S-au înmulţit ungurii în România?!

Se pare că mai ceva decât ciupercile după ploaie! Adică, după alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. Altfel cum se poate explica faptul că dincolo de Carpaţi, adică în Vechiul Regat, începând din Botoşani, din nordul extrem al Moldovei, până în Dolj, în „inima” Olteniei, numărul celor care au votat cu UDMR-ul la europarlamentare a crescut de zeci de ori faţă de alegerile parlamentare din 2016. Câteva exemple sunt edificatoare: în judeţul Botoşani, la alegerile parlamentare din 2016, au votat cu lista UDMR 236 de alegători, iar la europarlamentarele din 2019 au vot 926, deci cu 690 de alegători mai mulţi!; în judeţul Bacău (unde, e adevărat, sunt mulţi romano-catolici, însă marea lor majoritate s-au declarat de etnie română, iar Sfânta Liturghie, ca peste tot în Moldova, se oficiază în Limba Română!), în 2016 au votat cu lista UDMR 1.287, iar în 2019 au votat 2.988, cu 1.700 mai mulţi!; în judeţul Buzău, în 2016 - 279, în 2019 - 1.125, cu 976 mai mulţi!; în judeţul Brăila, în 2016 - 289, în 2019 - 721, cu 432 mai mulţi!; în judeţul Giurgiu, în 2016 - 146, în 2019 - 731, cu 585 mai mulţi!; în judeţul Teleorman, în 2016 - 204, în 2019 - 667, cu 463 mai mulţi!; în judeţul Călăraşi, în 2016 - 128, în 2019 - 686, cu 558 mai mulţi!; în judeţul Dâmboviţa, în 2016 - 200, în 2019 - 1.462, cu 1.262 mai mulţi!; în judeţul Olt, în 2016 - 189, în 2019 - 877, cu 688 mai mulţi!; în judeţul Dolj, în 2016 - 327, în 2019 - 1.469, cu 1.141 mai mulţi; în judeţul Constanţa (unde s-or fi dus să facă plajă şi să se scalde în mare), în 2016 - 398, în 2019 - 1.908, cu 1.510 mai mulţi!
Nu e nicio glumă. E o creştere pe cât de spectaculoasă, pe atât de inexplicabilă. O explicaţie ar fi că, probabil, îndemnaţi şi încurajaţi de îndemnurile repetate ale domnului preşedinte Iohannis, ungurii şi-au adus aminte că sunt… unguri, au prins curaj, şi au votat ca atare, după ce ani de-a rândul s-au prefăcut a fi… români! Este, desigur, o explicaţie ilogică, fiindcă alte cauze, „subterane”, care nu au nimic cu moralitatea multora dintre noi, au generat situaţia „inexplicabilă” mai sus arătată.
Cu toate acestea nu putem să tratăm cele întâmplate cu totală indiferenţă, pentru simplu fapt că visul iredentismului şi revizionismului ungar, acela de a-şi „recăpăta patria jefuită”, a rămas la fel de actual ca şi în urmă cu un veac. Iar ceea ce este mai grav, este că nu vor renunţa niciodată la el! Un oarecare „istoric” ungur, Csobanczi Elemer, scria în cartea sa „Ungaria Mare sau moarte naţiunii”, fără vreo reţinere, că „întregul teritoriu al României de azi este proprietatea strămoşească a popoarelor de rasă maghiară”! De observat, folosirea pluralului „popoare de rasă maghiară”, ca şi cum ungurii, ca „popor european autohton!”, s-ar înrudi, probabil, cu mai toate celelalte popoare europene. Cu cele latine, în mod sigur! Fiindcă aşa s-a demonstrat, nu cu prea mulţi ani în urmă, la Roma, în cadrul unui impozant seminar internaţional, având ca temă „Panonia şi Imperiul Roman”, pus chiar sunt înaltul patronaj al preşedintelui Republicii Italia, Oscar Luigi Scalfaro. Marea „noutate” desprinsă din acel seminar este aceea că „ungurii fac parte din familia popoarelor latine”! De ce? Simplu: „Fiindcă actualul lor teritoriu naţional, făcând parte din Imperiul Roman, a fost puternic romanizat, şi, deci, ungurii sunt un popor latin!”.
Nu e logic?, se întreba domnul Alfoldy Geza, cu emfaza sa de profesor la Universitatea din Heidelberg, din moment ce „procesul integrării Panoniei în Imperiul Roman, ca provincie a acestuia, a început prin anul 35 î.e.n. şi s-a încheiat cu războiul din anii 6-9 e.n.”. Sunt multe şi grave afirmaţii făcute de profesorul Alfoldy Geza, care nu au nimic comun cu adevărul istoric. Nu stă în intenţia mea să mă ocup acum de ele, poate altădată. Însă, bazându-se pe unele dintre acestea, Csobanczi Elemer caută Ungaria străveche undeva „pe la est de Carpaţi, până la Don”, teritoriu ce cuprinde întreaga suprafaţă a României de azi, fiindcă „jumătatea sudică a străvechii Ungarii răsăritene, pe care o mărgineşte Dunărea de jos, are denumirea originară de Câmpia subcarpatică sau Muntenia”.
Se deduce clar de aici că „rana istorică” a Ungariei nu este doar Transilvania, ci însăşi existenţa întregii Românii, fiindcă nu Transilvania, ci „România Mare a devenit adevăratul cimitir al ungurimii”! Ţinta lui Csobanczy este clară: iugoslavizarea României şi dispariţia ei de pe harta Europei! Fiindcă „România este un stat artificial, creat de Trianon, stăpânind teritorii ungureşti ocupate, la fel ca fosta Cehoslovacie şi fosta Iugoslavie. Acestea s-au destrămat. A mai rămas România. Legitatea care a fost valabilă în cazul celor două ţări amintite va fi valabilă şi în cel al României”, declara istoricul ungur Raffay Erno. Nu va fi, domnule Raffay, pentru simplu fapt că România nu a fost creată de Trianon, aşa cum susţineţi, pentru a păcăli Europa şi Lumea. Trianonul nu a făcut altceva decât să confirme voinţa întregului Popor Român de a trăi într-un singur Stat Unitar Naţional. În al doilea rând, realitatea istorică existentă de-a lungul veacurilor, în cazul ţărilor şi popoarelor la care vă referiţi, a fost cu totul alta decât în cazul românilor, care, chiar trăind despărţiţi de graniţe artificiale, s-au simţit întotdeauna un singur popor, cu aceeaşi limbă, cu aceeaşi credinţă, cu aceleaşi tradiţii şi obiceiuri străvechi.
Gândindu-mă la toate acestea, mi-am amintit de cele scrise de Anonymus în „Faptele ungurilor”, referindu-se la răspunsul dat de Menu Morout, ducele Bihariei, trimişilor ducelui Arpad, al ungurilor: „Noi nici din dragoste şi nici din frică nu-i cedăm din pământ niciun deget, deşi a spus că are drept asupra lui (Aşa spun şi urmaşii celor de atunci!). Şi chiar dacă acela a răpit prin violenţă această ţară de la strămoşul meu, acum însă nimeni nu poate să mi-o mai smulgă din mâinile mele, niciodată, câtă vreme vom fi în viaţă”. Niciun deget, câtă vreme vom fi în viaţă!, domnule Raffay.

Categorie: