Poporul Român, între „noi vrem pământ” şi „noi înstrăinăm pământ”

În anul magic 1918, Ţara noastră s-a reunit în hotarele ei fireşti, iar după acest eveniment şi multe altele după el, „România dodoloaţă” se întindea între Nistru şi Tisa. Marele vis de Unire s-a realizat cu preţul sângelui a mii de Martiri şi Eroi ai Neamului. Astăzi, doar crucile de pe mormintele lor mai vorbesc despre acest lucru, fiindcă manualele de istorie alternativă nu mai spun demult adevărul.
În 1989, a avut loc o nouă revoluţie (aşa i-au spus oficial, de fapt a fost o adevărată lovitură de stat), care ne-a scăpat de ciuma roşie, plătită tot cu sângele a mii de tineri ce s-au pus chiar în faţa taburilor şi tancurilor.
Acum, în anul de graţie 2016, după ce au trecut 26 de ani de atunci, de libertate şi democraţie prost înţeleasă, nu mai avem nici libertate, nici democraţie, nici pământ, nici Ţară. Ţara a fost vândută pe bucăţi, cu toate că noi strigam că „noi nu ne vindem Ţara”. Curentul, gazele, petrolul, bogăţiile solului şi subsolului, apa, industria au dispărut ca prin farmec, la fel cam ca tot ce era fabricat în România… Şi - ce să vezi? Au apărut ca ciupercile după ploaie… marile companii şi corporaţii străine, care, cu suportul consistent al FMI şi Băncii Mondiale, au cumpărat pe bani de nimic aproape totul. Practic…, şi-au luat o Ţară, aproape gratis. O Ţară pe care noi, românii, am cedat-o pe timp de pace, fără un glonţ tras. Noi, românii, nu mai producem nimic, sau aproape nimic, dar suntem cei mai mari consumatori şi plătitori de impozite din Europa.
Însă, şi mai grav este faptul că suntem mai dezbinaţi ca niciodată şi mai lipsiţi de libertate ca pe vremea iobăgiei din 1907. De ce amintesc de acele vremuri? Fiindcă în 1907 ţăranii iobagi români s-au răsculat împotriva boierimii pentru pământ şi, vorba poetului George Coşbuc: „Să nu dea Dumnezeu cel sfânt / Să vrem noi sânge, nu pământ!”. Din păcate, ţăranii nu au vrut sânge, dar Guvernul liberal de atunci, condus de I.C. Brătianu, „i-a înecat în sânge”. Represiunea de atunci a avut loc repede şi a fost crâncenă şi implacabilă. Puşca Manlicher a fost pusă împotriva coaselor şi parilor rupţi din gard, şi s-a lăsat cu ravagii. În 7 zile, peste 11.000 de ţărani dintre sutele de mii care cereau pământ şi lot universal, au primit un glonţ, iar unicul lor lot de pământ a fost să fie groapa de mormânt. Atunci, în 1907, ţăranii au strigat: „Noi vrem pământ”, şi aveau perfectă dreptate, fiindcă pământul a fost, este şi va fi întotdeauna principalul mijloc de producţie al României, un bun naţional ce nu trebuie înstrăinat!
Din motivele de mai sus vă spun că acum, în 2016, dacă uităm ce au cerut ţăranii români în urmă cu un veac, vom fi raşi de pe scena istoriei universale. Dacă acceptăm vânzarea de pământ românesc străinilor, înseamnă că ne semnăm „certificatul de deces” ca Popor şi ca Ţară. Contextul european este favorabil acaparării de teren agricol românesc de către străini, fiind cumpărat sau arendat pe sume ridicole. Posibilităţile românilor de a accesa finanţări bancare sau fonduri europene sunt aproape nule în comparaţie cu cele ale străinilor. Costurile de împrumut sunt de 3-4 ori mai mari decât în lumea occidentală, de aceea fermierii români sunt în dezavantaj competitiv faţă de străini. Ţăranii români, atâţia câţi au mai rămas în România postdecembristă, vor să vândă cât mai repede pământurile moştenite de la bunicii sau părinţii lor, întrebându-se: de ce mă spetesc din greu muncind pământul, fiindcă nu mai rentează…?! Legea românească permisivă vânzării pământului creează, din păcate, condiţii necesare pentru dispariţia României ca naţiune, în marele amalgam numit Uniunea Europeană. De ce? Vă spun eu de ce: în România, hectarul de pământ arabil se vinde cu 2.000 de euro, iar în UE cu 15.000 de euro. Vreau să trag un semnal de alarmă şi să vă spun că acum, în 2016, străinii deţin în România terenuri agricole după cum urmează: Italia - 24,2%, Germania - 15,4%, Ţările Arabe - 9,98%, Ungaria - 8,17%, Spania - 6,2%, Austria - 6,1%. Deci asta din totalul terenului roditor din România, care este de 13,26 milioane de hectare.
Ce trebuie să facem? În primul rând, se impune crearea unui set de acte normative care să stopeze vânzarea de trenuri agricole străinilor. În Israel, patria Mântuitorului, vânzarea de teren agricol este considerată un act de trădare naţională. Cui trebuie să ne adresăm, cui trebuie să cerem ajutor? Să cerem ajutor politicienilor corupţi, să cerem ajutor FMI-ului şi Băncii Mondiale, care vor să ne cumpere şi să ne dea pe mâna marilor corporaţii străine? Nu, eu cred că trebuie să cerem ajutor minţii şi sufletului nostru românesc, să le spunem copiilor şi nepoţilor noştri să nu vândă pământul la străini. Mai bine moartea, aşa cum au murit ţăranii în 1907, decât înstrăinarea pământului Ţării. Dumnezeule mare, dă minte şi suflet românilor să nu-şi vândă pământul Ţării!

Categorie: