Revizionismul unguresc, boală canceroasă, fără leac! (VIII)

Arhiducele Iosif, în 1934: „Ungurii nu vor lăsa să se restabilească liniştea în Europa, până când bazinul închis de lanţul Carpaţilor nu va fi al lor”. E, deci, limpede care este scopul final al luptei revizioniste, dar şi al obţinerii autonomiei secuieşti, ca o primă victorie pentru atingerea scopului final.
Bolşevicii unguri de sub conducerea lui Kun Bela au preluat puterea cu concursul larg al „democraţilor” lui Karoly Mihaly, acesta fiind convins că Ungaria va scăpa de condiţiile grele ale armistiţiului „printr-un mic bolşevism”. Astfel în Ungaria a fost instaurată, la 21 martie 1919, dictatura roşie bolşevică. În timpul acesteia s-a încercat să se dea lovitura de graţie care să ducă la anularea actului Unirii Transilvaniei cu România, anume o invazie armată asupra Transilvaniei.
Atacul bolşevicilor unguri s-a produs la mai puţin de o lună de la preluarea puterii, la 16 aprilie 1919. Ca răspuns, Armata Română a trecut la o contraofensivă puternică, pe un front de 200 de kilometri, din Munţii Apuseni până în Maramureş.
Ţinând seama de toate fărădelegile săvârşite de unguri împotriva românilor ardeleni, Consiliul Dirigent al Transilvaniei a luat măsuri de organizare a Armatei Ardealului, aşa cum am arătat în episodul precedent al prezentului serial. Lumea românească a Ardealului, conştientă de ameninţarea unui atac armat al bolşevicilor lui Kun Bela şi de ducerea unui război de apărare, a răspuns cu entuziasm la chemarea sub arme a Consiliului Dirigent: ,,Români! Evenimentele zilelor trecute petrecute în ţara Ungurească, unde s-a înstăpânit duhul răzvrătirii, ne fac să grijim de orânduirea bună în Ţara noastră proprie. (…) Nu avem dorul de a cuceri, nici de a prăda ţara altora, ci vrem doar să ne apărăm Patria şi să ne mântuim Ţara noastră”.
Numărul celor care au răspuns Chemării a fost uriaş. Foarte mulţi erau voluntari care trecuseră munţii în România, încă din 1916, pentru a lupta alături de Armata Română împotriva invaziei germane şi austro-ungare. Toţi au depus jurământul de credinţă Majestăţii Sale Regelui Ferdinand (foto), sub Drapelul Românesc, legându-se „să fie în fruntea liberatorilor pământului lor”. Lor li s-au adăugat şi miile de foşti prizonieri în Rusia, care s-au înrolat în Armata Română în 1917. Vom mai preciza şi pe cel care era comandantul Armatei Române din Transilvania, generalul Traian Moşoiu, era şi el tot ardelean, născut la Bran.
Pe front, comportarea acestora a fost exemplară, contribuind alături de Armata Română. În luptele de la Tisa, în cadrul detaşamentului generalului Marcel Olteanu (cumnatul lui Octavian Codru Tăslăuanu, fratele Adelinei, soţia lui Tăslăuanu, decedată la numai 33 de ani), au luptat şi trei batalioane de ardeleni, contribuind, decisiv, la înfrângerea „renumitei” „Divizii Secuieşti”, „formată din cei mai feroci călăi ai Poporului Român din Bihor”. În luptele de pe Tisa s-au remarcat şi cele două divizii ardeleneşti, a 16-a şi a 18-a, iar pe teritoriul Ungariei, regimentele 91 şi 92 din Divizia 20-a.
Datorită ofensivei puternice, Armata Română a ajuns foarte repede la Tisa, fiindcă ungurii şi-au dovedit vitejia doar când îi atacau şi ucideau pe românii neînarmaţi, în timp ce pe câmpul de luptă s-au dovedit nişte fricoşi. Astfel, unităţile Armatei Române, după trecerea Tisei, nu s-au mai oprit decât la Budapesta. De-abia odată cu intrarea în Budapesta, pentru români, a luat sfârşit Primul Război Mondial, sau Marele Război pentru Întregirea Neamului. Cucerirea Budapestei şi defilarea unităţilor Armatei Române pe celebrul Bulevard Andrassy însemna „revanşa strălucită pe care şi-o putea lua un Neam după o mie de ani de silă, batjocură şi obidă”. Înfrângerea zdrobitoare a armatei „revoluţionare” a lui Kun Bela a însemnat, în acelaşi timp, şi salvarea Europei de pericolul bolşevismului.
Generalul Marcel Olteanu, în memoriile sale, povesteşte întâmplarea hazlie prin care opinca românească a ajuns pe celebra clădire a Parlamentului Ungariei: „Parlamentul Ungariei a fost pus sub paza unui pluton al Armatei Române, al cărui comandant era sergentul Iordan din Craiova. Acesta a văzut steagul Ungariei fâlfâind deasupra Palatului şi nu i-a plăcut. A chemat pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborât steagul în lungul sforii, luând apoi opinca răsuflată a căprarului şi aşezând-o drept căciulă în capul steagului… şi aşa a fâlfâit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui”.
Trebuie subliniat comportamentul exemplar al soldaţilor români în timpul şederii în Budapesta. Din ordinul generalului Holban, bucătăriile reglementelor româneşti au asigurat hrana zilnică pentru mulţi locuitori înfometaţi ai oraşului. Primul-ministru al Ungariei - cel care va deţine, ulterior, de mai multe ori această funcţie -, a ţinut să recunoască faptul că Armata Română „s-a purtat şi se poartă în mod excepţional de bine… Noi nu avem decât cuvinte de laudă, fără nicio reţinere, faţă de Armata Română… Pe viitor, între România şi Ungaria trebuie să existe cele mai bune relaţii”.
Aşa ar fi fost normal să fie între două ţări europene vecine. Aşa ar fi fost benefic pentru amândouă, ca pentru doi vecini care se înţeleg şi se ajută reciproc, la bine şi la greu. Aşa ar fi fost, probabil, dacă nu ar fi fost înlocuită această politică de bună vecinătate cu cea a revizionismului şi revanşardismului unguresc, promovată de grofii şi baronii unguri, în frunte cu arhiducele Iosif, unul dintre membrii familiei imperiale de Habsburg, care a lansat un fel de catehism revizionist, tipărit sub titlul „Cuvântul Naţional”, în care chema la luptă pentru „reînvierea Ungariei milenare”! „Pretindem hotarele noastre milenare, pretindem munţii care au înconjurat patria ungară! Vom muri dacă va trebui, dar nu vom avea linişte până ce nu vom recâştiga ţara.”
Acelaşi individ declara, în 1934: „Ungurii nu vor lăsa să se restabilească liniştea în Europa, până când bazinul închis de lanţul Carpaţilor nu va fi al lor”. E, deci, limpede care este scopul final al luptei revizioniste, dar şi al obţinerii autonomiei secuieşti, ca o primă victorie pentru atingerea scopului final.

Categorie: