PRIN NOI VIN STRĂBUNII

Migrară barbarii în tropot
Şi huni şi mongoli şi tătari,
Străbunii fugiră în ropot
Sub aripa munţilor mari.

Apoi, parcă-l văd pe străbunul,
Cum crâncen se luptă prin ere,
Când pleacă barbarul, nebunul,
Strămoşii renasc din durere.

Căci sfânt şi-omenesc le-a fost ţelul,
Ca ţarina lor să existe,
Iar gândul şi jertfa lui Gelu
Îi fac pe strămoşi să reziste.

Urmând porunci ancestrale
Devin conştienţi ca popor,
Ca neam cu virtuţile sale
Şi-urmaşii-urmaşilor lor.

Căci sfinte sunt legile firii,
Destinul îşi cată răgazul
Şi scoate-n lumină martirii,
Prin sceptrul lui Vodă-Viteazul.

Deci iată de unde venim,
Pe calea pe care-o petrecem
Şi tot mai departe pornim,
Şi tot mai departe ne trecem.

Noi trecem ca peste o punte
Şi ducem matricea prin noi,
Victoriile luptelor crunte
Şi faptele-a mii de eroi.

Păstrăm cu toţii în sânge
Şi-n suflet pe-ai noştri străbuni,
Românul în veci nu se frânge
Că vine din neam de tribuni.

Din neamul Craiului Horea,
Din neamul lui Iancu cel Mare,
Din brazii pădurii lui Florea,
Din stânca şi piatra cea tare.

Din seva ce-o poartă gorunii,
Din neagra-nchisoare şi lanţ,
Din lupta ce-au dus-o tribunii,
Balint, Axente şi Dărăbanţ.

Şi toţi prefecţii lui Iancu
Din Marea Sa Legiune,
Rupându-i lui Hatvany flancu’,
Duşmanii pe fugă îi pune.

Azi Barna, fiinţa bastardă,
Relicvă din vremi de-ananghie,
Scăpat de sub lance şi bardă,
Ne-ameninţă cu furci şi frânghie.

Făptură dementă, dilie,
Nu vezi că trăim alte vremuri?!
De ţi s-a făcut de frânghie,
Priveşte-ne-n ochi şi-ai să tremuri!