon care-l acuzau pe Zaheu de păcat. Iar cei care-l judecau pe Timotei, îl judecau şi pe Sfântul Pavel, care-l făcuse episcop.
Înfăţişându-ne aceste exemple, citirile Duminicii a 32-a după Rusalii ne învaţă lecţii importante: creştinii nu trebuie să se preocupe de păcatele altora; trebuie să se îngrijească, în schimb, de propriile lor păcate. Creştinii nu trebuie să-i judece pe alţii care, din iubire, arată compasiune către păcătoşi. Creştinii nu trebuie să-şi dispreţuiască semenii; s-ar putea ca semenii lor să fie mai maturi decât ei. În sfârşit, creştinii nu trebuie să-i dispreţuiască pe cei care, cu discernământ, iau hotărâri pe care „drepţii” nu le pot înţelege. Aceasta este înţelepciunea creştină. Aceasta este înţelepciunea postului.
Duminica a 33-a după Rusalii
Apostolul: II Timotei 3, 10-15. Rezumatul textului: Timotei trebuie să-şi amintească de răbdarea, credinţa, virtutea şi dragostea îndrumătorului său, Pavel, şi să le imite cu toată sârguinţa. Trebuie să ia seama, în acelaşi timp, la dinamica sfinţeniei şi a bunătăţii, care implică progres duhovnicesc şi riscul persecuţiei - dar şi la dinamica imposturii şi a înşelăciunii, la mişcarea unora de la răutate la mai multă răutate.
Evanghelia: Luca 18, 10-14. Rezumatul pericopei evanghelice: Iisus a spus o parabolă despre doi oameni care-au mers la templu să se roage, un fariseu şi un vameş (colector de taxe). Fariseul, încrezător în propria-i dreptate, îi mulţumea lui Dumnezeu că era tare virtuos, nu păcătos ca omul de alături. În schimb, colectorul de taxe, cunoscându-şi căderile, se ruga din toată inima, cerând mila lui Dumnezeu. La sfârşit, Domnul a rezumat rezultatele celor două căi astfel: în timp ce slăvirea de sine a „dreptului” duce la umilire, smerirea de sine a păcătosului aduce slavă de sus.
A doua treaptă a pregătirii pentru post reia mesajul duminicii anterioare în forma unei pilde. Duminica trecută am văzut cum „drepţii” din Ierihon îl judecau şi pe Zaheu, colectorul de taxe care fura, şi pe Domnul care i-a căutat compania. Cazul lui Zaheu, relatat în capitolul următor al Evangheliei după Luca, trebuie să constituie detaliul istoric ce a inspirat parabola citită în Duminica vameşului şi fariseului. Legătura dintre cele două texte este evidentă. Acest fapt arată că Domnul căuta inspiraţie în viaţa de zi cu zi spre a oferi cuvântul vieţii. Propunând citirea inversă, mai întâi a istoriei, adică întâlnirea lui Zaheu cu Iisus, şi apoi a poveştii, adică pilda cu fariseul şi colectorul de taxe, lecţionarul ortodox face mai clară concluzia pe care Evanghelia o lasă, cumva, în suspensie. Ce contează este că prin ambele, povestea şi istoria, Evanghelia învaţă aceeaşi înţelepciune: trebuie să privim în inimile noastre şi să alungăm întunericul de acolo, nu să condamnăm păcatele altora. Precum „drepţii” din Ierihon, fariseul s-a grăbit să-l condamne pe aproapele său. Prin concluzia parabolei, Iisus i-a învăţat atât pe cei din Ierihon, cât şi pe fariseu să fie smeriţi şi iubitori, nu aroganţi şi mereu gata de a-şi judeca semenii. Această lecţie este direct relevantă pentru călătoria postului. Postul este plin de ispite.
Una dintre acestea este mândria care-i poate cuprinde pe cei/cele care, prin postire, înfăptuiesc mari isprăvi ascetice. Dacă nu-şi supraveghează propriile gânduri, se pot înşela că prin schimbarea dietei au devenit „drepţi” şi superiori altora. Aşa s-a întâmplat cu fariseul, care, nu precum „păcătosul acela” postea de două ori pe săptămână şi-şi plătea datoriile către templu. Desigur, nu acesta-i cel mai rău lucru care se poate întâmpla atunci când ne lăsăm gândurile nesupravegheate. Cum sugerează atât parabola Iui Hristos, cât şi scrisoarea Sfântului Pavel, pericolul nu constă numai în eşecul personal al postitorilor încrezători în ei înşişi, a căror mândrie duce la umilire. Dinamica răului nu se opreşte acolo; merge din rău în mai rău. Cei mândri încep să judece cu răutate, iar apoi devin violenţi şi persecutori ai altora. Aşa cum l-au persecutat pe Domnul şi l-au pus pe cruce, „drepţii” din toate timpurile şi locurile îi persecută şi pe sfinţi, şi pe păcătoşi. O lecţie pentru post. O lecţie pentru viaţă. Trebuie să fim atenţi la calea pe care mergem.
Mesajul central al Duminicii vameşului şi fariseului este acesta: fie că realizăm mai mult decât alţii în călătoria duhovnicească, fie mai puţin, nimic nu justifică mândria care ne împinge la judecarea şi dispreţuirea semenilor. Amin.
(după Doru Costache, Citirea Scripturii în Biserica Ortodoxă, AIOCS Press, Sidney, 2021, pp. 85-88. Prezenta carte, precum şi altele, se pot procura de pe site-ul www.aiocs.net/shop/)