A plecat Boc. Vine Johannis?


Autor: 

Adrian Teacă

Sinistrul Guvern Boc 2 a murit. Dar a murit urât. A încercat, prin din ce în ce mai penibilul său (ex)premier, să înfi gă în creierele mai netede ideea că parlamentarii îi vor răul pentru că ţin la pensiile lor grase. N-a ţinut. Dar, hai să nu mai vorbim de acest guvern care e deja istorie. O istorie greţoasă, o pată neagră. Sau, mai degrabă o gaură neagră, dacă ne gândim la modul dezastruos în care a „gestionat” criza şi la cum a aruncat cu banii spre clientelă în ultimele sale zile de mandat.
Ce a urmat, însă, votului istoric din Parlament, m-a uluit, deşi nu sunt aşa de uşor impresionabil. Pentru că, miraculos, în numai 24 de ore, majoritatea care a trântit Guvernul s-a mobilizat în jurul unei idei lansate, să recunoaştem, inspirat, de liberalul Crin Antonescu: guvern de specialişti condus de Klaus Johannis, primarul Sibiului! A fost o carte jucată magistral de Crin, pentru că imediat au aderat la propunere PSD-PC, UDMR şi grupul minorităţilor. Liderii partidelor au ieşit imediat anunţând, triumfători: avem o majoritate de 65 la sută pentru Johannis! Jocurile păreau făcute miercuri după- amiază (când am scris rândurile de faţă), înainte de a fi invitaţi la Cotroceni. În această atmosferă brusc detensionată, de cvasiconsens, doar pedeliştii au făcut o fi gură de mortăciuni în porumb (vorbă populară). L-am văzut pe Flutur, fl ancat de cele două dudui - Udrea şi Anastase, anunţând, spre stupefacţia celor mai mulţi purtători de creier, că îl propun pe Boc premier!! Parcă erau din alt fi lm oamenii ăştia. Unul horror.
Şi a venit întâlnirea cu preşedintele. Care a respins, trufaş, propunerea de a se întâlni separat cu cei din coaliţia pentru Johannis, înfi gându-i însă în peisaj şi pe pedelişti! S-a văzut mai târziu de ce. A început prin a spune răspicat: nu vreau tehnocraţi, nu-l vreau pe Johannis, vreau guvern politic! Mai mult, vreau guvern de uniune naţională! Ia să vă mai gândiţi. Când i s-a spus că există o majoritate care vrea altceva, a replicat, marinăreşte, că e una pe hârtie! I-auzi brâul! Da ce, el nu văzuse cu o zi mai devreme cum aceeaşi majoritate dăduse de pământ cu Guvernul său de sufl et? Ei, altceva dorea omul: le-a şi spus-o pe şleau liderilor, că să se înţeleagă cu PDL-ul! Evident, în acel moment totul s-a blocat. Vă daţi seama cum stau lucrurile, dacă nici măcar UDMR nu suportă, în acest moment, ideea de a guverna alături de partidul lui Băsescu (foto)? Pentru majoritatea politicienilor români, PDL e, la această oră, un partid nefrecventabil. Pentru că mulţi s-au ars, şi asta nu se uită.
Soluţia „guvern de uniune naţională” e, clar, o iluzie. Sau mai degrabă un joc de glezne. O găselniţă, un motiv inventat pentru a obstrucţiona proiectul, foarte atrăgător pentru opinia publică, numit generic „Guvernul Johannis”. Un mod parşiv de a pune tălpi cu orice preţ. Băsescu e supărat că nu poate face el Guvernul, cum îl taie capul. Şi simte că pierde teren. Cum s-ar înţelege, întreb şi eu, de la peluză, cinci partide, dacă nu s-au înţeles două?
Ne aflăm, se vede bine, într-o criză politică prelungită artifi cial. Cei din coaliţia pentru Johannis nu vor ceda (părerea mea), pentru că sunt pe cai mari. Iar lui Băsescu îi e şi mai greu să cedeze, pentru că ar pierde Guvernul din mână. Ceea ce i-ar putea fi fatal, în preajma alegerilor prezidenţiale.
P.S.: În toiul acestei crize politice fără precedent, Bursa de Valori Bucureşti a crescut ieri cu mai mult de 4 la sută la vestea că am putea avea un guvern de tehnocraţi!!

Categorie: