RUGĂMU-TE MĂRITE

De tine dragă Ţară, mă doare rău de tot,
C-aşa cum eşti acuma, furată, dezunită,
Şi-având în a ta frunte, netot după netot,
N-ai fost în a ta viaţă nicicând mai umilită.

Ce ai aici comoară, o vor cei râvnitori
Vecini şi de aiurea, s-o ia pe mai nimic,
Pământul, aur, sarea şi cerul cu cocorii,
Pădurea foşnitoare, rămâie-ne nimic.

Noi dăm, fără ne pese, că suntem Iude care
Ca el trădăm tot neamul, cu moşii din strămoşi,
Averea cea primită, ce-o are fiecare,
Din munca zilnicită a moşilor din moşi.

Comorile din humă, cum nimeni nu le are,
Lăsate-s de Măritul ca daruri din ceresc,
Zgrăbunţele de aur şi sâmburii de sare
Deşi sunt bogăţie, averea nu ne-o cresc.

Ba încă ea se scurge în alte buzunare,
Iar noi, cu toate astea, mereu suntem datori,
De-o bună vreme-ncoace, nu ne aflăm în stare
Să fim stăpânii noştri şi nu robiţii lor.

Ni vremea blestemată de-acuma doar de noi,
Că ne-a robit păcatul şi setea de avere,
Ne risipim ce-avut-am şi suntem în nevoi
Duşmani uni la alţii, cu ură ca de fiere.

Orbecăim ca chiorii şi nu vedem lumina
Ce mintea să ne-o spele de ură şi prostie,
Ne place dezbinarea şi ne-nglodăm în tina
Minciuni, a trădării, ce mi-s nemernicie.

Nici nu mai am cuvinte de-acum să vă blestem
De cum stricat-aţi Ţara şi neamul nostru bun,
Degeaba spun într-una, degeaba eu vă chem
Să vă treziţi din somnul bezmetic şi nebun.
*
La tine doar Mărite mi gândul de scăpare
Că milă ţi s-o face de noi, încă odată,
Ne pune dar pe cale aceea de-ndreptare
Şi ţine-ne sub veghe, să fim ca altădată.

Categorie: