Reflectarea în presa românească din Transilvania a Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918

„… Marea Unire din 1918 a fost şi va rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia sa stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici a unui om politic, nici a unui guvern, nici a unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan râvnit cu putere, din străfundurile conştiinţei unităţii neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-i călăuzi cu inteligenţă politică remarcabilă spre ţelul dorit […]”, spunea regretatul academician Florin Constantiniu (O istorie sinceră a poporului român, Editura „Univers enciclopedic”, Bucureşti, 1997, p. 301) şi această pagină sublimă, în mod simbolic, este reprezentată de Marea Adunare Naţională care a avut loc la 1 Decembrie 1918 în oraşul Alba-Iulia, care, pentru timpul scurt cât reuşise să păstreze unirea celor trei ţări române, fusese capitala Bravului Voievod Mihai. Pregătirea, organizarea şi desfăşurarea Marii Adunări Naţionale a fost pe larg reflectată în numeroase organe de presă şi de ziariştii români prezenţi în sala adunării de la Casina Militară, publicaţi nominal de ziarul braşovean „Glasul Ardealului”: „Românul” - I. Clopoţel; „Gazeta Poporului” - I. Broşu; „Revista Economică” - C. Popp; „Drapelul” - A. Vasile; „Foaia Poporului Român” - L. Paukerow; „Unirea” - Dr. Coltor; „Glasul Ardealului” - Ov. D. German; Biroul de presă al gardelor române: Ion Montani; „Biserica şi şcoala” - Dr. Botiş; „Lumina” - Dr. Cornean; „Opinca” - Dr. Molin; „Telegraful român” - Dr. Regman, „Glasul Bucovinei” - Alecu Procopovici. Acelaşi ziar, „Glasul Ardealului”, în numărul său din 4 decembrie 1918, mai sublinia faptul că nu se putea găsi un loc mai nimerit pentru proclamarea României Mari decât Alba-Iulia, „această meccă a neamului românesc… loc udat cu sfântul sânge al martirilor Horea, Cloşca şi Crişan”.
În continuare, redăm din publicaţia săptămânală „Biserica şi şcoala”, revistă bisericească, şcolară, literară şi economică, din Arad, Anul XLII, numărul 48, din 25 noe./8 dec. 1918, desfăşurarea Marii Adunări de la Alba-Iulia: „În ziua memorabilă din 18 Noemvrie (1 Decemvrie) împlinitu-s-au şi al treilea act din opera mântuirii neamului românesc. După unirea Basarabiei, ruptă dela sânul mamei sale de nesaţiul imperialismului ţarist, şi a ţării mândre a fagilor, smulsă din frumoasa grădină a lui Ştefan cel Mare prin perfidia austriacă, era prea firesc, ca şi partea robită de secoli a corpului naţional din Transilvania, Ungaria şi Banat să urmeze legea firei şi în marea sa adunare naţională din sfânta cetate a gloriei şi a patimilor sale să proclame unirea sa cu patria mamă. Idealul naţiunii române de pretutindeni s-a desăvârşit. Sculaţi-vă voi cei din mormânturi la glasul trimbiţelor învierii noastre! Săltaţi cei întristaţi de veacuri, căci iată lacrămile voastre de durere s-au prefăcut în şiroaie de bucurie! Veseliţi-vă şi bucuraţi-vă împreună cu noi cei goniţi de oarba tiranie pentru dreptate şi adevăr, în acest ceas de învingere a dreptăţii eterne dumnezeeşti! Liberaţi de cătuşele robiei milenare cu smerenie ne închinăm provedinţei dumnezeeşti, pentrucă ne-a hărăzit a ajunge praznicul mare şi luminat, care în momentele sale principale s-a serbat în următorul chip: Ajunul. Cei ce au avut rara fericire a petrece înălţătoarea zi de 18 Noemvrie (1 Decemvrie) între zidurile istorice ale cetăţii lui Mihaiu Viteazul, au cules impresiuni, cari nu se mai pot uită. O sută de mii de oameni adunaţi din toate ţinuturile locuite de Români, într-un glas şi într-o simţire spusau lumei întregi voinţa sa nestrămutată de a trăi într-un singur stat naţional cu fraţii săi din România, Basarabia şi Bucovina. Imensa afluenţă a lumii româneşti s-a început de joi. Vineri, la orele 5 d. a. sosesc P. S. Lor: Ioan I. Papp, Dr. Miron Cristea şi membrii Consiliului Naţional Central în frunte cu dl. Dr. Ştefan C. Pop. La gară aşteaptă întro ţinută mândră compania de onoare a locotenentului Ovid Grifa, comanda Legiunii naţionale române din Alba-lulia. Când intră trenul în gară compania locotenentului Grifa face onor la dreapta. Glasul biruitor al goarnei se amestecă cu puternicele acorduri ale imnului naţional, cântat de elevii institutului nostru teologic, cari cu însufleţire sub stindard naţional, cu culorile aranjate orizontal, veniră la marea adunare. […] Pretutindeni cântece şi jocuri, ovaţii şi scene de înfrăţire, ordine şi disciplină, care ar putea servi spre laudă şi a celor mai civilizate neamuri. Mulţămită admirabilei organizări şi a muncei gigantice, ce a prestat-o locotenentul Grifa în calitate de şef al poliţiei, nici un incident neplăcut n-a conturbat şi profanat evlavia şi măreţia serbării. [...] Terminat fiind serviciul dumnezeesc la orele 10 se începu marea adunare în sala Casinei Militare din cetate, tixită de mulţimea delegaţilor din toate părţile şi decorată cu steagurile popoarelor eliberatoare şi a celor ce au avut soarte comune cu noi. Când intră în sală membrii Consiliului Naţional se fac ovaţii furtunoase. Între ovaţii nesfârşite îşi fac intrarea în sală şi urcă podiul şi arhiereii ambelor confesiuni. Tot astfel şi oficialii români şi reprezentanţii fraţilor din Basarabia şi Bucovina. Viu aclamat e şi generalul român dl. Leonte, care ia loc lângă masa ziariştilor. Adunarea o deschide dl. Ştefan Cicio Pop print-un discurs însufleţit, după terminarea căruia numeşte de notari ad-hoc pe domnii: Dr. Laurenţiu Oanea, Dr. Sever Miclea, iar de raportor al comisiunii de verificare pe Dr. Ion Suciu. După raportul dlui Dr. Ioan Suciu fiind de faţă 1228 de delegaţi, preşedintele Dr. St. C. Pop declară Adunarea Naţională capabilă de a aduce hotărâri decisive. Constituirea se face între vii aclamări astfel: Preşedinţi: Gheorghe Pop de Băseşti şi episcopii Ioan I. Papp şi Dr. Demetriu Radu; - vicepreşedinţi: Dr. Mihali, Dr. Ştefan Pop şi Ion Flueraş; notari: Dr. AI. Fodor, Dr. Sever Miclea, Dr. C. Brediceanu, Dr. Silviu Dragomir, Dr. L. Oanea, Iosif Ciser, Dr. Ionel Pop şi Dr. Gh. Crişan. După cuvântul de deschidere al presidentului Gheorghe Pop-de Băseşti se dă cuvânt dlui Vasilie Goldiş, care înainte de a ceti proiectul de rezoluţiune stabilit de Marele Sfat Naţional, îşi rosteşte discursul adresându-se cu «Mărită Adunare Naţională!», concluzionând: «Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat, Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă unirea ei cu Ţara Românească»”.
Continuarea redării desfăşurării Marii Adunări Naţionale din sala Casinei Militare din Alba-Iulia este publicată în numărul următor, 49, Anul XLII, din 2/15 decembrie 1918, pagina 1, al ziarului arădean „Biserica şi şcoala”: „Când dl. Vasile Goldiş terminând cetirea proiectului de rezoluţiune exclamă: «Trăiască România Mare», întreaga sală într'un elan de nespusă însufleţire isbucneşte în ovaţii şi aplause frenetice. Arhiereii şi întreg Marele Sfat se ridică de pe scaune. Idealul naţional se înfăptui şi pământul sfânt al mândrei noastre împărăţii e udat de lacrămile bucuriei şi ale emoţiunii. Momentul istoric nu se poate descrie. După expozeul istoric al dlui Goldiş ia cuvântul înţeleptul neamului dl. Dr. Iuliu Maniu, care îşi începe vorbirea după urale şi ovaţii sgomotoase. Motivează hotărârile din proiectul de rezoluţie cu o logică, clariate şi uşurinţă proprie tuturor manifestaţiunilor din viaţa publică a fruntaşului, care întruneşte în persoana sa simpatică dragostea şi încrederea întregului neam”. În aceeaşi publicaţie, la pagina doi, este publicată şi telegrama adresată de Marele Sfat al Ţării Majestăţii Sale Regele Ferdinand I: „Adunarea naţională a Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara ungurească în Alba-Iulia, glorioasa cetate a lui Mihai Viteazul, a declarat, într-un elan de entusiasm fără margini, unirea teritoriilor sale cu regatul României. Vestindu-vă hotărârea aceasta, care încoronează aspiraţiile de veacuri ale neamului românesc, rugăm pe Majestatea Voastră, să primiţi omagiile ce venim a le exprima cu profunda supunere. Trăiască M. S. Regele Ferdinand! Trăiască M. S. Regina Maria! Trăiască Augusta Lor Familie! Trăiască România Mare!”.
Despre Marea Adunare de la Alba-Iulia şi semnificaţia hotărârilor sale scrie şi revista „Transilvania”, revista Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, al cărei redactor interimar era preşedintele ASTRA, braşoveanul Andrei Bârseanu, având în Colectivul de redacţie pe fruntaşii astrişti: Dr. Silviu Dragomir, Ioan I. Lepădatu, Victor Stanciu (An XLIX, Nr. 1-12, 1 Decembrie 1918, pag. 1-2).
„Scriem aceste şire în zile de bucurie, în zile de înălţare a sufletelor. Prin hotărârea epocală, adusă în 1 l. c. (luna curentă - n.n.) la Alba-Iulia, de a ne împreuna pentru toate timpurile cu fraţii noştri de peste Munţi, s-a înfăptuit visul de veacuri al Neamului nostru, s-a dat cea mai firească soluţie năzuinţelor noastre politice. De aici înainte Românimea din aceste părţi nu va mai fi un vas mânat de valuri şi ameninţat în fiecare clipită de furtunile duşmane, ci, împreună cu fraţii din celelalte ţinuturi, în care ne-a sădit marele Traian, va forma o stâncă puternică, destoinică a ţinea piept cu toate valurile şi cu toate furtunile, şi care-şi va ridica falnic creştetul său în mijlocul talazurilor, privind cu încredere la orizontul, ce se deschide senin înainte-i. De aici înainte Neamul nostru, liber de cătuşile ce-l ţineau înlănţuit până acum, se poate dezvolta neîmpiedecat pe toate terenele şi poate dovedi lumei, cu cât este în stare a contribui la progresul general al omenimei, în urma însuşirilor preţioase, cu care e înzestrat. Vulturul priponit în lanţ până acum, de aici înainte îşi poate lua zborul în înaltul cerului, spre soare, spre lumină, de care era atât de dornic. […] Asociaţia noastră priveşte cu toată încrederea în viitor! - Liberă de zăgazurile ce-i stau în cale, liberă de rezervele de tot felul ce trebuia să-şi impună spre a nu-şi periclita existenţa, de aici înainte ea-şi va putea împlini cu mult mai bine menirea sa de luminătoarea păturilor largi ale poporului, de cultivătoarea năravurilor bune, de susţinătoarea şi propagatoarea sentimentului naţional. Alăturea de celelalte surori ale ei, ea va contribui de aici înainte, în măsură cu mult mai mare ca până acum, la ridicarea materială, morală şi intelectuală a Neamului nostru, şi, mai presus de toate, la înfrăţirea sufletelor, care va forma pentru vecie, pe lângă unitatea politică, legătura cea mai puternică a tuturor celor de o limbă şi de un sânge. Câmpul ei de activitate s-a lărgit deodată cu delăturarea graniţelor meşteşugite ce ne despărţiau, şi de aici înainte oricare fiu al României întregite poate fi membru al ei, oricare Român cu simţ şi cu râvnă pentru binele obştesc se poate înşirui sub steagul ei biruitor, care va fâlfăi din ce în ce mal falnic în tot cuprinsul moşiei strămoşeşti: «dela Nistru pân' la Tisa». Înainte, deci, la lucru, cu deviza: lumină, virtute, frăţie în România întregită!” (Sibiu, Decembre 1918. Semnează: Redacţia)
Publicaţia „Unirea”, Foaie bisericească-politică a Bisericii Greco-catolice (Anul XXIX, Blaj, nr. 6/ Duminică, 12 ianuarie 1919, pag. 1), publică articolul „Prăbuşirea Hajdudorogului”.
Exemplul din Careii-mari a avut următorul ecou şi în secuimea noastră (ruperea legăturilor cu Epicopia de Hajdudorog şi subordonarea faţă de Mitropolia greco-catolică de la Blaj; în acest sens - n.n.). Dăm următoarea corespondenţă:
„Onorată Redacţiune
Adunarea generală a credinjcioşilor gr. cat. Români din Şard, Siliorutiv, Bolintfalău, Agard, Chibelea-Sintioana, Netie, Moşin şi Boj ţinute în şcoala din Şard sub prezidiul subscrisului in 21/8 Dec. 1918, Adunarea generală a credincioşilor gr. cat. din Târgul Murăş ţinută în 24/11 Dec. 1918 în Biserica gr. cat. din Târgul Murăş, ţinută iar sub prezidiul subscrisului şi pe lângă notar şi bărbaţi de încredere la obiectul: desbaterea ţinutei credincioşilor români gr. cat. din parohiile susnumite incorporate la Episcopia de Hajdudorog au adus următorul decis (hotărâre - n.n.): 1. Adunarea declară cu unanimitate câ cu ziua susnuniită am rupt toată legătura cu Episcopul de Hajdudorog şi să încredinţază să aducă la cunoştinţa susnumitului Episcop. 2. În mod interimar ne alăturăm întru toate acţiunii vicariului de Sătmar Prea On. Domn, Romul Marchiş, ne supunem guvernării Domniei Sale. Îl rugăm ca să binevoiască a exopera dela S. Scaun Apostolic încorporarea din nou la Arhidieceza de Alba-Iulia şi Făgăraş pe lângă un Vicariat al secuimii şi întregirea forului protopopesc disolvat prin episcopia de Hajdudorog. 3. Declarăm de nul călindarul Gregorian întru ţinerea sărbătorilor. 4. Să încredinţează prezidiul ca să aducă la cunoştinţă Prea Veneratului Consistor gr. cat. în Blaj şi a să ruga de ocrotirea părintească precum am fost. … Alesandru Gligor parohul Şardului, adm. al Târgului Murăş”.
Un rol important în difuzarea documentelor mişcării naţionale, în organizarea, desfăşurarea şi consolidarea Statului Naţional Unitar Român l-a avut şi publicaţia „Românul” de la Arad (1911-1916; 1918-1921-1938), organ al Partidului Naţional Român din Transilvania, suspendat de către autorităţile maghiare în martie 1916 şi reapărut în octombrie 1918, sub conducerea fruntaşului ardelean Vasile Goldiş, care „a avut fericita inspiraţie, după cum afirma dr. Vasile Popeangă în volumul, Vasile Goldiş - Prin noi înşine, de a aduce forţe tinere în redacţie - Aron Cotruş, Vasile Stoica, Ion Montani - de a apela la ziarişti şi oameni politici de peste Carpaţi să întreţină relaţiile publicistice cu redacţia ziarului pe care îl conducea - Mircea Russu-Şirianu, Romulus Cioflec, D. Nanu, Al. Cazaban, G. Topârceanu au fost colaboratori ai ziarului condus de Vasile Goldiş. Prestigiul ziarului a crescut datorită sprijinului acordat de N. Iorga şi Al. D. Xenopol. La activităţile scriitorilor din Arad au participat scriitori din România: Cincinat Pavelescu, Emil Gârleanu, Dumitru Anghel, D. Nanu, Anton Theodorian, Corneliu Moldovan, Al. Stamatiad şi Victor Eftimiu”. Mi s-a părut semnificativă, pentru politica ziarului privind minorităţile naţionale, publicarea în numărul 46, din 23 dec. 1918/5 ianuarie 1919, pe prima pagina, a argumentelor şi poziţiei şvabilor privind viitorul lor în Banat, în articolul intitulat: Atitudinea politică a şvabilor din Banat, precum şi adresarea lor generalului francez Berthelot cu prilejul vizitei acestuia la Arad.
„Revoluţia i-a aflat pe Şvabii bănăţeni total neorganizaţi. Până acum între intelegenţa (intelectualitatea - n.n.) şi poporul şvab n-a fost contactul necesar, amândouă părţile s-au lăsat maghiarizate şi lipsia numai lovitura de graţie ca să se deznaţionalizeze de tot. Advocaţi, profesori, ingineri şvabi, abia o duzină de oameni, au constituit în primele zile ale revoluţiei în Timişoara Consiliul Naţional şvăbesc, chemând toate comunele şvăbeşti din Banat la conştiinţă naţională şi la aderare. Rezultatul a fost de admirat. Acea naţiune şvabă, despre care toţi credeau deja că trage de moarte, în răstimp scurt de câteva zile s-a deşteptat la conştiinţă naţională. […] Fapte, că în Primele zile ale revoluţiei naţiunea şvăbească a stat pe punctul de vedere al intregităţii Ungariei. Şvabii şi-au apropriat programul ministrului Jăszi. Fără îndoială, o autonomie a Şvabilor bănăţeni în legatară cu întregitatea Ungariei ar fi fost foarte favorabilă pentru Şvabii înaintaţi în cultură şi în ale economiei. Deoarece însă celelalte naţiuni ale Ungariei n-au acceptat acest program, ci au hotărât să se alăture ţărilor-mame învecinate, naţiunea şvabă din Banat încă a încetat să mai accentueze şi să pretindă intregitatea şi acum s-a pus şi ea pe temeiul dreptului de liberă dispunere, dorind să hotărască singură şi spontan, cărui stat nou, format pe teritoriul Ungariei, să aparţină. Pretenţiunea dreptului de liberă dispunere a adus pe conducătorii naţiunii şvăbeşti în faţa unei probleme dificile.
A trebuit să discutăm chestiile de simpatie şi antipatie şi să cumpănim problema numai din punct de vedere economic şi punctul de vedere al viitorului naţiunii şvăbeşti. Într-o Ungarie ştirbită şi neputincioasă de a se dezvolta economiceşte, nu putem rămânea. Întrebarea e deci: Iugoslavia sau România? Naţiunea şvăbească, cu toată purtarea insinuantă a trupelor sârbeşti de ocupaţie, s-a decis pentru aceasta din urmă. Noi trebuie să rămânem cu Ardealul şi cu Saşii organizaţi. - Urmarea acestui punct de mânecare (?) a fost atitudinea absolut respingătoare a Şvabilor faţă de imperiul sârbesc în Banat şi prezintarea lor în Arad înaintea generalului Berthelot, căruia i-au predat următoarea declaraţie, în franţuzeşte:
«Domnule General,
Din cauza ocupaţiei sârbeşti, în loc de Timişoara, numai în Arad avem prilej să ne prezintăm înaintea Dumnevoastră. D-le General, ca reprezentanţi ai naţiunii şvăbeşti din Banat, - în ale cărei vine, trăgându-şi originea din Alsacia-Lorena, încă curge sânge francez, - ne exprimăm simpatia şi omagiile faţă de marea naţiune franceză. Declarăm sincer, că de la naţiunea franceză aşteptăm înfăptuirea dorinţelor noastre, în mâinile ei depunem soarta noastră. Faţă de trupele sârbeşti de ocupaţie din Banatul nostru şi faţă de imperiul sârbesc - considerând nenumăratele atrocităţi şi nedreptăţi, ce le săvârşesc faţă de diferitele naţiuni care vieţuiesc aici - cu tot dreptul nu putem avea încredere şi dacă acest regim sârbesc brutal va persista aici şi pe mai departe, ne cuprinde adâncă îngrijorare pentru viitoarea noastră soartă. De aceea naţiunea şvăbească are dorinţa fierbinte, ca imperiul peste Banat să-l preia naţiunea înrudită cu naţiunea franceză, naţiunea română - în care naţiune avem deplină încredere în ce priveşte recunoaşterea drepturilor noastre -, şi până când se va întâmpla aceasta, dar dorim să se întâmple cât mai curând, Banatul să-1 ocupe soldaţii francezi cavaleri, a căror perseveranţă şi vitejie a stors admiraţia noastră adâncă şi a căror prezenţă ne umple sufletele de linişte. Semnează: Naţiunea şvăbească din Banat».
Ziarele româneşti din Transilvania şi-au făcut cu cinste datoria de a informa opinia publică românească relatând pe larg Hotărârea de Unire adoptată la Alba-Iulia, au întors pe toate feţele cuvântarea fruntaşului politic ardelean Vasile Goldiş, ţinută în Sala Casinei Militare, actuala Sală a Unirii. Şi au fost acordate spaţii generoase analizei articolelor Rezoluţiei Unirii, însă spaţiul restrâns al bilunarului nostru nu ne permite de această dată publicarea mai multor fragmente din presa vremii.

Categorie: