Preşedintele CJ Covasna, obligat de instanţă să scoată drapelul Ungariei din sala de şedinţe a instituţiei

EXCLUSIV

Tribunalul Covasna a admis astăzi, 19 iulie, acţiunea Asociaţiei Civice pentru Demnitate în Europa (ADEC) împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Covasna şi l-a obligat pe liderul UDMR să îndepărteze drapelul Ungariei şi steagul secuiesc din sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Covasna.
Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), condusă de subsemnatul în calitate de preşedinte, s-a adresat instanţei de judecată pentru a-l obliga pe preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, extremistul Tamas Sandor (foto), lider al organizaţiei UDMR Covasna, să înlăture mai multe steaguri arborate în mod ilegal în sala de şedinţe a CJ Covasna.
Instanţa de judecată s-a pronunţat astăzi şi a dat dreptate reclamantei. Potrivit sentinţei pronunţată astăzi de Tribunalul Covasna, Tamas este obligat să înlăture drapelul Ungariei, steagul secuiesc şi steagul secuiesc al judeţului Covasna din sala de şedinţe a instituţiei.
Soluţia, pe scurt, a Tribunalului Covasna: „Admite cererea formulată de reclamanta Asociaţia Civică pentru Demnitate în Europa (ADEC), împotriva pârâţilor preşedintele Consiliului Judeţean Covasna şi Consiliul Judeţean Covasna. Respinge cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtului Instituţia Prefectului - Judeţul Covasna, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesual pasivă. Obligă pârâţii preşedintele Consiliului Judeţean Covasna şi Consiliul Judeţean Covasna să înlăture din sala de şedinţă comună a Consiliului Judeţean Covasna şi a Instituţiei Prefectului - Judeţul Covasna, aflată în Palatul administrativ al judeţului Covasna, a drapelului Ungariei, a steagului albastru (deschis) - auriu al Consiliului Naţional Secuiesc, precum şi a aşa-zisului steag şi fanion albastru (închis) - auriu al judeţului Covasna. Obligă pârâţii preşedintele Consiliului Judeţean Covasna şi Consiliul Judeţean Covasna la plata către reclamantă a sumei de câte 25 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată”.
(Articol, de Dan Tanasă, din data de 19 iulie 2018. Foto: agerpres.ro)

Categorie: