Războiul între inteligenţe continuă în România

Dacă testul inteligenţei este capacitatea de-a prevedea evenimente ce se vor întâmpla în viitorul apropiat sau îndepărtat în România, probabil că Serviciile Secrete sunt cele care au această capacitate. Evident sunt forţe, chiar forţe majore din interior şi exterior, care acţionează pe plan tactic şi în perspectivă şi strategic pentru a slăbi Serviciile Secrete Româneşti şi Armata Română, forţe care au acţionat în România şi înainte şi după lovitura de stat din 1989.
După 6 martie 1945, ia fiinţă Securitatea Statului şi Serviciul de Informaţii Extern, care se specializează în patru sectoare de activitate: Secţia Teroristă - care s-a ocupat cu eliminarea unor persoane sau unor grupuri de persoane care se împotriveau regimului comunist prin tot felul de boli sau accidente regizate; Secţia Diversionistă - specializată în provocări şi canalizarea mişcării masselor spre o anumită acţiune; Secţia de Dezinformare - care se ocupa cu fabricarea de informaţii false sau calomnioase şi Secţia Politică - specializată în fabricarea de trădători şi informatori în interesul mişcării comuniste. Din fericire, în timpul ultimei lovituri de stat din România aceste secţii au acţionat împotriva regimului Ceauşescu şi, vorba generalului Iulian Vlad, dacă Securitatea nu-l trăda pe dictator, se întâmpla un genocid cu o baie de sânge nemaivăzută! Cu ajutorul informaţiilor false ale Securităţii a adunat la un loc oamenii muncii la acel discurs din Piaţa Palatului, fiind o catastrofă deosebit de periculoasă, cu ajutorul securităţii şi agenţilor infiltraţi în mulţime ce împungeau mulţimea din faţă cu obiecte ascuţite s-a creat debandada, urletele şi gemetele pe care, uimit, Ceauşescu le asculta, cu ajutorul şi sfatul Securităţii, după fuga lui, s-au creat informaţii false cum că apele potabile erau otrăvite de terorişti şi multe altele. În decembrie 1989, Direcţiile Securităţii Statului, pe care le-am enumerat mai sus, aveau un total de 14.500 de angajaţi: ofiţeri, subofiţeri şi informatori.
Şi acum bomba: Serviciile Secrete româneşti de astăzi sunt de cel puţin şase ori mai numeroase în comparaţie cu securitatea lui Nicolae Ceauşescu. Imposibil, spuneţi dumneavoastră! Eu vă spun că este posibil şi din informaţiile guvernamentale reiese că România are un număr de 55.000 de angajaţi la SRI, SIE, STP şi SPP, plus vreo 30.000 despre care nu ştim pe ce posturi sunt (ofiţeri acoperiţi, colaboratori, informatori). Este bine sau rău, dumneavoastră, stimaţi cititori decideţi, dar după părerea mea, este bine ca România să aibă Servicii Secrete puternice, însă cu condiţia ca ele, într-adevăr, să apere interesele Ţării şi Poporului Român.
Din păcate, se întâmplă că într-un stat slab cum este România, centrele de putere ale Serviciilor Secrete devin autonome, adică încep să se dezvolte şi să aplice politici proprii, în afara controlului civic sau democratic parlamentar. Aceste politici sunt, care sunt adesea în interes propriu, ar trebui să fie întotdeauna în interesul public al Statului Român. Desigur că adevărul despre Serviciile Secrete Româneşti este mult mai subtil şi, în decursul regimului democratic postrevoluţionar, preşedinţii României au venit cu ideea de a reforma serviciile, în special preşedintele Traian Băsescu, dar nu au rezistat tentaţiei de-a le folosi şi în scop propriu, folosindu-le câteodată chiar în scop de epurare politică. Desigur că şi în interiorul agenţiilor secrete există şefi sau subşefi care urmăresc anumite interese personale şi de aceea negociază cu oamenii politici, cu presa şi, de ce nu, cu justiţia, făcând jocuri duble sau triple. Să nu uităm de protocoalele secrete dintre aceste instituţii. Nu există un sistem de putere paralel, fix, ci el se permută de „n” ori câte „m” în funcţie de multe coordonate interne sau externe. E clar că cel mai bine a stăpânit acest joc Traian Băsescu, fiind cel mai talentat preşedinte în stăpânirea sistemului paralel. După ce a plecat dumnealui, războiul s-a declanşat şi mai violent.
La ora actuală, războiul între inteligenţe în România continuă cu declaraţii foarte tari: preşedintele ICCJ, Cristina Tarcea, se întâlneşte „pe întuneric” cu preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, iar doamna precizează că a fost nevoită să-şi lase telefonul mobil în anticameră, după care au discutat despre completul de 5 judecători ce intră într-un conflict juridic de constituţionalitate. Declaraţiile Elenei Udrea din Costa Rica sunt şi ele halucinante: Kovesi şi Coldea fixau împreună ţintele şi apoi făceau dosarul X sau Y unor oameni politici sau oameni de afaceri. Toate aceste declaraţii ale Elenei Udrea sunt susţinute de Sebastian Ghiţă, care este şi el „El Fugitivo”, la Belgrad. Preşedintele Traian Băsescu declara, la România TV, că a greşit când a ales-o pe doamna Laura Codruţa Kovesi ca şefă a DNA-ului. Din păcate, în această pânză de păianjen ţesută de mai marii Serviciilor Secrete şi sistemul de putere versatil şi paralel, marii absenţi sunt electoratul şi, prin el, Parlamentul. Marea majoritate a electoratului nu ştie, din păcate, că instituţiile statului sunt obligate să răspundă la orice întrebare referitoare la buget sau de alte treburi publice.
Întotdeauna am fost partizanul unor Servicii Secrete Româneşti puternice, care să acţioneze în România şi în exteriorul ei, nu în interesul unor lideri vremelnici aflaţi la putere sau a unor grupuri bogate elitiste. Ofiţerii serviciilor noastre secrete nu mai sunt acei „James Bond” din filmele de acţiune englezeşti sau americane, sunt oameni şcoliţi cu două, trei facultăţi şi, sperăm noi, cu icoana României imprimată în suflet. Pe ei o să ne bazăm şi pe Armată, şi în primul rând pe Dumnezeu, care sper să ne ajute să depăşim acest război între inteligenţele româneşti.

Categorie: