Primul cetăţean de onoare al localităţii Vâlcele, preotul Ioan Tămaş

În Duminica Floriilor, Biserica Ortodoxă din comuna Vâlcele, judeţul Covasna, a găzduit o importantă manifestare pentru comunitatea locală - conferirea de către primarul Dumitru Marinescu, în prezenţa unui numeros public, pentru prima dată în istoria milenară a localităţii, a titlului de „Cetăţean de Onoare al comunei Vâlcele” preotului Ioan Tămaş, cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani de viaţă şi 20 de ani de activitate pastorală în parohia vâlceleană. Cunoscându-i şi apreciindu-i bogata activitate în domeniile pastoral, cultural şi obştesc, conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş i-a adresat cu această ocazie festivă următorul mesaj:

Preacucernicului Părinte paroh Ioan Tămaş

Distinse şi stimate prietene!
La împlinirea frumoasei vârste de 60 de ani, gândurile noastre de preţuire şi iubire se îndreaptă spre cel care reprezintă o adevărată „voce a zonei, talentatul paroh” Ioan Tămaş de la Vâlcele, personalitate complexă pentru care păstorirea credincioşilor şi activitatea de educaţie religioasă, civică şi culturală reprezintă un mod de existenţă.
În acelaşi timp, marcarea celor şase decenii de viaţa ne oferă fericitul prilej de a rememora în faţa vâlcelenilor şi a prietenilor Domniei Voastre, veniţi din alte părţi ale ţării, cele mai de seamă momente din viaţa şi activitatea pastorală, culturală şi civică, considerată de membrii Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş un exemplu de dăruire şi loialitate faţă de comunitatea în care trăiţi.
Preotul şi cărturarul Ioan Tămaş, cunoscut de publicul cititor de presă şi literatură şi sub numele de Ioan Tămaş Delavâlcele, s-a născut la 6 aprilie 1952, în satul Năneşti, comuna Bârsana, judeţul Maramureş, fiind unicul copil al părinţilor săi, Vasile şi Ioana Tămaş, cărora le-a şi dedicat cele mai sincere şi sensibile rânduri din scrierile sale: „Ochii aceia calzi şi senini, sub cupola cărora am primit puterea de a rosti marele cuvânt „Mama”, m-au învăluit şi m-au călăuzit cu dulceaţa luminii lor pe toate cărările vieţii. Sunt ochii Mamei, pe care i-am luat de-apururi în suflet şi-i port de atunci ca pe un talisman preţios şi nepieritor. Sub pleoapele lor se află lacrima bucuriei primilor paşi făcuţi spre braţele ei întinse spre mine. În strălucirea dragostei lor se răsfăţau farmecul zilelor de aur ale copilăriei mele ...”.
Clasele primare şi gimnaziale le-a urmat, sub ochii părinţilor, în satul natal, oameni gospodari, cu frica lui Dumnezeu, care-l cresc în iubire faţă de Domnul. „Plin de visuri mă înfrăţesc cu drumul ce duce spre locul de închinare. Aud paşii părinţilor alături de mine. Tata mă ia de mână. Îi simt mâna bătătorită de munca câmpului. O simt caldă, în inima mea. Intru în biserica de lemn... În jurul meu se face gol, deşi Biserica geme de lume... Cântarea mă învăluie ca o apă limpede, înmiresmată cu nard şi smirnă. În faţa ochilor aprinşi, icoana lui Iisus, blândul fiu de tâmplar, e atât de cuceritoare. Ochii lui divini, numai bunătate, numai dragoste, numai iertare. Se desprinde din ramă. Coboară spre mine, blând ca un copil. Îmi mângâie credinţa ce se înfiripă timidă, curată, ca frăgezimea zorilor. Mă alintă cu dragostea Lui Dumnezeiască şi-mi sărută sufletul bântuit de viforul ispitelor”.
După ce absolvă, în anul 1971, cursurile Liceului de cultură generală „Dragoş Vodă” din Sighetul Marmaţiei, drumul îi este deschis spre realizarea idealului său profesional, de a deveni preot. „De nimic nu putem fi siguri în această viaţă şi nimic nu ne ţine în viaţă decât dragostea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi!”, gândea încă de atunci tânărul absolvent al liceului Ioan Tămaş. „Căci dacă lumea întreagă ne-ar părăsi, nu am fi niciodată singuri! Ci am avea totul pentru că L-am avea pe Dumnezeu şi iubirea Lui.” În urma concursului de admitere din toamna anului 1971, devine student al Facultăţii de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, ale cărei cursuri le finalizează, prin obţinerea licenţei, în anul 1975. Va urma, apoi, două cursuri postuniversitare de teologie, în urma cărora va deveni preot gradul unu. La 1 decembrie 1975, dată semnificativă pentru naţionalismul sincer şi luminat al patriotului Ioan Tămaş, a fost hirotonit preot „pe seama parohiei Giuleşti, protopopiatul Sighetul Marmaţiei”, unde a activat până la 1 martie 1982. A rămas în inimile şi sufletele credincioşilor din Giuleştii Sighetului ca fiind cel care a pus permanent la temelia vieţii creştinilor „sfintele învăţături ale Domnului nostru Iisus Hristos” şi a celui care a adus laude celei mai frumoase activităţi a omului ca fiind „munca în conlucrare cu Dumnezeu... pentru mântuirea sa şi apoi a aproapelui său”.
După depăşirea, cu ajutorul vrednicului de pomenire mitropolitul- academician Antonie Plămădeală, a unor încercări specifice regimului comunist, în perioada 1 martie 1988 - 1 aprilie 1992 şi-a împărtăşit harul şi vocaţia de preot creştinilor din Parohia Aita-Medie, protopopiatul Sfântu-Gheorghe, iar de la 1 aprilie 1992 şi până în prezent, în Parohia Vâlcele a aceluiaşi protopopiat, a comunităţii care astăzi ia parte la aniversarea a şase decenii de viaţă şi a două decenii de când preotul Ioan Tămaş îi este părinte spiritual. De subliniat faptul că preotul Ioan Tămaş s-a integrat şi implicat în viaţa comunităţii locale, reprezentând responsabil în Consiliul Judeţean pe concetăţenii săi, intervenind punctual la instituţiile locale pentru rezolvarea unor cereri ale păstoriţilor săi, atât din fosta parohie, Aita-Medie, cât şi din Vâlcele şi împrejurimi.
Astăzi, la ceasul de bilanţ al celor şase decenii de viaţă, membrii Forumului Civic al Românilor aduc, totodată, un modest omagiu prolificului publicist şi cărturar Ioan Tămaş Delavâlcele. Înclinaţia sa spre scris, manifestată încă din perioada studenţiei, când a colaborat cu poezii şi eseuri la ziarul „Tribuna Sibiului”, a fost permanent perfecţionată prin bogata experienţa acumulată ca duhovnic la altarul bisericii, prin setea de informaţie şi lectură teologică, istorică şi literară, prin cunoaşterea şi aprofundarea teoriilor filozofice antice şi moderne universale, prin cunoaşterea unor mari personalităţi ale culturii româneşti şi a legăturilor sale cu aceştia - Constantin Noica la Păltiniş şi Nicolae Steinhardt la Rohia, prin simţul deosebit de observaţie al vieţii social-politice şi culturale al oamenilor de lângă Domnia sa. Pe parcursul anilor, a devenit un constant şi apreciat colaborator la publicaţiile „Pentru socialism” (judeţul Maramureş), „Cuvântul Nou”, „Condeiul ardelean”, „Observatorul de Covasna”, „Grai românesc” şi „Şcoala noastră”, ultima fiind revista cadrelor didactice de la Colegiul „Octavian Goga” din Miercurea-Ciuc. Toate aceste acumulări au dus la „explozia” editorială a ultimilor trei ani, când părintele şi cărturarul Ioan Tămaş Delavâlcele a tipărit nu mai puţin de patru cărţi: „De meditat împreună” (2009) la Editura Zaka Edit din Sfântu-Gheorghe; „Cuvinte de Iubire şi Lumină” (2010); „Lumini şi umbre în Neamul lui Eminescu” (2010); „Paznic la vatră, poezii cu dedicaţii” (2011), ultimele trei la Editura Eurocarpatica, tot din Sfântu-Gheorghe, a receptivului la creaţie covăsneană dr. Ioan Lăcătuşu. Despre fiecare dintre aceste „pietre preţioase”, scumpe sufletului autorului, prof. Vasile Stancu, împreună cu dr. Ioan Lăcătuşu au vorbit la timpul său, tot în această incintă a sfântului lăcaş istoric în care ne aflăm. Despre foarte apropiata carte, aflată în faza finală de pregătire pentru tipar, intitulată „Jertfă de seară”, cuprinzând 200 de eseuri teologice, istorice, politice şi culturale, cât şi despre talentul său scriitoricesc, vom avea prilejul cât de curând să vorbim, probabil în faţa aceluiaşi altar al Sfintei Biserici din Vâlcele.
Cinstim astăzi vocaţia de ctitor de monumente a preotului Ioan Tămaş, care s-a remarcat prin edificarea troiţei din Aita-Medie, sculptată de cunoscutul artist maramureşan al lemnului Toader Bârsan, consătean al părintelui Ioan din Bârsana-Năneşti, edificarea celor două busturi de la intrarea principală în acest sfânt lăcaş, ale lui Nicolae Bălcescu şi Avram Iancu, opere ale profesorului sângheorghean Nicolae Pleşa, ridicarea troiţei în Memoria Eroilor din Marele Război de Reîntregire Naţională şi al doilea război mondial, precum şi a monumentului în Memoria Refugiaţilor, Expulzaţilor şi Deportaţilor din Vâlcele, în perioada Dictatului de la Viena, 1940-1945. Vocaţia sa de ctitor o constatăm chiar şi în aceste momente, când are loc reabilitarea acestui sfânt locaş şi a acareturilor sale.
Elogiem astăzi pe patriotul şi iubitorul de istorie a românilor Ioan Tămaş, care-şi înscrie convingerile în doctrina „românismului”, care îndemnă pe conducătorii temporari ai Ţării la conservarea particularităţilor şi rânduielilor neamului românesc. Preotul Tămaş este adept al unui „românism” care reprezintă un popor „dârz, sfidător al nenumăratelor condiţii vitrege, conţinând însă bună cuviinţă, răbdare, apeluri la înţelegere... care «nu s-a socotit vreodată fără cusur ori superior altora»”. Un „românism” care nu are nimic comun cu naţionalismul extremist sau cu şovinismul. De pe aceste poziţii, părintele s-a angajat cu toate forţele sale în promovarea unui astfel de „românism”, participând cu comunicări şi expuneri la reuniunile ştiinţifice sau civice care s-au desfăşurat în ultimii douăzeci de ani la Sfântu-Gheorghe, Miercurea-Ciuc, Izvoru-Mureşului, Topliţa, Sighetu- Marmaţiei, Braşov sau Timişoara. Şi tot de pe aceste poziţii a scris părintele Ioan zeci şi sute de eseuri şi poezii, publicate în presa locală şi regională sau tipărite în cărţile sale.
În cele şase decenii, cu puţine excepţii, societatea românească nu l-a răsfăţat cu onoruri pentru meritele sale. Pentru activitatea sa patriotică şi ctitor de obiective ce marchează spaţiul istoric românesc, părintele Tămaş a primit din partea Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” „Diploma pentru merite deosebite”, în anul 2006, şi titlul de „Excelenţă Europeană Gheorghe Pomuţ”, din partea Fundaţiei Române „George Pomuţ”, din Timişoara, în anul 2008. La acestea se adaugă distincţia de „Iconom” primită din partea Episcopiei Covasnei şi Harghitei şi diplomele de participare la Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului.
Considerăm că acordarea, astăzi, a Diplomei şi Titlului de „Cetăţean de Onoare al comunei Vâlcele” părintelui Ioan Tămaş, cu prilejul aniversării celor 60 de ani de viaţă, reprezintă o recunoaştere a faptelor şi meritelor sale puse în slujba comunităţii vâlcelene, în cei 20 de ani de activitate neîntreruptă pe aceste frumoase plaiuri româneşti, şi o faptă demnă de laudă a consilierilor locali, a primarului Dumitru Marinescu şi a viceprimarului său, vâlcelean, Nicolae Cucu.
Pentru toate cele ce ai săvârşit, acum, la aniversarea celor şase decenii de viaţă, îţi dorim distinse prietene LA MULŢI ANI!
Părintelui cărturar Ioan Tămaş şi distinsei sale soţii, precum şi vrednicilor săi urmaşi să le dea bunul Dumnezeu multă şi îndelungată sănătate pentru a realiza visurile încă neîmplinite şi a se bucura de realizările „celor de faţă şi viitori” din trunchiul viguros al neamului Tămaş. Sfântu-Gheorghe, 6 aprilie 2012

Categorie: