Sfânta Euharistie - Taina Nemuririi. Rolul ei în creşterea duhovnicească a credincioşilor de Stelian Gomboş

Editura „Mitropolia Olteniei”, Craiova, 2014

Sărbătoare a Învierii, Euharistia este Taina prin excelenţă, inimă a Liturghiei şi echivalent al ei, act cosmic prin care omul şi lumea/creaţia întreagă se înnoiesc în comuniunea cu Dumnezeu. Omul şi natura/creaţia trebuie să fie transfigurate, adică sfinţite prin Euharistie, ceea ce implică nevoia unei spiritualităţi euharistice, liturgice, a existenţei omului ca persoană, în relaţie cu Dumnezeu şi cu semenii, cu natura/lumea/întreaga creaţie.
Importanţa acestei Sfinte Taine este atât de mare pentru fiinţa umană creştină, încât unii teologi o prezintă ca pe o realitate care face posibil însuşi faptul că existăm; ideea aceasta exprimă credinţa reflectată în limbajul comun prin aserţiunea că rugăciunea şi vegherea sfinţilor ţin lumea, deoarece prin actul preoţesc/liturgic se împiedică întoarcerea creaţiei în nimic; actul euharistic restaurează comuniunea dintre lumea creată şi Creatorul necreat.
„Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi, mulţumind, a frânt şi a zis: - Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu, Care se frânge pentru voi. Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea. Asemenea şi paharul, zicând: - Acest pahar/potir este Legea cea Nouă întru sângele meu. Aceasta să o faceţi ori de câte ori veţi bea spre pomenirea Mea”. Citatul este reprodus din Epistola paulină 1 Corinteni 11, 23-25, în capitolul doi al complexei lucrări semnate de Stelian Gomboş, care defineşte Sfânta Euharistie astfel: „Dumnezeiasca Euharistie este Sfânta Taină instituită de Mântuitorul Iisus Hristos în Joia Mare, prin care se realizează unirea (comuniunea) reală dintre Iisus Hristos şi credincioşi şi care asigură statornicia, trăinicia şi unitatea Bisericii. Însă această unire nu se poate realiza decât dacă există unitate de credinţă şi de viaţă între toţi membrii Bisericii. Euharistia devine Taina Comuniunii numai în măsura în care membrii Bisericii înţeleg ei înşişi să fie uniţi în modul cel mai deplin şi să păstreze permanent această unitate”.
Titlul complet al cărţii apărute în anul 2014, an consacrat Sfintei Spovedanii şi Sfintei Euharistii, este „Sfânta Euharistie - Taina nemuririi. Rolul ei în creşterea duhovnicească a credincioşilor” şi a beneficiat de auspicii solemne şi după susţinerea ei ca lucrare de doctorat a tânărului şi distinsului teolog Stelian Gomboş. Autorul prezintă câteva contribuţii noi în cadrul abordării Sfintei Euharistii, considerând necesară reiterarea şi reevaluarea cunoştinţelor despre apariţia, rolul, locul şi importanţa ei, întru raportarea firească - în credinţă şi respect - a fiecărei persoane la această Taină a Bisericii, care constituie esenţiala condiţie a mântuirii. Creşterea duhovnicească a credincioşilor este de neconceput în afara ei. Identificându-se cu Liturghia şi cu însăşi Biserica - trup al lui Hristos, unii mari teologi definesc întreaga Creaţie a lui Dumnezeu ca Euharistie, cum este exemplul Părintelui Ioannis Zizioulas, mare teolog şi ierarh contemporan.
Lucrarea se prezintă, aşa cum o descrie în introducere însuşi autorul, structurată în şase capitole; grupate în două părţi, numără 422 pagini „inspirate de o bogată bibliografie care cuprinde 275 de repere bibliografice din care 115 cărţi, 95 de reviste, 30 de articole în domeniu, 25 de contribuţii personale publicate şi 7 cărţi tipărite”. Instituirea Euharistiei de către Iisus Hristos - cum, unde şi când a apărut, ce reprezintă şi în ce scop a fost ea instituită de Domnul nostru Iisus Hristos care ne-a dăruit, prin Jertfa Sa, viaţa veşnică - se află în centrul primului capitol în care asistăm la o retrospectivă a frângerii pâinii întru împărtăşirea celor 12 apostoli la Cina cea de Taină din Săptămâna Patimilor şi repetarea ei în Emaus, unde cei doi ucenici, Luca şi Cleopa, sunt primii împărtăşiţi cu însuşi Iisus Hristos cel înviat, într-o „Euharistie pascală”. Relatarea biblică a momentului Emaus este elocventă, prin precizia şi concizia exprimării dobândind o claritate de cristal: „Şi când a stat împreună cu ei la masă, luând pâinea, El a binecuvântat-o şi, frângând, le-a dat lor. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut. Şi El S-a făcut nevăzut de la ei”.
Stelian Gomboş subliniază frumuseţea clipei, instantaneitatea faptului dumnezeiesc: „Aşadar, nu a dispărut, ci S-a unit cu pâinea euharistică, pe care a oferit-o ucenicilor spre hrană, săvârşind astfel, El însuşi, prima liturghie Euharistică după Învierea Sa, inaugurând în acest mod şi moment celebrarea veşnicei Liturghii cereşti, pe care El o săvârşeşte în calitate de Arhiereu ceresc, veşnic, în altarul cel adevărat, nefăcut de mână (Evrei 8, 2), adică Trupul Său înviat, pnevmatizat şi pătruns de energiile Duhului Sfânt, după Înviere”. Asemenea lor, şi noi ar trebui să-L cunoaştem şi să-L recunoaştem pe Hristos, să ne înscriem pe Cale şi să parcurgem „acel drum” spre El.
Cartea dovedeşte o profundă lectură biblică, o pertinentă descifrare a mesajului acesteia întru înţelegere, credinţă şi deschiderea ochilor spre contemplarea/cunoaşterea lui Dumnezeu. Interdicţia de a mânca din pomul Vieţii este citită ca o instituire a postului, condiţie a împărtăşirii cu vrednicie.
După acest prim popas, incursiunea biblică include profeţiile şi Psalmii, continuând cu Evangheliile, Epistolele, Faptele Apostolilor, perioadei apostolice urmându-i o prezentare succintă a celei patristice, postpatristice şi neopatristice, ca, în final, să se expună câteva puncte de vedere din contemporaneitate.
Însemnătatea Sfintei Euharistii pentru viaţa fiecărei persoane în parte este covârşitoare şi doar ancorată în cadrul comunităţii primeşte dimensiunea eclezială, constituind „fiinţa eclezială”, Biserica-trup al cărui cap este Iisus Hristos. În Hristos şi în Biserică ne vom mântui! „Fiind Trupul şi Sângele lui Hristos, pline de Duhul Lui, care este duhul comuniunii, Euharistia realizează comuniunea şi unitatea eclezială a tuturor mădularelor lui Hristos, descoperind şi arătând în mod plenar Biserica, Trup al lui Hristos din toţi cei botezaţi şi pecetluiţi de El în Duhul Sfânt, Domnul nostru Iisus Hristos cel comunitar şi sobornicesc dăruindu-se fiecărui mădular al Trupului Său”; după expresia paulină, „o pâine, un trup suntem noi cei mulţi, căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine”, care este Trupul lui Hristos - pâine euharistică, ce face unitatea întregului Trup tainic, Biserica.
Sfinţii Părinţi vorbeau despre acest leac al nemuririi, armă asupra morţii. Prin ea, suntem ajutaţi să depăşim individualismul, frica de celălalt, diferenţele sociale şi pe cele naturale (vârsta, genul etc.), fatalismul biologic, moartea însăşi.
Sfântul Ioan Gură de Aur, în învăţătura sa, insistă asupra pregătirii duhovniceşti în vederea primirii Sfintelor Taine, curăţia inimii fiind o condiţie necesară, ca şi asupra efectelor/urmărilor acestei împărtăşiri cu vrednicie. Mărturiile unor sfinţi părinţi bisericeşti evocate de autor vin să întărească această idee a dobândirii harului Duhului Sfânt. O vom reda pe aceea a Sfântului Grigore de Nyssa: „Prin această Sfântă Taină, Dumnezeu se uneşte cu firea noastră cea stricăcioasă pentru a îndumnezei, în acest fel, omenirea, prin primirea ei la părtăşie cu divinitatea”.
Inimă a Bisericii, Euharistia generează un om înnoit, „homo euharisticus”, mărturisitor al unei culturi sfinţitoare. Autorul consideră, pe bună dreptate, că „viaţa creştinului ortodox a fost întotdeauna marcată, din punct de vedere sacramental-liturgic, a devenit parte a timpului liturgic, orientându-se astfel pe făgaşul veşniciei. De aceea, trecerea prin această lume este eliberată de efemer dacă se împleteşte cu lumina Liturghiei şi se lucrează euharistic”.
Creştinii noştri ortodocşi au vieţuit astfel de-a lungul secolelor, cu faţa spre Dumnezeu care îşi descoperă Slava în chip nevăzut, dar şi văzut, în icoane: „Icoana, candela au împodobit întotdeauna spaţiul rugăciunii personale din fiecare casă, iar participarea la Sfânta Liturghie a fost asociată unui adevărat pelerinaj în straie de sărbătoare, unui urcuş spiritual către miezul sărbătorii care se împlineşte în casa Domnului Iisus Hristos”.
Religiozitatea lor s-a născut şi a crescut adăpându-se din Liturghie. „Creştinul ortodox, păşind cu pioşenie în spaţiul liturgic, în biserica văzută, are sentimentul unei treceri care-i va înrâuri viaţa în chip tainic şi, alăturându-se semenilor, este gata să ia parte la taină.” Temeiul acestui comportament este convingerea adâncă a faptului că „Biserica nu este numai o adunare de oameni, ci, înainte de toate, este ceea ce îi adună pe aceştia, adică o formă de unitate dată oamenilor de sus, prin intermediul căreia ei se împărtăşesc de Dumnezeire”!
Adunarea euharistică se constituie confirmând năzuinţa/dorul de Împărăţia lui Dumnezeu prin răspunsul dat la binecuvântarea de la început: „Binecuvântată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh!”.
Prin această binecuvântare se separă timpul şi spaţiul liturgic de cel profan, ridicând sufletele, transfigurându-le şi făcându-le receptoare ale Harului; cu simţul sacrului în inima curată, cu smerenia cuvenită, omul va putea sta înaintea lui Dumnezeu, închinându-i-se, întru primirea darurilor euharistice.
Sfintele Taine privite dogmatic, moral şi duhovniceşte reprezintă planuri/perspective ce se întrepătrund sub cupola unei vieţi în/cu Hristos, singura binecuvântată. Măsura acestei vieţi autentice o va da cunoaşterea religios-morală la care omul poate ajunge printr-o experienţă eclezială personală, prin integrarea sa liturgică; într-o viaţă autentic creştină, toate aspectele se subordonează ţelului hristocentric al realizării Împărăţiei lăuntrice. Scopul vieţii noastre pământeşti este mântuirea sufletului prin preamărirea lui Dumnezeu, al cărui atribut este veşnicia iubirii, la care nădăjduim toţi. Harul lui Dumnezeu dăruit nouă prin Sfintele Taine, în Biserică, „ajută la creşterea Trupului tainic al Domnului nostru Iisus Hristos, atât în sens extensiv, cât şi intensiv”. Dar omul are sarcina să facă lucrător harul primit în dar, prin strădania personală, aceasta fiind adevărata urmare a lui Hristos.
Sfintele Taine sunt izvorul nesecat al puterii de a merge, cu Iisus Hristos şi prin El, pe calea arătată nouă prin Cuvântul Evangheliei, prin ele realizându-se unirea cu El şi unificarea interioară, definite ca sălăşluire a lui Hristos prin harul Duhului Sfânt în inima noastră. Prin Duhul Sfânt, credincioşii autentici se vor configura lăuntric după Chipul lui Iisus Hristos, ca persoane duhovniceşti sau „persoane umane îndumnezeite şi ridicate în comuniunea persoanelor divine treimice”.
Euharistia este hrană care dăruieşte relaţia persoanei umane cu Dumnezeu, relaţie ce construieşte identitatea umană ca identitate veşnică, în plinătatea luminii, a dreptăţii şi a bucuriei, ca pregustare şi anticipare a viitorului omului în Împărăţia veşnică.
Tânărul teolog Stelian Gomboş, în lucrarea sa, dezvăluie o vastă cultură teologică. El dovedeşte o lectură de profunzime a unor scrieri extrem de variate, ceea ce îi conferă o viziune cuprinzătoare care este întemeiată pe o trăire autentică a vieţii creştine. Demersul său este profund ancorat scripturistic, în spiritul Sfinţilor Părinţi al căror elogiu îl face în mod nedisimulat şi pe care îi recunoaşte ca magiştri desăvârşiţi, ai căror urmaşi ne sunt călăuzitori şi îndrumători în Biserica noastră dreptmăritoare.
IPS Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Dr. Irineu Popa, cu a cărui binecuvântare s-a tipărit lucrarea în anul consacrat Sfintelor Taine a Spovedaniei şi a Împărtăşaniei, subliniază ideea că „Sfânta Euharistie este o lucrare a Domnului care se prelungeşte în lume, asumând lumea în Trupul Său, ca să o transfigureze. În felul acesta, El ne-a arătat că Biserica nu este o realitate statică, ci reprezintă o dinamică transfiguratoare, fără contopire, a naturii create cu cea necreată”.