Să ne rugăm unul pentru altul (dragi cititori)

Iată o sintagmă pe care n-o uit, deşi am auzit-o prima oară în 1990. Şi s-a întâmplat după Revoluţia (sau mai degrabă lovitura de stat, ce-o fi fost…) din Decembrie, altfel poate nu aş fi recepţionat-o niciodată!
Mi-am amintit de această vorbă după 30 de ani fiindcă rugămintea aceasta a fost rostită către mine chiar de mama. „Aşa că te rog Doamne, pomeneşte-o întru împărăţia Ta.”
Mama fusese puternic cutremurată de seismul social din Decembrie 1989, care a dărâmat comunismul ateu.
Avea atunci puţin peste 60 de ani. Ieşise cumva biruitoare din hăţişul bolşevismului, dar sănătatea şi nervii i se zdruncinaseră. Banii erau foarte puţini. Copii ţăranilor nu primeau niciun leu alocaţie. Trăise greu la C.A.P.. Iar din cauza muncii fizice extreme pentru o femeie, făcuse şi tuberculoză. Mergea la prăşit şi la alte munci istovitoare şi de acolo se ducea pe jos şase kilometri dus-întors să facă injecţia cu streptomicină, care se prescrie în faza de început a tratamentului pentru TBC. Fiind departe de spitalul de pneumoftiziologie, a luat medicamente mai mult timp decât trebuia, încât s-a mirat şi doctorul cum de nu a murit, când s-a prezentat într-un târziu la control.
Nimeni nu a înţeles-o cum trebuie. Cu atât mai puţin eu. Abia acum pricep câtuşi de puţin tragedia suferinţei prin care a trecut. Că tare se dădeau în vânt comuniştii să aducă în pragul disperării pe oameni. Dar a salvat-o credinţa şi nădejdea, fiind perfect conştientă că Dumnezeu e pretutindeni de faţă.
Aşa mi s-a adresat după Revoluţie măicuţa mea: - „Măi, Valerică, roagă-te pentru mine!”. Dar eu eram ateu comunist fiindcă lucram în Armată. Suferinţa ei m-a îngrijorat, şi încet, încet am început să călătoresc către Hristos Dumnezeu din infinita Mila Sa.
Acum pricep că s-a rugat cu lacrimi pentru mine, fiindcă de spus nu mi-a spus niciodată, nici când era lucidă, înainte cu patru ani de a trece la Domnul. De aceea, iartă-mă Doamne şi dăruieşte-mi „smerenie, pocăinţă şi plâns”, după cum învaţă Sfântul Simeon Noul Teolog.
Iertaţi-mă şi domniile voastre, iubiţi cititori, şi rugaţi-vă pentru mine, dar şi pentru întreaga lume. Nu-i uitaţi pe vrăjmaşi şi atenţie la cei răposaţi. Să avem puţină durere pentru suferinţa care e posibil să o îndure mulţi dintre cei răposaţi ai noştri. De facem această rugăciune, vom fi şi noi ajutaţi destul de mult.
Gestul acesta al mamei mele are o conotaţie sfântă. Peste timp a înviat în sufletul meu gândul că e musai să mă rog şi eu pentru ea. Dar şi pentru alţii. Astfel am înţeles că rugăciunea, când o facem unul pentru altul, suprimă distanţele şi timpul, ne duce aproape de Împărăţia cerurilor şi înduioşează pe Dumnezeu să ne ierte cumplitele păcate ce le săvârşim în viaţa ce o trăim pe pământ.
Şi ce e mai important este faptul că prin rugăciunea unuia pentru toţi, scoatem egoismul afară din inimi. Rugăciunea noastră pentru toţi pământenii apropie şi micşorează, sau chiar anulează, spaţiul dintre cer şi pământ, dat fiind că mama mea a trecut în veşnicie de patru ani. Rugăciunea pentru vrăjmaşi uneşte cerul şi pământul în inima omului, şi acolo sufletul e învăluit de aura energiei necreate. Încheiem cu o învăţătură a stareţului Iosif Vatopedianul de la Sfântul Munte Athos: „Abia atunci am înţeles sensul obiceiului de a cere cu deplină credinţă altora să se roage pentru noi: «Roagă-te părinte şi pentru mine!», «Fă şi pentru mine o rugăciune!», «Pomeneşte-mă, părinte, în rugăciunea ta!»”. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu pe toţi care ne nevoim sub soarele dreptăţii!

Categorie: