Revista „Limba Română” şi fiinţa naţională a românilor basarabeni

Apariţia, la Chişinău, în aprilie 1991, a revistei „Limba Română” se înscrie între momentele istorice petrecute în Basarabia, la sfârşitul ultimului deceniu al secolului XX. Au fost momente înălţătoare, care au dovedit că iubirea de Ţara-Mamă şi conştiinţa naţională a românilor basarabeni nu a putut fi strivită de crunta politică de deznaţionalizare pe care Moscova imperială a desfăşurat-o. Drama acestora a început în acel fatidic an 1812, când „rusul a pus piatră de hotar la Prut şi a rupt biata noastră Moldovă în două”. Atunci a început rusificarea silnică în urma căreia „poporul basarabean a fost transformat într-o hoardă de robi muţi şi igonranţi. Acestui popor i s-a intrzis să înveţe limba sa natală în şcoli, i s-a interzis să se roage lui Dumnezeu în graiul părinţilor săi” (N.N. Durnovo - Politica panslavistă rusă, Moscova, 1908).
Cu toate acestea, atât conştiinţa cât şi Limba Română au supravieţuit şi nu s-au stins niciodată pe vetrele seculare ale românilor de peste Prut. Ele aveau să renască şi să se afirme cu putere în timpul proceselor revoluţionare din Basarabia, în perioada 1917-1918. „Astăzi este învierea din morţi a poporului nostru. (…) Ţarismul a izgonit limba noastră, distrugându-ne sufleteşte: în şcoală şi în biserică limba noastră a fost persecutată, dar iată că limba noastră n-a fost nimicită şi sufletul nostru n-a fost omorât. El s-a păstrat în rugăciunile noastre către Dumnezeu”, spunea I. Buzdugan în 21 noiembrie 1917, la deschiderea lucrărilor Sfatului Ţării.
Cei 22 de ani care au urmat au reprezentat perioada de renaştere şi afirmare deplină a vieţii naţionale şi a limbii române în Basarabia, revenită la sânul maicii sale, România. Din păcate, după protocolul „strict secret”, din august 1939, urmat de ultimatumul sovietic din iunie 1940, asupra românilor basarabeni avea să se abată prigoana crâncenă a stalinismului. Una dintre numeroasele manifestări care au premers ziua de 31 august 1990 - prima aniversare a sărbătorii naţionale „Limba noastră cea română” - era şi o expoziţie documentară intitulată „Stalinismul în destinul oamenilor”. Documetele expuse vorbeau despre „fericirea” tragică a acestora. Unul dintre ele prezenta imaginea unui lagăr înconjurat de sârmă ghimpată, în interiorul căruia se aflau cadavre şi… cadavre vii! O imagine cutremurătoare, deasupra căreia se afla o propoziţie ce exprima un adevăr crud: „Totul a fost o minciună!”.
Se spune că „minciuna are picioare scurte”. Totuşi, minciuna stalinismului a supravieţuit o perioadă destul de lungă. În cele din urmă, ea a fost spulberată în urma evenimentelor istorice petrecute în Basarabia, la care am făcut referire la începutul acestor rânduri. Chiar dacă încă mai supravieţuieşte şi acum găselniţa stalinistă a „limbii moldoveneşti”, în care mai cred doar cei care au născocit-o, Limba Română a triumfat definitiv în Basarabia. Cel dintâi Congres al Limbii Române care a avut loc la Chişinău, în august 2001, s-a desfăşurat având ca deviză cuvintele rostite de Alexei Mateevici, în 1917: „Nu avem două limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de dincolo de Prut. Aceasta ca să se ştie din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba!”. Este, deci, timpul ca cele rostite de prof. univ. Vladimir Saca, la congresul respectiv, să fie puse şi în practică: „Actualii guvernanţi ai Republicii Moldova - e vorba de cei din 2001, însă cred că spusele sale sunt actuale şi acum - s-au săturat de Limba Română, dar ar fi timpul să le spunem hotărât că ne-am săturat şi noi de ei!”.
Aceasta este misiunea revistei „Limba Română”! Această misiune şi-au afirmat-o cei care au avut curajul să trudească la apariţia ei, într-o perioadă destul de tulbure, în care vânturile reci, venite dinspre Moscova, să abăteau încă periculos asupra Basarabiei! A fost nevoie de curaj! Iar Nicolae Matcăş, Ion Dumenik şi Alexandru Bantoş au dovedit că l-au avut! Tocmai fiindcă l-au avut, ei şi-au asumat înalta misiune ca, prin revista căreia i-au dat naştere, să contribuie ca Limba Română de peste Prut, „strâmbată de farisei, de lepre, de năluci”, să redevină „basarabeană, dulce, minunată, exact cea de dincolo de Prut”!
Acum, când revista „Limba Română” aniversează trei decenii de viaţă, se poate afirma, fără nicio reţinere, că ea şi-a îndeplinit scopul, afirmându-se ca una dintre cele mai prestigioase publicaţii dedicate Limbii Române. De altfel, ea este singura publicaţie de acest fel din întreg spaţiul românesc care găzduieşte în paginile sale articole şi studii despre Limba Română scrise de unii dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă şi cultură atât din România, cât şi din Basarabia. Este meritul micului colectiv de redacţie, în fruntea căruia se află şi acum, după aproape trei decenii, unul dintre neînfricaţii întemeietori ai revistei, publicistul Alexandru Bantoş.
Ne cunoștem bine. Am stat mult de vorbă, atât la Chișinău, cât și la Toplița. Mi-a povestit de momentele grele prin care colectivul de redacție a trecut de-a lungul celor treizeci de ani. De multe ori apariția revistei a fost pusă sub semnul întrebării, neavând bani nici pentru hârtie, decum pentru tipărire și salarii. Au fost momente grele, de jertfă. Numai abnegația și dragostea nemărginită pentru munca pe care au făcut-o au făcut ca revista să supraviețuiască. Dă, Doamne, ca asemenea momente să nu mai fie, iar revista ,,Limba Română” de la Chișinău să-și ducă mai departe, mulți ani de acum înainte, frumoasa și nobila misiune pe care și-a asumat-o: să contribuie, ,,în veci, la păstrarea cu sfințenie a acestei scumpe Carte-de-boierie a unui neam călit în focul atâtor încercări de pierzanie”(I.L.Caragiale).

Categorie: