Senatorul Gheorghe Baciu şi deputatul Alexandru Teacă au acţionat în slujba cetăţenilor

Partidul Mişcarea Populară (PMP) a fost în ultimii ani una dintre cele mai active organizaţii politice din judeţul Covasna, implicându-se, prin reprezentanţii săi, în dezvoltarea zonei şi soluţionarea problemelor cetăţenilor.
Domnul senator Gheorghe Baciu şi domnul deputat Alexandru Teacă au susţinut, de la tribuna Parlamentului, proiectele comunităţilor locale, au venit cu propuneri legislative, au semnalat aspecte care contravin ordinii constituţionale şi au luat atitudine faţă de derapajele politice ale guvernanţilor la nivel central şi local, stând dovadă în acest sens cele peste 200 de declaraţii politice şi interpelări.
De asemena, prefectul judeţului Covasna, Iulian Todor, numit în funcţie la propunerea PMP, şi-a făcut pe deplin datoria, reuşind să gestioneze problemele în această perioadă extrem de dificilă generată de pandemia de coronavirus.
PMP a făcut o opoziţie constructivă, urmărind transpunerea unor obiective pe care le-a promovat permanent, cum ar fi reducerea numărului de parlamentari la 300 de persoane şi alegerea primarilor în două tururi, obiective care nu s-au putut realiza din cauza partidelor majoritare.
Acestea au boicotat şi acum atingerea pragului electoral de către PMP, refuzând să susţină contestaţia privind rezultatul scrutinului şi renumărarea voturilor. Este lesne de înţeles de ce partidele, fie ele de dreapta, fie de stânga, au votat împotriva solicitării PMP şi cu siguranţă că după renumărarea voturilor rezultatul final ar fi fost diferit.
Din afara Parlamentului, PMP va continua lupta politică, inclusiv prin europarlamentarii săi şi prin aleşii din administraţia publică locală, primari şi consilieri, pentru a reprezenta oamenii care cred în acest partid autentic de dreapta, ataşat valorilor creştin-democrate, asumărilor conservatoare şi tradiţionaliste.
La nivelul judeţului Covasna, PMP va continua să susţină demersurile iniţiate de administraţiile locale, printre care se numără refacerea podului de la Budila şi a căii ferate distruse de inundaţii, şi introducerea gazului metan în zona Întorsurii-Buzăului.
De asemenea, conducerea organizaţiei este deschisă să acorde tot sprijinul necesar actualilor parlamentari care reprezintă cetăţenii judeţului Covasna, indiferent de etnie, dar, în acelaşi timp, va lua poziţie şi va sancţiona orice atitudine pasivă privind interesele comunităţii.
Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară, întrunit miercuri, 16 decembrie 2020, a hotărât organizarea Congresului PMP în perioada 6-7 martie 2021, pentru alegerea unei noi conduceri naţionale şi stabilirea direcţiei politice pe care partidul o va asuma în continuare.
Partidul Mişcarea Populară, prin cei peste 2000 de consilieri locali, peste 70 de consilieri judeţeni şi consilieri generali ai Capitalei şi 49 de primari, este al treilea partid la nivel naţional ca număr de aleşi locali.
Le mulţumim tuturor celor care au votat Partidul Mişcarea Populară la alegerile din acest an, le mulţumim tuturor celor care s-au solidarizat cu PMP în această perioadă şi îi asigurăm că vom face tot posibilul pentru ca împreună să consolidăm şi să reclădim proiectul PMP.
Vă dorim sărbători fericite, multă sănătate şi bucurii alături de cei dragi, iar Noul An să ne aducă pace, linişte şi o viaţă mai bună.