(+) SFÂNTA TREIME

1 iunie

„Nevoindu-ne, să-L primim pe Dumnezeu ca oaspete în sufletele noastre”
Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul nostru Iisus Hristos cel Înviat, bucurie după bucurie, sărbătoare după sărbătoare, suntem în a doua zi de Rusalii. Până acum două-trei veacuri se ţineau şi a doua zi şi a treia zi de Rusalii, aşa cum se ţine şi la Paşti, şi la Crăciun. Într-adevăr, mai sunt zone în Ţara noastră unde se mai ţine şi a treia zi, dacă vă duceţi prin părţile Maramureşului sunt sate care au hram a treia zi de Rusalii.
A adus Dumnezeu înaintea omului toate animalele unul câte unul şi l-a pus să le dea nume. Şi omul le-a dat nume animalelor şi Părinţii ne spun că numele lor nu erau nume cum dăm noi acum căţeilor sau pisicilor din curtea noastră, ci numele, după cum se ştie şi la evrei, are în sine definiţia acelei fiinţe. Numele definea prin sine acea fiinţă, o mărginea sau o dezmărginea, îi arăta toate posibilităţile, capacităţile acelei fiinţe. Dar ca să ştiţi că toate lucrurile şi făpturile lumii acesteia sunt îndo¬ite, unele sunt cu suflare, iar altele fără de suflare. Pietrele, de pildă, sunt fără suflare, căci nici nu cresc, nici nu se înmulţesc, iar ierburile şi copacii sunt cu suflare, fiindcă cresc şi să înmulţesc, însă nu sunt mişcătoare, de vreme ce n-au mişcare, ci numai creştere. Iar desăvârşit ca mişcare sunt animalele şi, mai mult de atât, este omul, căci creşte şi se înmulţeşte, se împuţinează şi umblă din loc în loc; pentru aceia se cheamă mişcător. Dar sunt şi trecătoare, şi stricăcioase, ca să se facă din ceea ce este, în ce nu este. Omul are înce¬pere, are şi sfârşit, însă Dumnezeu nu are nicio stricăciune, nici creştere, pentru aceea este fără de început, fără sfârşit, fiindcă, de ar fi avut Dumnezeu început, sau sfârşit, ar fi ca şi celelalte zidiri. Dar, pentru că este fără început şi fără sfârşit, pentru aceia Dumnezeu este şi Împăratul tu¬turor zidirilor. Acestea le-am zis ca să pricepeţi câtă des¬părţire au zidirile de Dumnezeu.
Iar la Sfânta Treime nu este nicio despărţire, căci Tatăl naşte, Fiul se naşte din Tatăl, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, iar după fire nimic nu se desparte. Ce este, aşadar, sărbătoarea Sfintei Treimi? Această sărbătoare într-adevăr este veche, o aveau şi evreii, însă nu pentru Sfânta Treime, ci pentru că după paş¬tele lor numărau şapte săptămâni şi atunci sărbătoreau Rusaliile, fiindcă evreii (jidovii) aveau ca cinste numărul al şaptelea. Şi pen¬tru ce? Pentru că în şase zile a făcut Dumnezeu toate, iar a şaptea S-a odihnit. Şapte sunt darurile Sfântului Duh, precum zice Isaia: duhul înţelepciunii, duhul priceperii, duhul cunoştinţei, duhul bunei credinţe, duhul puterii, duhul sfatului, duhul temerii. De şapte ori în zi se cade să se laude Dumnezeu, precum zice David: al şaptelea era Enoh de la Adam şi s-a mutat la Dumnezeu. Cu şapte trâmbiţe şi cu şapte înconjurări au căzut zidurile Ierihonului. Pentru aceasta cinsteau evreii a şaptea săptămână după paşti care sunt cincizeci de zile, însă noi nu cinstim ziua aceasta pentru numărul şapte, ci pentru că se prăznuieşte Sfânta Treime şi Pogorârea Duhului Sfânt ce au luminat pe Apostoli şi toată lumea. Fiindcă după ce Părintele cel Ceresc S-a uitat din lăcaşul Său cel prea înalt şi a văzut făptura mâinilor sale, ispitită fiind de diavol, nu a lăsat-o până în sfârşit, ci a trimis pre Unul Născut Fiul Său propovăduind împărăţia cerului şi făcând minuni în mijlocul lor. Mulţi au crezut în El mântuind neamul nostru din tira¬nia diavolului. A ales din toţi, doisprezece ucenici, cărora le-a dat putere să facă ca şi Dânsul, i-a învăţat cele trebuincioase, iar când a vrut să se înalţe, le-a zis: „Să nu se depărteze de Ierusalim până ce va trimite Duhul cel Sfânt să-i lumineze şi să le aducă aminte toate cele ce-i învăţase El şi să-i înveţe a vorbi toate limbile ale tuturor oamenilor din lume”. Iar ei au şezut după cuvântul Domnului în Ierusalim zece zile, iar în ziua Rusaliilor, când era mulţimea oamenilor adunată pentru praznic, tu¬net mare s-a făcut deasupra casei unde şedeau apostolii şi toţi au văzut douăsprezece limbi de foc care s-au coborât din ceruri şi s-au împărţit pe capul apostolilor şi au înce¬put toţi a vorbi în toate limbile, iar oamenii care erau acolo s-au minunat unii, iar alţii ziceau că sunt ameţiţi.
Iubiţilor, Duhul Sfânt, de trei ori S-a arătat şi în trei chipuri. Întâi S-a arătat la apa Iordanului, când S-a botezat Domnul Hristos şi în chip de porumbel. A doua, S-a arătat în muntele Taborului în chip de nor, când S-a schimbat Domnul Hristos înaintea ucenicilor. A treia, S-a arătat în chip de foc ca limbile ce au luminat pe apostoli. Ca nişte limbi S-au arătat, de vreme ce limba este darul vor¬birii, ei aveau să lumineze toată lumea cu învăţăturile lor. Au şezut pe capetele apostolilor, pentru că Duhul Sfânt este Împărat şi Dumnezeu şi în capul fiecărui om stă mintea care stăpâneşte toate simţirile. Duhul Sfânt a fost proorocit de proorocii de demult. Isaia zice: „Duhul Domnului peste mine”. David zice: „Du¬hul Tău cel bun mă va povăţui”. Ioil a zis: „Vărsa-voi din Duhul Meu peste tot trupul”. Iov zice: „Duhul Domnului care m-a făcut”. Domnul Hristos măr¬turiseşte şi zice: „Cine nu se va naşte din apă şi din Duh nu va intra întru împărăţia cerului”. Acest Duh a făcut pe păstori prooroci, precum pe David şi pe Amos. David păştea oile, iar Amos caprele. Acest Duh a făcut pe pescari, Apostoli ce au lu¬minat şi ei pe toată lumea.
Momentul când s-a pogorât Duhul Sfânt peste ucenicii Domnului a fost acela, să arate că Treimea este Dumnezeu, o fire în trei feţe. Pentru dragostea Tatălui, desăvârşirea Fiului şi darul Duhului Sfânt suntem noi neam ales, seminţie împărătească, preoţie sfântă, turmă aleasă şi dobândită cu prea scump Sângele Lui, a cărui turmă este Hristos, Păstorul cel Bun. Aşadar, de vreme ce noi sun¬tem neam ales al lui Dumnezeu, este şi Dumnezeu cu noi! Şi când este, iubite frate creştine, Dumnezeu cu tine, atunci nimenea nu poate să-ţi strice ceva, căci te iubeşte Dumne¬zeu şi pe care îl iubeşte Dumnezeu îl şi ceartă, dar îl şi cercetează.
Iar de n-ai pe Dumnezeu, nimic nu ai, bine nu poţi să faci niciodată. Dumnezeu este viaţa cea de veci. De n-ai pe Dumnezeu, nici viaţa cea de veci nu o ai, şi îţi caută să flămânzeşti şi să însetoşezi după El în veci. Ce sărăcie grea! Ce răutate netrecută! Că cine ne depărtează pre noi de Dumnezeu? Nimeni altul, iubiţilor, decât numai păcatul. Păcatul scoate Duhul lui Dumne¬zeu afară şi aduce duhul cel necurat şi rămâne bicisnic. Şi atunci vai de el! Rămâne ca un lemn uscat şi sec, gata de ardere în focul cel de veci, acolo unde arde şi nu se sfârşeşte.
Iubiţi fraţi creştini, să ne nevoim să avem şi să-L câştigăm pe Dumnezeu ca oaspete în sufletele noastre! Să mergem pe calea cea bună cu pocăinţă şi să-l gonim pe nepoftitul cel bătrân şi viclean, adică pe diavol, cu spovedania, pe care l-am chemat cu slăbiciunea noastră, de bună voie prin săvârşirea păcatului. Să chemăm pe Dumnezeu ca oaspete prin post, prin sete, cu rugăciuni, cu mersul la biserică, cu sfânta cuminecătură, cu nevoinţă a căuta împărăţia cerurilor. Cu paza poruncilor lui Dum¬nezeu, cu dragoste unul către altul, cu lacrimi, cu suspinuri ca să ne asculte Dumnezeu, să vie cu darul Său să ne curăţească de toată scârnăvia păcatelor şi să ne dăruiască luminarea Duhului celui Preasfânt al Lui, ca să cunoaştem a face cele bune şi plăcute înaintea Lui, ca să fim fii adevăraţi a Sfintei Sale Biserici. Şi cu curată cu¬noştinţă să zicem şi noi aşa: Părinte care eşti fără de început, Fiule cel dimpreună fără de început, Duhule Sfinte carele eşti de-o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, Treime Preasfântă, necuprinsă, neajunsă, dimpreună şezătoare pe scaun, întru o cinste, întru o slavă, Părinte nenăscute, Fiule şi Cuvinte născute, Duhule Sfinte Carele de la Tatăl purcezi şi în Fiul Te odihneşti, Ţie ne închinăm, pre Tine te slă¬vim, Ţie ne rugăm, luminează mintea şi gândul nostru ca să facem de-a pururea poruncile Tale, ca fiind curaţi să ne închinăm Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Unei Treimi în veci. Amin.

Aparut in :