PREŞEDINTELE BĂSESCU SE VA RETRAGE DIN POLITICĂ

Când? Cum? Unde?
Ne grăbim să ne întrebăm când? Pentru că prea am ajuns de râsul lumii, prea am sărăcit într-o ţară doldora de bogăţii, prea ne-am învrăjbit şi, mai ales, prea ne-am împuţinat în aceşti ani în care diriguitor al vieţii poporului ne-a fost acest neonorant preşedinte.
Cum şi unde se va retrage? Sunt întrebări mai dificile şi dilematice, întrucât numai după prima mare infracţiune, cea a distrugerii flotei ţării, ar trebui „să se retragă” în puşcărie ani buni. Dacă la toate acestea se adaugă fărădelegile săvârşite cu ajutorul justiţiei şi al altora care i se închină, situaţi tot atât de jos ca şi el, cu înşelătorii, cu minciuni, fraude electorale, cu dispreţ faţă de popor şi acoperirea delapidărilor, atunci va avea nevoie de mai mulţi ani de „odihnă”.
Lipsa oricărui nivel de cultură a preşedintelui a adus ţării noastre o cădere abisală până şi în viziunea statelor care mai aveau un cuvânt de apreciere la adresa românilor. Pentru că, dacă ar fi cultură, ar fi şi înţelepciune, care l-ar putea ajuta să analizeze şi să înţeleagă că, din moment ce ţara merge din rău în mai rău, ar fi cazul să se retragă cât mai repede, pentru că el este sursa acestui rău.
Ultimii trei ani ai misiunii prezidenţiale a lui Băsescu se prefigurează mult mai grav potrivit noilor infracţiuni pe care le pune la cale: vânzarea CFR Marfă - întreprindere strategică a ţării, îndemnul la jaful bogăţiilor minerale ale Munţilor Apuseni, tranzacţionarea cu ungurii a Ardealului, drept recompensă pentru menţinerea lui la putere, şi cine ştie ce ne aşteaptă cu intenţia evreimii de a cumpăra România!
Cât de mare dizgraţie ţi se cuvine ţie, conducător de ţară, când te încârdăşeşti cu străinii în defavoarea poporului tău? În faţa unor asemenea acuzaţii din partea colectivităţii pe care o conduci, o conştiinţă dreaptă şi o minte limpede te-ar ajuta să înţelegi că trebuie să te dai la o parte şi să laşi sceptrul unuia cu cap şi cu simţire românească. Se vede, însă, că la acest preşedinte totul este atât de tulbure încât nu poate discerne că toată mocirla asta în care şi-a vârât ţara curge din abjecţia egoismului unei firi bolnave de putere şi incapabilă a sesiza nenorocirea pe care o generează.
Întrucât Băsescu nu se poate trezi din beţie (la propriu şi la figurat), este cazul să se trezească cei care l-au votat, dezvăluind cu vehemenţă toate fraudele, refuzând toate momelile oferite de slugile partidului său şi îndreptându-şi atenţia spre oameni cu demnitate, care nu acceptă să se aşeze pe un fotoliu de preşedinte construit din înşelătorie.
Situaţia economică a ţărilor din lumea întreagă creează grave incertitudini de redresare a economiei mondiale. Creşterea datoriei externe a unor ţări ca Grecia, Polonia, Ungaria, România, Spania, dar şi a unor ţări cu o economie foarte dezvoltată ca SUA, Germania, Franţa, Italia pun în pericol conceptul de piaţă liberă, pun în pericol însăşi noţiunea de capitalism. Iată că noţiuni perimate de care am crezut că n-o să mai auzim niciodată, de genul „economie planificată” din Capitalul lui Karl Marx, sunt scoase de la naftalină de unii reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi chiar de preşedintele Barak Obama, revenind în actualitatea imediată.
Mişcările de stradă ale muncitorimii şi ale altor categorii sociale din SUA, din ţările Uniunii Europene, din cel puţin 950 de oraşe ale lumii (New York, Londra, Berlin, Roma, Ottawa…), care sunt mişcări împotriva finanţei internaţionale, ne reamintesc de sloganul comunist: „Revoluţia proletară va izbucni în ţările cele mai dezvoltate din lume, cu cele mai moderne mijloace de producţie”. Nu cred că se va ajunge la aşa ceva, dar trebuie neapărat căutat urgent un „antidot universal” pentru a stopa criza, pentru a stopa declinul societăţii capitaliste bazată pe economia de piaţă. Această criză a datoriilor a demonstrat şi demonstrează că problemele mondiale nu pot fi soluţionate de către grupurile financiare de pe Wall Street, în lupta lor continuă pentru o nouă ordine mondială. Ce se întâmplă în lume, ce se întâmplă în Grecia, sper că nu se va întâmpla în România, adică o mişcare de stradă violentă.
În România, din 1989, când preşedintele Ceauşescu a scăpat ţara de datoria externă prin sacrificiul poporului român, şi până în prezent, datoria externă urcă la peste 90 de miliarde de euro (după alţii, 150 de miliarde de euro - n.r.). Această datorie enormă a României este legată de dobânzile excesiv de mari şi de prevalenţa creditării României pe termen scurt, care creează o aglomerare de plăţi în rambursare. Ce înseamnă acest lucru pentru România: reducerea locurilor de muncă, creşterea în progresie geometrică a şomajului, micşorarea costurilor bugetare în sănătate, învăţământ, cultură, administraţie publică, poliţie şi armată. Menţinerea, de asemenea, a unor preţuri scăzute la majoritatea materiilor prime; aş vrea să amintesc aici lemnul din pădurile româneşti, care nu este înnobilat cu muncă românească în fabricile de mobilă, ci transportat pe furiş sub formă de scândură în exterior. Cel mai grav lucru este suspendarea subvenţiilor pentru sprijinirea producţiei proprii şi a exportului lovind în însăşi substanţa economică a ţării noastre, având ca şi consecinţă scăderea drastică a nivelului de trai a populaţiei. Acesta este şocul datoriilor plătit, din păcate, de poporul român. Fără o negociere rezonabilă cu FMI, cu cât vom primi mai multe fonduri din străinătate, cu atât vor fi mai mari ratele şi dobânzile pe care trebuie să le achităm. Cum scăpăm de această bombă cu ceas a datoriei externe este o întrebare presantă pentru noi, dar mai ales pentru politicieni. Preşedintele Traian Băsescu declara că numai creând noi locuri de muncă putem dezamorsa bomba numită datorie externă. De asemenea, preşedintele declara că acei miniştri ai Guvernului care creează noi locuri de muncă în departamentul lor, sunt miniştri de performanţă, ceilalţi să plece. Declaraţiile preşedintelui de a crea noi locuri de muncă ar trebui ascultate de guvernanţii noştri.
Sunt două pârghii care ţin de noi şi pe care guvernanţii ar trebui să le aibă în vedere: să reducem importurile, să cumpărăm tot ceea ce este românesc (mâncare, băutură, medicamente, maşini etc.), sau să mărim exporturile fabricând produse româneşti competitive şi scumpe. În acest cadru, România, prin reprezentanţii ei, ar trebui să renegocieze la sânge cu FMI şi Banca Mondială toate aceste datorii şi să pună capăt transferului de resurse financiare în exterior, prin ratele şi dobânzile excesive impuse de aceştia.
Viaţa ne-a demonstrat că nici economiile ţărilor dezvoltate n-au scăpat de criză şi, sincer, nu aş dori ca român, ca ele să iasă din criză pe umerii ţării noastre. Cred în România, cred în români, cred în poporul meu şi dacă cineva merită vreun sacrificiu, acesta este poporul român.

Categorie: