Poeme, teatru poetic sau ipostaze lirice

Prezentare de carte
Marţi, 19 noiembrie 2013, la Centrul Ecleziastic „Mitropolit Nicolae Colan”, din Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna, a avut loc prezentarea cărţilor Statuia cu lacrimă şi Visul poetului unic Neum, cele mai recente creaţii ale poetului Daniel Drăgan, membru al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Braşov. Sec, astfel ar putea fi redată manifestarea literară din după-amiaza zilei respective. Dar ea a însemnat mult mai mult decât o simplă manifestare, a fost o „manieră neobişnuită” de prezentare, „un scenariu deosebit al unei reuniuni literare” pus la punct de excelenta moderatoare prof. Ligia Dalila Ghinea şi talentatul autor al volumelor prezentate, Daniel Drăgan, intitulat Ipostaze lirice. A fost, timp de peste o oră, o lectură poetică pe trei voci, cu acompaniament muzical, în fapt mai mult decât atât. A fost reprezentaţia profesionistă a unei piesă de teatru, pe versurile poemului oniric Visul poetului unic Neum, jucată cu virtuozitate, în mijlocului publicului spectator, de poeţii braşoveni Daniel Drăgan, Adrian Munteanu, Laurenţiu Ciprian Tudor, acompaniaţi la pian, cu măiestrie, de artista Alexandra Fits. „Poemul lui Daniel Drăgan, „Visul poetului unic Neum” - definit şi „o epopee onirică”, de Valeria Manta Tăicuţ - poate fi considerat o epopee filosofico-religioasă, argumentele acestei încadrări trebuind căutate în substratul ideatic din care nu lipsesc trimiterile cosmogonice, raportul dintre planul astral şi cel pământesc, trăirea cu intensitate a miracolului şi viziunile escatologice.” O părere excelentă despre acest poem are şi scriitorul Aurel Ioan Brumaru, care-şi exprimă aprecierile astfel: „Visul poetului unic Neum” este un mare poem filosofic, pe temă cosmogonică şi antropologică, însă cu relaxarea beletristică a conceptelor. ... În totul, poemul lui Daniel Drăgan, „Visul poetului unic Neum”, este o capodoperă”, iar Virgil Borcan, autorul Postfeţei poemului apreciază volumul ca fiind „tentativa consubstanţială a naturii poetului de a realiza imposibilul. Cu precizarea că lui Daniel Drăgan i-a reuşit”.
Pentru cititorul „Condeiului ardelean”, câteva date despre Daniel Drăgan sunt strict necesare. S-a născut la 20 decembrie 1935, în Glodeni, judeţul Dâmboviţa, unde a urmat şcoala primară. Liceul l-a început la cel Militar de la Mănăstirea Dealul, l-a continuat la Târgovişte şi l-a desăvârşit la Braşov. A continuat studiile la Şcoala de Literatură şi Critică Literară „Mihai Eminescu” a Uniunii Scriitorilor din România, pe care o absolvă în 1955 şi Facultatea de Ziaristică din Bucureşti (1977-1982). A fost ziarist la organul de presă, regional şi apoi judeţean, Drum nou în perioada 1955-1958, redactor 1960-1966 şi 1968-1980; a fondat şi condus revistele Astra (1966-1968 şi 1980-1990); Braşovul literar şi artistic, seria nouă (1979-1981) şi Coresi (1990-1993). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A fondat şi a condus Editura Arania, din Braşov (1990-2009) şi Fundaţia Culturală Arania (din 1996 până în prezent). A îndeplinit funcţia de Preşedinte al Societăţii Patronilor de Edituri din România (1994-1996). A fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor - Braşov, 1984; Braşov, 2002; Braşov, 2004 şi Premiul Opera Omnia, 2007. A debutat editorial în 1978, cu romanul Doi ori doi, la Editura Ceres, Bucureşti. A scris 16 romane, şase volume de nuvele, o piesă de teatru, şase volume de poeme şi poezii, două volume memorialistice şi un volum de publicistică.
De ce scrie sau cum scrie Daniel Drăgan? Cred că răspunsul îl putem găsi într-o mărturisire a Sa, din anul 2000, la volumul Clipa de apoi (discurs mistic):
Mi-am pus în memorie tot ce-am ştiut mai frumos, cântecul cântecului, cântarea cântării, flautul de dor şi de os...
mugurul vieţii, roua limpede a dimineţii - lacrimă după zburdalnicele jocuri de noapte din livezile coapte,
cerul cu lună şi flaute nepieritoare, în mine se-adună
uneori, nu mai ştiu cine sunt şi ce vreau,
sunt o pasăre zburătoare
sau o furtună - aripă pierdută de un înger căzut în fântână,
amnar scăpărat de uitare,
buzdugan în prăvălire aspră şi greu...
sau poate numai
ecou unui cântec
al meu...
Ce a urmat, a fost proză laudativă la adresa autorului prin comentariile la temă făcute de Mihai Trifoi, Ioan Lăcătuşu, Luminiţa Cornea. Mulţumirile poetului adresate receptivului public şi autografele acordate de autor majorităţii participanţilor, au încheiat o după-amiază deosebit de plăcută.

Categorie: