Sărbătoarea „Limba noastră cea română” şi Grigore Vieru, din mormânt, ne-au chemat în Basarabia! (III)

În sfârşit, am ajuns şi la Pererîta, ţinta călătoriei noastre din această zi. Ne-a aşteptat domnul primar, Anatolie Ceban, în fruntea mulţimii sătenilor şi a intelectualilor din sat. Am intrat, cu emoţie, pe poarta Complexului Memorial „Grigore Vieru”, un adevărat „templu” în care „se întoarce-acasă Dumnezeu” şi peste care parcă „se scutură de-atâta dor / toţi teii lui Mihai cel drag / şi-ntregul doinelor şirag”. Ne-a salutat domnul primar: „Bine aţi venit, dragi fraţi din România!”. „Bine v-am găsit, iubiţi fraţi basarabeni!”, a răspuns Nicolae Băciuţ. Am venit la voi pentru a petrece împreună, aici, la Pererîta, sărbătoarea Limbii Române, fiindcă…
În aceeaşi limbă
toată lumea plânge.
În aceeaşi limbă râde un pământ.
Ci doar în limba ta
durerea poţi s-o mângâi,
iar bucuria
s-o preschimbi în cânt.
Iar aceasta este Limba noastră cea Română!
Pentru ea la Putna clopot bate,
pentru ea mi-i teamă de păcate,
pentru ea e bolta mai albastră -
pentru limba noastră.
Domnilor, e sărbătoarea Limbii Române!
E ziua ta în fiecare zi,
te naşti cu noi, cu fiecare,
noi nu vom fi, dar tu vei fi
mereu o binecuvântare.

Nu am crezut să ai o zi,
dar fie,
căci ziua ta e cât un an
şi anul tău e cât o veşnicie.
Au rostit alocuţiuni de suflet, închinate Limbii Române, poeţii: Răzvan Ducan, Darie Ducan, Antonia Socol, Virginia Moldovan şi scriitorii Gheorghe Nicolae Şincan, Nicolae Suciu şi Codruţa Băciuţ. Din vorbirea lor s-a întărit ideea regăsită în versurile lui Alexei Mateevici: „Limba noastră-i limbă sfântă, / limba vechilor cazanii…”, sau la poetul Nicolae Dabija: „Şi doina nu va conteni / de noi în lume să vorbească, / vom fi atât cât vom vorbi / această limbă strămoşească”. Poeta Tatiana Scurtu Munteanu, născută în Basarabia, la Călăraşi, a citit emoţionantul poem Imn Centenarului, din volumul Aripi de albastru: „Printr-un veac scăldat de trudă / Şi de graniţe albastre, / Portul românesc se-nchină / Limbii şi culturii noastre…”. Un cuvânt emoţionant a rostit doamna Rodica Gârleanu, trăitoare în Canada, venită în Ţară pentru a participa la acest pelerinaj închinat Limbii Române. Autorul rândurilor de faţă, am evocat momentul în care Consiliul Local al oraşului Topliţa, judeţul Harghita, în şedinţa sa din 28 martie 1995, a conferit lui Grigore Vieru înaltul titlu de Cetăţean de Onoare, Topliţa fiind prima urbe din România care i-a acordat marelui poet contemporan acest titlu. A înmânat, apoi, domnului primar un tablou cu bustul lui Grigore Vieru, aflat în Parcul Central al municipiului Topliţa, pe soclul căruia sunt înscrise cuvintele Poetului, rostite cu ocazia ceremoniei de conferire a titlului de Cetăţean de Onoare: „Unii au visat toată viaţa să ajungă în Cosmos. Eu, toată viaţa, am visat să trec Prutul, ca să-mi văd Ţara. Iar dacă acum mi s-a acordat acest înalt titlu, de Cetăţean de Onoare al oraşului Topliţa, şi faptul că sunt membru al Academiei Române, pentru mine contează mai mult decât Premiul Nobel. Este pentru prima dată când un oraş din România îmi acordă acest înalt titlu, care mă onorează. Cred, sunt convins chiar, că prin Topliţa am devenit acum Cetăţean de Onoare al Ţării mele, România!”.
Cu toate că ne aflam într-o acută criză de timp, având de străbătut peste 240 de km, până la Vadul lui Vodă, unde aveam asigurată cazarea, iar şoferul era obligat, de diagramă, ca la ora 21 fix „să tragă pe dreapta”, n-am putut refuza invitaţia domnului primar de a gusta din delicioasele bucate ale bucătăriei basarabene, udate cu câte un pahar de vin negru şi parfumat. Am făcut-o cu riscul de a ne petrece noaptea în autocar. Am onorat, deci, invitaţia în mare grabă, ne-am luat rămas bun de la Pererîta şi de la oamenii săi şi ne-am îndreptat, cu toată viteza, spre Nistru. Abia am trecut de jumătatea drumului când noaptea ne-a ieşit în cale, aprizându-şi candele cerului, între care regina nopţii ne zâmbea, dorind parcă să ne trimită razele sale aurite spre a ne lumina calea. Graţie şoferului şi a autocarului de cinci stele, am ajuns pe malul Nistrului la ora 20,55! Nu mai aveam nevoie de nimic, decât de un pat, fie cum o fi.
(va urma)