„Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari!”

Autor:

Februarie 1920: Declaraţia deputatului Istvan Fay, în numele secuilor din Transilvania, prezentată în Adunarea Deputaţilor - „Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari”.
„Domnilor, înainte de toate vă rog să iertaţi greşelile cuvântării mele, deoarece eu româneşte numai de câteva luni vorbesc.

Anume vreau să vorbesc ceva despre poporul secuilor. Vreau să vă atrag atenţia asupra acestui popor de omenie şi sârguincios. Având nădejde că interesele sale vitale vor fi ocrotite în marginile noului stat, secuii au primit în linişte şi cu încredere unirea cu România. (Aplauze prelungite)
Cum că aşa este, aceasta o dovedeşte în scurt faptul că parlamentarii maghiari din întâiul Parlament al României Mari au ieşit aproape fără excepţie din sânul acestui popor.
Nu tăgăduiesc că au fost şi poate sunt şi din aceia care accentuând lozinci de agitare au voit să tulbure liniştea înţeleaptă a secuimii, prin lipsă de conştiinţe şi cu uşurinţă.
Dar domnilor deputaţi, aceştia nu au nicio însemnătate serioasă. Procedeele acestea, drept vorbind, nici nu se pot numi agitaţiuni. Deoarece agitaţie nu este. Este însă o frazeologie năbădăioasă cu care conducătorii care şi-au pierdut oştile mai încearcă apusa lor putere şi fac pe disperaţii politici. Aceşti domni se pot agita.
Poate se pot chiar înnebuni unii pe alţii, dar nu nebunesc pe cumintele nostru popor secuiesc, muncitor. Poporul acesta ştie să cumpănească greutatea stringentă a schimbărilor universal istorice şi a evoluţiunii, precum se vede şi din faptul că mica noastră naţiune, înconjurată de popoare străine, nu s-a putut păstra decât făcând politica reală.
Domnilor deputaţi, de multe secole - 1500 (sic!) de ani -, secuimea trăieşte strânsă într-un colţ în munţii Ardealului. În acest enorm timp, partea cea mai mare a vieţii secuimea a petrecut-o ca un copil vitreg al statului ungar. (Aplauze prelungite)
Viaţa tradiţională separată a acestui popor a căzut jertfă tendinţelor maghiare de unificare şoviniste, aproape tot aşa ca şi existenţa altor popoare vechi, locuitoare pe teritoriul statului ungar. (Aplauze unanime, strigări de bravo)
Cât de dezvoltată a fost conştiinţa existenţei separate a secuilor faţă de orice alt popor şi chiar şi faţă de fratele său maghiar este destul să o dovedesc cu indicaţia eclatantului fapt istoric că oştirile secuieşti au luptat pe la 1600 alăturea cu oştirile lui Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo)
Domnii mei, dacă aşa a fost în evul mediu, când de facto viaţa naţională a secuimii exista şi când deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, când şi cele mai mici urme de viaţă secuiască separată au fost şterse!
Chiar şi în timpul cel mai din urmă, guvernele ungare nu au recunoscut importanţa secuimii ungureşti, într-atâta chiar că în Ungaria, puternic dezvoltată de la 1867 încoace, aşa zicând numai această regiune a rămas nedezvoltată, neglijată, fără o reţea de căi ferate de oarecare valoare şi fără instituţii culturale, la înălţimea nivelului modern, aşa că funcţionarii maghiari trimişi în teritoriul secuiesc considerau numirile în acest teritoriu ca o dizgraţie, aş putea spune ca o deportaţie. (Aplauze)
Domnilor deputaţi, prin hotărârea Conferinţei de Pace, România a devenit stăpâna ţării secuilor, şi prin aceasta îndreptarea neglijenţelor a trecut ca o problemă asupra Guvernului român.
Limitele unei cuvântări parlamentare ar fi înguste ca să înşirăm toate câte ar fi de făcut, dar a căror realizare cu consideraţie şi bunăvoinţă mult ar contribui şi la buna stare a secuimii şi la înflorirea ei, dar şi la ridicarea culturii şi cinstei statului. (Aplauze.)
Dintre problemele care aşteaptă soluţii le vom pomeni numai pe câteva din cele mai însemnate.
După părerea mea, în rândul întâi ar fi nevoia de construire a reţelei de căi ferate, care să aibă ca rezultat legătura secuimii cu porturile mării. (Aplauze prelungite) Legătura aceasta ar fi cu atât mai însemnată cu cât este sigur că şi până aci interesele vitale ale secuilor tindeau spre sud (aplauze) şi că ei, fiind un popor par excellence comercial, trecură pe drumuri muntoase, grele de umblat, trecură cu carele lor şi Carpaţii ca să-şi satisfacă trebuinţele lor.
Domnilor deputaţi, tot atât de însemnat aş socoti şi sprijinirea eficace din partea statului, a bisericilor şi şcolilor, deoarece din cauza neglijării seculare de care am vorbit, secuii nu sunt în stare să-şi susţină institutele de cultură cu succes şi numai din propria putere. De mâna întâi ar fi şi chestiunea funcţionărimii secuieşti. Într-o naţie atât de omogenă ca cea secuiască, îndrăznesc să afirm că ar fi în interesul cel mai înalt al statului să existe o întocmire care şi în administraţie şi în justiţie ar fi favorabilă existenţei în masă a elementului secuiesc, sârguincios şi politiceşte element de încredere. Însă dacă susţinând unitatea Statului Român, poporul secuiesc şi-ar putea conduce afacerile sale cu o astfel de soluţiune a chestiunii, asta nu ar duce la iredentism, ci din contră la încopcierea trainică a mai bunei înţelegeri, care ar lipi pe secui de statul căruia ar avea să-i mulţumească pentru renaşterea vieţii sale tradiţionale. (Aplauze)
Ca cetăţean credincios al Statului Român şi ca secui care îmi iubesc neamul, am venit în acest loc, nevoind să ţin seamă de acea teroare nestăpânită a societăţii cu care răposaţii conducători au voit să silească pe secui să se bată cu mori de vânt. (Aplauze) Noi am adus cu noi încredere şi ca răspuns cerem tot încredere. (Aplauze)
Domnilor deputaţi, părerile dumneavoastră nu trebuie să le întemeiaţi pe aparenţă, trebuie să vedeţi, să cunoaşteţi poporul secuiesc, muncitor, cu suflet cinstit, de aceea zic: ajutaţi-ne ca armele agitatorilor să le luăm prin aceea că nu veţi privi la noi ca învingătorul la învins, ci veţi privi ca prieten la prieten (aplauze prelungite) la acest popor de secui care mult a suferit şi care este vrednic de o soartă mai bună.
Făcându-se astfel, eu sunt convins că în scurt timp poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari. (Aplauze prelungite şi îndelung repetate)”
***
În continuarea şedinţei, Nicolae Iorga, în calitatea sa de preşedintele Camerei Deputaţilor, a spus:
„Domnilor, mulţumesc în numele dumneavoastră domnului deputat baron Fay pentru cuvintele spuse în numele secuilor, care şi alături de Ştefan cel Mare au luptat la Podul Înalt în 1475 pentru apărarea Moldovei şi a românismului, şi care în cea mai mare parte sunt vechi fraţi ai noştri români care şi-au pierdut limba lor. Îi mulţumesc pentru încrederea ce o pune în Statul Român, care va şti să preţuiască această încredere.” (Aplauze prelungite)
Comentariul redacţiei: Avem de-a face cu un document istoric excepţional, ocultat de istorici. De istoricii maghiari în primul rând, ceea ce este uşor de înţeles când iei seama la cele spuse de baronul Fay în numele secuilor săi. E mai greu de înţeles de ce istoricii români s-au ferit parcă să pună în circulaţie acest document. Îl recomandăm, în primul rând, pentru cei care lucrează la manualul de istorie a secuilor. Un astfel de document nu poate lipsi din Istoria Secuilor, dacă este scrisă aceasta cu respect, cu un minim respect pentru Măria Sa Adevărul…
Spicuim principalele idei expuse în acest text memorabil:
1. Secuii au primit în linişte şi cu încredere Unirea cu România.
2. Au fost încercări, prin „lozinci de agitare”, de a tulbura „liniştea înţeleaptă a secuimii”.
3. S-au făcut presiuni din partea unora „care au rămas fără oştiri”! Instrumentul presiunii: „o frazeologie năbădăioasă”!
4. Această propagandă anti-românească nu are niciun efect asupra „cumintelui nostru popor secuiesc”.
5. Secuii au fost în toată istoria lor „copilul vitreg al statului ungar”!
6. Tradiţiile specifice ale secuilor, şi ale altor popoare trăitoare în vechiul stat ungar, „au căzut jertfă tendinţelor maghiare şoviniste de unificare”, de uniformizare şi deznaţionalizare.
7. „Conştiinţa existenţei separate a secuilor” a fost consfinţită şi prin participarea secuilor la campaniile militare ale lui Mihai Viteazul.
8. În anii din urmă, în „evul nou”, modern, chiar şi „cele mai mici urme de viaţă secuiască separată au fost şterse” de guvernanţii unguri.
9. Aşa-numitul azi „ţinut secuiesc” a fost neglijat în Ungaria „Mare” şi a rămas complet nedezvoltat, fără instituţiile absolut necesare unei vieţi civilizate.
10. Potrivit deciziilor luate la Conferinţa de Pace, în locul Ungariei „România a devenit stăpâna ţării secuilor”! Problemele dezvoltării acestei regiuni urmează a fi rezolvate de România.
11. E nevoie urgentă de căi ferate, şcoli şi biserici, de creşterea unei funcţionărimi ridicată dintre secui.
12. Secuii sunt gata să se „lipească” indestructibil de statul „căruia ar avea să-i mulţumească pentru renaşterea vieţii sale tradiţionale”. Notă: îi împiedică azi cineva pe secui să realizeze „renaşterea vieţii lor tradiţionale”?
13. Secuii sunt, însă, sub teroarea „răposaţilor conducători” care încearcă să-i silească / determine pe secui „să se bată cu morile de vânt”!
14. „Noi am adus cu noi încredere (în români) şi ca răspuns cerem tot încredere!”
15. Românii să nu se uite la secui „ca învingătorul la cel învins, ci ca prieten la prieten!”.
16. Secuii „mult au suferit” de la guvernările anterioare, ungureşti. Sunt vrednici de o soartă mai bună.
17. „Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari”! Veritabil finis coronat opus!
***
Acestea sunt ideile şi sentimentele cu care secuii au întâmpinat constituirea României Mari!
De luat aminte şi la precizarea făcută de Nicolae Iorga: „În cea mai mare parte secuii sunt vechi fraţi ai noştri români care şi-au pierdut limba lor.”
Este acesta un adevăr pe care istoricii maghiari îl ascund cu grija cea mai mare, iar istoricii şi politicienii români îl ignoră. Sperăm să apucăm vremea când pe acest adevăr se va baza soluţia problemelor pe care azi secuii, rău sfătuiţi de la Budapesta sau Moscova (sic!), le ridică în faţa românilor. Chiar de azi începând putem declanşa campania de lămurire a celor interesaţi: „În cea mai mare parte secuii sunt vechi fraţi ai noştri români care şi-au pierdut limba lor”. Nicolae Iorga dixit!
Ion Coja
(Articol, din 20 septembrie 2014, preluat de pe http://lupuldacicblogg.wordpress.com)