Planul bolşevicilor ruşi: revoluţie proletară în România!

Colecţia 100 de cărţi pentru Marea Unire * 1918 - 2018:

BASARABIA IARĂŞI ŞI IARĂŞI

„Basarabia noastră este o ţară românească tocmai ca şi celelalte ţări de peste Prut, locuite de fraţii noştri. (…) Noi socotim că mântuirea neamului nostru este numai în unirea tuturor fiilor noştri într-o singură ţară. Noi de la străini nu mai aşteptăm nimic, toată nădejdea ne-o punem în viaţa la un loc cu fraţii noştri români.” (Din Chemarea Comitetului Central al Studenţilor Români din Basarabia - ianuarie 1918)
„Nu avem două limbi şi două literaturi, ci numai una - aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul locului, ca să nu vorbim degeaba!” (Alexei Mateevici)

La sfârşitul anului 1917, România s-a confruntat cu o situaţie deosebit de complexă. Pe de o parte, nevoită, împotriva voinţei sale, să accepte armistiţiul cu Puterile Centrale, pe de alta, strădania de a stăpâni situaţia, devenită anarhică, din rândul armatei ruse aflată pe teritoriul României. O parte din această armată recunoscuse puterea sovietică, altă parte, aflată sub comanda generalului Scerbacev, nu o recunoscuse. Confruntarea dintre cele două tabere tindea să se transforme într-un adevărat război civil.
În această situaţie, Consiliul de Miniştri, întrunit în noaptea de 22/23 decembrie 1917, la Iaşi, a hotărât măsuri excepţionale pentru curăţirea teritoriului românesc de trupele străine. Ca urmare, în cursul aceleaşi nopţi, Divizia 16-a infanterie a dezarmat trupele ruseşti din Iaşi şi din Socola, le-a îmbarcat în trenuri şi le-a expediat peste Prut. Acţiunea de dezarmare şi de scoatere din Ţară a trupelor ruse a continuat şi în zilele următoare. La Galaţi a fost anihilat şi dezarmat Corpul VI rus, la Paşcani s-a procedat la fel cu Corpul IV rus, la Spătăreşti o parte din trupele Corpului II rus, la Mihăileni Corpurile XVIII şi XIX, aparţinând Armatei a VIII-a ruse. Astfel, până spre sfârşitul lunii ianuarie 1918, nu mai exista armată rusească în Moldova.
Acţiunea hotărâtă a Armatei Române a stârnit o reacţie violentă a guvernului bolşevic de la Petrograd, condus de Lenin. Astfel, la 31 decembrie 1917, acesta, împreună cu H.V. Vrîlenko şi N.I. Podroiski, au trimis o notă ultimativă României, care era o adevărată declaraţie de război. Concomitent, printr-un ordin semnat de Lenin, ministrul României la Petrograd, C. Diamandy, împreună cu tot personalul diplomatic, consular şi cu misiuni militare, au fost arestaţi.
Acţiunile guvernului roşu de la Petrograd, îndreptate împotriva României, nu erau întâmplătoare. Din documentele aflate la Arhivele Statului din Bucureşti reiese clar că planul bolşevicilor ruşi era acela de a instiga la izbucnirea unei revoluţii proletare şi în România şi intrarea acesteia, împreună cu Basarabia, ca republică românească, ca un tot unitar, în componenţa Federaţiei Ruse!
Personalul diplomatic al României a fost eliberat abia după două zile, la 1 ianuarie 1918, numai după notele de protest, adresate lui Lenin, de douăzeci de şefi ai misiunilor diplomatice de la Petrograd. Consiliul Comisarilor Poporului (guvernul) al R.F. Ruse a hotărât însă, fără niciun temei, ruperea relaţiilor diplomatice cu România, precum şi sechestrarea fondului românesc de aur (tezaurul Ţării), aflat la Moscova, ca urmare a evenimentelor din toamna anului 1916 şi iarna anilor 1916-1917.
Cu toate că, în urma strădaniilor depuse de Guvernul României, la 9 februarie 1918 a fost încheiat tratatul de pace cu Ucraina, iar apoi cu R.F. Rusă, noua putere sovietică instalată la Kiev a trecut la arestarea unui mare număr de români, persoane particulare şi oficiale, refugiaţi la Odesa; a închis Consulatul României din Kiev şi a expulzat întregul său personal; a sechestrat bunurile publice româneşti. Toate acestea făceau parte din acelaşi scenariu conceput la Petrograd, acest lucru reieşind clar din ultimatumul trimis de la Kiev autorităţilor române: „Poporul român, dar nu guvernul, poate să conteze pe ajutorul frăţesc al Rusiei”. Trebuie precizat că respectivul ultimatum era o înscenare fără obiect, deoarece motivul invocat - intervenţia Armatei Române pe teritoriul R.F. Ruse - era lipsit de orice temei. Armata Română nu putea fi prezentă pe teritoriul R.F. Ruse deoarece, la acea dată, cele două state nu aveau frontieră comună, între ele existând R.D. Moldovenească.
Evenimentele care au urmat, în special cele legate de desfăşurarea operaţiunilor militare, au făcut ca atenţia principală a autorităţilor române să fie îndreptată înspre ruperea tratatului de pace cu Puterile Centrale, mobilizarea armatei şi reluarea operaţiunilor militare pentru eliberarea întregului teritoriu ocupat de inamic, ceea ce a grăbit terminarea războiului. În urma lui, Imperiul Austro-Ungar s-a destrămat, creându-se astfel condiţii favorabile pentru realizarea visului românilor de pretutindeni de a se uni într-un singur stat, unitar şi independent.
(Ilie Şandru, vol. „Basarabia iarăşi şi iarăşi…”, ediţia a II-a, în curs de apariţie la Editura „Vatra veche”, Târgu-Mureş, în colecţia ,,100 de cărţi pentru Marea Unire * 1918-2018”)

Categorie: