PROFEŢII DESPRE GLOBALIZARE

Comisia Europeană statua, într-unul din rapoartele sale anuale, că „globalizarea poate fi definită ca procesul prin care pieţele şi producţia unor ţări diferite devin interdependente - o interdependenţă din ce în ce mai accentuată, urmând dinamica înregistrată de comerţul de bunuri şi servicii, de fluxul de capital şi tehnologie”. Astăzi, este unanim recunoscut că mijloacele de comunicare (dintre care Internetul a avut, în ultimul deceniu, un rol covârşitor) reprezintă un factor favorizant al globalizării.
Primul gânditor care a intuit această legătură de cauzalitate, încă de acum 4-5 decenii, a fost canadianul Marshall McLuhan. El a introdus conceptul de sat global (global village - în limba engleză), printr-o frază celebră dintr-o lucrare a sa, tot atât de celebră (Galaxia Gutenberg): „Noua interdependenţă electronică recreează lumea după chipul satului global”. Sau, într-o altă formulare (din studiul Înţelegerea mijloacelor): „Contractat pe cale electrică, globul nu a rămas mai mare decât un sat”. McLuhan era un profet în toată regula când afirma că informaţia care circulă (în primul rând datorită revoluţiei tehnologice a mijloacelor de comunicare!) duce la strângerea legăturilor interumane la nivel global. Timpul i-a dat dreptate. Tot el scria, în Mass-media şi schimbarea culturală, că electricitatea este, de fapt, o extensie a sistemului nervos, comparabilă cu un fel de membrană globală.
Cât despre radio (care, acum jumătate de veac, avea importanţa de azi a televiziunii digitale, telefoniei mobile şi Internetului luate la un loc!), McLuhan arăta că asigură o accelerare a informaţiilor care provoacă accelerări şi în alte mijloace. Este neîndoielnic faptul că reduce lumea la dimensiunile unui sat. Iată cât de plastic descria el căderea barierelor informaţionale în epoca modernă: „Telegraful traduce scrierea în sunet. Electrificarea scrierii a însemnat un pas înapoi, spre lumea acusticii, aproape la fel de mare cât acela făcut, între timp, de telefon, radio, televiziune. Telefonul: vorbire fără ziduri. Fonograful: sală de muzică fără ziduri. Fotografia: muzeu fără ziduri. Filmul şi televiziunea: sală de curs fără ziduri”.
Desigur, Marshall McLuhan (care moare în 1980) n-avea cum să vorbească explicit despre Internet, pentru că reţeaua globală de comunicare încă nu se întrevăzuse în vremea sa. Însă ideile şi teoriile revoluţionare pe care profesorul canadian le-a aruncat pe piaţă îl apropie (desigur, păstrând proporţiile), din punct de vedere al curajului intelectual, de Leonardo da Vinci. Amândoi au trecut dincolo, înainte ca profeţiile lor (pentru care, în timpul vieţii, au fost priviţi cu curiozitate, dacă nu cu suspiciune) să se împlinească…

Categorie: