Postul Sfintelor Paşti

(11 martie - 27 aprilie 2019)

„Post după putere, dar post de păcate nu doar de bucate!”
Luni, 11 martie 2019, vom începe, cu ajutorul lui Dumnezeu, Postul Paştelui. Despre această atât de celestă perioadă, spre mângâiere şi întărire voi prezenta aici un cuvânt ziditor al monahului Moise Aghioritul (vieţuitor al Sfântului Munte Athos vreme de 35 de ani, plecat la cele veşnice în anul 2014):
„Vom începe iarăşi un nou drum, un drum pieptiş poate, dar care are o mare însemnătate, întrucât ne conduce la adevărata odihnă. Principalul nu este faptul că-l parcurgem, ci felul în care o facem. L-am parcurs şi reparcurs de atâtea ori, dar poate fără vreun rezultat esenţial. Pesemne nu l-am străbătut cum se cuvine, cu luare-aminte şi corect, şi astfel n-am dobândit un rod strălucit. Dacă nu vom străbate corect drumul care ne stă înainte, nu numai că vom pierde câştigul final, dar este posibil să o luăm pe aiurea, să ne poticnim, să zăbovim cu lucruri de prisos, neînsemnate, să ne abatem din cale sau chiar şi să ne rătăcim.
Suntem chemaţi, dragii mei, să călătorim conştient, cu sinceritate, netemere, curaj, trezvie, osârdie şi dor înflăcărat. Să ne privim în faţă pe noi înşine, să ne înfăţişăm fără măşti înaintea lui Dumnezeu, să-l întâmpinăm cu bunăvoinţă pe aproapele. Să ne observăm fără odihnă urâciunea, viclenia, iubirea de sine, făţărnicia şi minciuna noastră. Multă lume ignoră sau nu doreşte să cunoască sensul acestor zile, continuându-şi viaţa monotonă de fiecare zi. Omul se plânge că viaţa îl oboseşte, totuşi nu face niciun pas spre o schimbare esenţială. Dietă severă ţine, dar post nu. La psiholog merge, la televizor stă cu orele, dar la duhovnic nu se duce, nici la biserică.
Omul de azi nu vrea să dea şi el ceva, vrea doar să primească, fără osteneală şi fără nicio jertfă personală. Se teme să se privească pe sine în ochi. Sistematic fuge de sine însuşi. Se zbate în golul său lăuntric. Postul Mare funcţionează ca un aparat de radiografiere, ca un aparat fotografic, ca o oglindă. Într-un anume fel, nu-l dorim, tocmai pentru că ne va dezvălui realitatea noastră ascunsă.
Duhul consumului, al traiului uşor, al cugetului nesmerit nu îl lasă pe om să se elibereze de multe lucruri inutile care i-au umplut viaţa. Postul Mare este un popas în goana obişnuită a vieţii şi un prilej de transfigurare. Rugăciunea Cuviosului Efrem Sirul, care în toată această perioadă se spune de sute de ori la sfintele slujbe, ne îndeamnă să părăsim duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert şi să dobândim curăţie, gând smerit, răbdare şi dragoste. Această rugăciune frumoasă şi plină de înţeles se încheie cerând de la Dumnezeu: „Dă-mi mie să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu”. Să lăsăm, adică, bârfa, judecata celuilalt, critica aspră care neîncetat ne urmăreşte şi să ne îndreptăm asupra noastră înşine, corectându-ne greşelile. Postul Mare urmăreşte să ne întoarcem către propriul sine şi contribuie la tămăduirea noastră de bolile duhovniceşti care ne întunecă mintea, ne îngreuiază şi ne amărăsc viaţa. Dacă vom reuşi să ajungem la o anume măsură de autocunoaştere şi de pocăinţă, atunci Postul Mare nu va fi pentru noi o perioadă posomorâtă şi neroditoare, nu va fi un simplu răstimp plin de îndatoriri morale, ci un prilej de înmuiere a inimii noastre împietrite, care ne va duce la iubire de oameni şi de Dumnezeu. Excesul de raţionalism al vremurilor pe care le trăim vrea să ne ţină departe de tot ce este mistic, isihast, de tot ce este Sfântă Taină de negrăit şi mai presus de fire. Rezultatele acestei îndepărtări au ieşit la iveală. Pretutindeni stăpâneşte melancolia şi deznădejdea, care pe mulţi îi rănesc. A venit vremea să recunoaştem în adâncul inimii noastre că ne-am îndepărtat de Dumnezeu; s-a copt vremea pentru o întoarcere cu adevărat la Hristos - Leagănul Dragostei noastre Răstignite.
În timpul Postului Mare adesea apar ispite, încercări, scandaluri şi căderi. Acestea ne vin ca să ne maturizăm mai mult, ca să ne echilibreze şi să ne cuminţească. Viaţa creştinilor, să nu uităm niciodată acest lucru (!), este una a Crucii. Fără răstignire nu vine Învierea.
Postul Mare este o frumoasă şi bună pregătire, un coridor semiîntunecat care conduce către cămara cea plină de lumină. Paşii care ne vor ocroti în toată această perioadă sunt rugăciunea şi postul.
Însă rugăciunea şi postul fără smerenie şi dragoste nu aduc nici un rod. Postul şi rugăciunea ţintesc să tempereze egoismul nostru.
În Biserică, problemele noastre îşi găsesc rezolvare. Iarna cea rece este urmată de primăvară. Triodul este urmat de Penticostar. Ştiut este că vremea înnorată niciodată nu este definitivă. După nor, e mai frumoasă vremea însorită. Acum însă, după cum spune un minunat tropar, este vremea pocăinţei şi ceasul rugăciunii”.
Rugăciune la începutul Postului Mare
Dumnezeule Cel PreaÎnalt, Care eşti slăvit de toată făptura cu cântări de laudă, Cel Ce Te odihneşti pe scaunul slavei, dar nu Te depărtezi nici de scaunele inimilor smerite, Izvorul Cel pururea curgător al bunătăţii, Care adapi din destul brazdele inimilor umilite şi trimiţi la bună vreme lumina şi căldura iubirii Tale de oameni, ca să culegi din lanul sufletelor spicele faptelor bune, Însuţi Îndurate Stăpâne, Oceanul milostivirii întru Care cufundăm toate nădejdile noastre de mântuire, Cel nevăzut de heruvimi, dar arătat de oameni în oglinda Trupului Unuia Născut Fiului Tău, ia aminte la nevrednicele noastre rugăciuni şi revarsă din destul tuturor roua milei Tale dătătoare de pace. De vei căuta la nevrednicia noastră, vom fi după dreptate aruncaţi în focul cel veşnic, căci ca nişte desfrânaţi am vieţuit, îmbrăţişând patimile cele osânditoare ale sufletului şi trupului nostru. N-am plinit poruncile Tale şi totdeauna întru prostia noastră am căutat să aprindem focul patimilor, dar prin aceasta nu am reuşit decât să aprindem focul dreptei Tale mânii şi ne-am supus judecăţii. Însă nevoind încă să ne pierzi pe noi întru fărădelegile noastre ai îngăduit să aşezi înaintea noastră această rânduială binecuvântată a postului, ce este oglinda în care privim sufletele noastre urâţite de păcat şi ne tânguim ca Adam, cerând veşmântul milostivirii Tale. Nu ne ruşina pe noi nici pe această cărare a pocăinţei pe care am pornit, ci arată-ne biruitori asupra vrăjmaşilor nevăzuţi, întrarmându-ne cu sabia rugăciunii Tale, cu care să tăiem toate gândurile osânditoare. Curăţeşte inimile noastre, trimiţând apa îndurărilor Tale întru care îneacă toată cugetarea cea pătimaşă. În noroiul slavei deşarte pururea alunecăm şi cădem în groapa tuturor răutăţilor, fiind cu totul osândiţi. Tinde-ne mână de ajutor Stăpâne, şi ne urcă pe noi pe muntele nevoinţelor, dăruindu-ne totodată şi lumina pocăinţei.
Căci nu ştiu cum să pun început pocăinţei mele, dar te rog pe Tine să ridici norul patimilor de pe cerul inimii mele şi să-mi dai ploaie de lacrimi cu care să înmoi pământul inimii mele, cel uscat de arşiţa patimilor. Tinde-Ţi mâna Ta dintru înălţime şi ne binecuvântează pe noi, pe toţi, dând din destul fiecăruia ca Un Milostiv, talanţii darurilor Tale spre înmulţirea cu înţelepciune în vremea postului. Iar la sfârşitul perioadei de nevoinţă rânduite să-Ţi aducem şi noi ca văduva din Evanghelie cei doi bănuţi ai micilor noastre osteneli, postul şi rugăciunea, cu care să aflăm iertarea păcatelor, aşezându-i în vistieria milei Tale. Dă-ne Stăpâne, a ne nevoi cu înţelepciune în aceste zile rânduite de Tine spre curăţirea sufletelor şi trupurilor noastre. Însuţi păzeşte piciorul nostru de alunecarea în cursele înşelăciunii, pe care vrăjmaşii noştri nevăzuţi pururea ni le întind, voind a ne prăbuşi pe noi în adâncul iadului. Dar Tu, ca Un Milostiv, nu ne lăsa Doamne, pradă dinţilor lor, ci întăreşte-ne cu puterea Ta dumnezeiască. Îmbracă-ne cu veşmântul milostivirii, ca să privim cu bunăvoinţă şi dragoste pe aproapele nostru. Dă-ne şi coiful nădejdii în vremea tulburării gândurilor rele şi întrarmează-ne cu săgeţile rugăciunii de foc, ca să doborâm pe vrăjmaşii cei ce ne necăjesc. Moise a postit 40 de zile şi a primit din mâna Ta tablele legii, însă acum Însuţi scrie cu degetul Tău dumnezeiesc gândurile înţelepciunii Tale, care să ne călăuzească la tot lucrul cel bun. Suntem firi slabe şi lesne biruite de păcat, dar cu braţul puterii Tale ridică-ne deasupra valurilor patimilor noastre şi dă-ne a privi spre adâncurile milostivirii Tale. Pune în inimile noastre dragostea de rugăciune şi cu adierile dorului Tău învăluie sufletele noastre. Învaţă-ne a iubi mai mult curăţia şi mintea noastră o arată tablă a cugetărilor îngereşti scrise cu slovele Duhului Tău înţelepţitor. Să se atingă de inima noastră împietrită scânteia iubirii Tale de oameni şi să o prefacă în ceară în care cu degetul Tău dumnezeiesc să închipui cuvinte iubitoare faţă de aproapele. Greu suferim povara neputinţelor noastre şi adesea ne tânguim fiind biruiţi de vrăjmaşii noştri nevăzuţi, dar adâncul milostivirii şi îndurărilor Tale este mare, deci totdeauna sprijineşte-ne cu braţul Tău puternic pe cărarea postului. Amin.
Pr. II Adrian Nicolae Stoian
Parohia Topliţa I - Centru
ROMÂNIA