Poezii

Trecere

S-au uscat trandafirii inocenţei,
S-au topit petalele iluziei,
S-au dezrădăcinat amintirile,
Au rămas doar insomniile.

Ne-a ars vântul rătăcirii,
Ne-au înzăpezit uitările,
Ne-a plâns roua dimineţii,
A rămas ecoul vieţii.

S-au şters urmele divinului,
S-au scurs apele melancoliei,
S-a strecurat răceala stelelor
A rămas misterul lor.

Averse

Cenuşa îşi revarsă mânia
Peste lacuri îngheţate de bronz,
Străzile se-acoperă cu fum,
Iar bezna devine galbenă;
Păpădiile au umplut aerul
Cu amarul dorului
Laptele lor curgând
Prin venele minţii mele.
Vidul completează
Dispariţia sălciilor plângătoare
Din lacurile îngheţate de bronz…

Paralelismul singurătăţii

Cerul e surd
Şi apa e mută,
Iar vânturile mă inundă cu real.
Soarele-i gri
Şi iarba e udă,
Şi plumbul e plumb ideal.

Floare de plastic,
Rătăcit printre idoli
Îmi caut sculptura divină
Din lemn necioplit,
Cu braţele arse
De plumb cimentat de ruină.

Zid nesurpat,
Buze de ceară,
Stropi de oglindă lichidă,
Armuri întărite
În aer de seară
Ce naşte inima-ţi vidă.

Scrumul sufletului tău

Te-am lipit din fărâme de ziar,
Dar în zadar,
Căci nu-mi poţi vorbi,
Nu ai focul de a iubi.

Îţi dau o scânteie din mine,
Dar arzi de ruşine,
De milă îmi plângi,
Cu lacrimi dragostea s-o stingi.

Te strâng din cenuşa purtată de vânt
Şi te alint,
Încercând să-ţi citesc,
Din fărâmele ce mai trăiesc.

Până şi umbra ţi-ai dezbrăcat
Şi abandonat
O cauţi mereu
În scrumul sufletului tău.

Categorie: