Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna în mentalul colectiv românesc (II)

Din Prefaţa la volumul semnat de Ioan Lupaş, redăm câteva fragmente: „La popoarele înaintate, care trăiesc, sub orice raport, o viaţă ordonată raţional, putinţa de a-şi validita talentul şi forţele proprii, chiar fără încordări prea mari, prilejul de a săvârşi într-o anumită direcţie fapte însemnate şi durabile, se îmbie, aproape de sine, bărbaţilor conducători, a căror muncă şi iniţiativă, sprijinită de concursul firesc al multor factori hotărâtori, rareori se întâmplă să rămână neîncumetată de succesul dorit.
Cu totul alta este soarta „oamenilor mari” în sânul unui popor mic şi înapoiat în dezvoltare, căruia îi lipsesc nu numai tradiţiile de viaţă culturală înrădăcinată mai adânc în trecut, ci şi temeiurile solide ale unei organizări sociale, capabile de a facilita şi duce la izbândă tendinţele spre progres ale singuraticilor.
Din lipsa unei împărţiri raţionale a muncii şi din pornirea, aproape irezistibilă, de a satisface dintr’odată trebuinţele multe, cari cer puţinilor oameni distinşi contribuţie de diverse soiuri pe toate terenele vieţii publice - urmează, că nici cele mai puternice talente nu găsesc răgaz de ajuns a se pregăti în o singură direcţie, a-şi concentra toate forţele spre realizarea unei opere, care să rămână.
Unde sunt atâtea lacune de împlinit, unde totul e de făcut, omul doritor de progres, răsfirându-şi puterile în atâtea părţi, pe toate terenele activităţii publice, rămâne în mod fatal condamnat a se ţărmuri (limita - n.n.) la un diletantism multilateral şi folositor desigur, lipsit însă de nota esenţială a puterii creatoare: de trăinicia măreaţă şi victorioasă.
Spre norocul acestor popoare mici, sunt însă şi excepţii, cari, prin puterea talentului, sau, să zicem, geniului şi prin munca lor, ce se desfăşoară în proporţii eroice, izbutesc a se înălţa mult peste marginile oricărui diletantism, săvârşind fapte mari, chemând la vieaţă nouă sau creând din temelii instituţiuni, menite să adăpostească pentru veacuri înainte vieaţa culturală, religioasă, socială sau economică a neamului, din care fac parte.
O asemenea fericită experienţă a fost pentru neamul şi biserica noastră strămoşească Mitropolitul Şaguna, al cărui talent creator şi orânduitor n-a putut să-l înăbuşe noaptea mizeriilor, nici să-l cotropească întunericul greu, în care se îneacă începutul lui de muncă românească. Mulţimea fără număr a lipsurilor n-a putut să-i sleiască puterile. Dimpotrivă, i le-a oţelit într-o măsură atât de însemnată, încât prin activitatea sa epocală a fost în stare să accelereze, în mod simţitor, dezvoltarea noastră naţională şi culturală, deschizând cărări noi de progres, înălţând şi eternizând, deodată cu numele său, valoarea şi cinstea neamului nostru. (...)
Şaguna aparţine categoriei acesteia din urmă. După cum a mărturisit însuşi în diferite momente ale vieţii, mai plastic decât oricând însă, în celebra cuvântareprogram, rostită cu ocazia sfinţirii sale întru episcop: mângăierea vieţii şi-o căuta totdeauna în lupta cu piedicile cele mai grele şi în înlăturarea acestora din calea năzuinţelor sale „Sub pondere crescit”.
Şi e sigur că din lupta cârmuirii lui bisericeşti şi naţionale, de un pătrar de secol, din munca lui gigantică şi chibzuită, din îndărătnica- i energie însoţită de o intuiţie sigură a realităţii şi de o minte prevăzătoare, au răsărit, pentru ocrotirea vieţii noastre naţionale, atâtea instituţii folositoare, atâtea rezultate durabile, cum în alte timpuri, între alte împrejurări, nu le-ar fi putut realiza strădania îndelungată a multor generaţii.
Nădăjduim, deşi cunoaştem greutăţile, ce vom întâmpina în această încercare, căci ceea ce a spus Plutarh, în „Vieaţa lui Pericle” - în felul său elegant şi judicios - cuprinde un sâmbure de adevăr, pentru toate timpurile: „Atât de greu şi de anevoie de scos la lumină se pare a fi adevărul pentru istorie, fiindcă cei cari au venit mai în urmă, au înaintea lor timpul, care întunecă cunoaşterea faptelor; iar istoria faptelor şi vieţilor contemporane strică şi falsifică adevărul, când prin invidie şi ură, când prin dorinţa de a plăcea şi linguşi”.
De aceea vom stărui pretutindeni a culege informaţiile privitoare la ideile şi faptele lui Şaguna, din izvoare directe, a ne orienta după logica faptelor şi psihologia împrejurărilor mai mult decât după opiniile, bune sau rele, ale contemporanilor, despre cari se ştie, că fiind adesea influenţaţi de o iluzie optică, văd în anumiţi oameni numai părţi bune sau exclusiv rele - şi astfel rar se întâmplă, să fie în stare a judeca cu oarecare temeinicie asupra mărimei importanţei istorice a oamenilor şi a faptelor din timpul lor. Dacă unde şi unde vom zăbovi totuşi şi asupra acestora, o facem numai pentru a învedera raportul ce a existat între Şaguna şi între alţi bărbaţi contemporani, străini sau români, dela cari purced laudele şi, în multe cazuri, osândele la adresa lui.
E posibil, să mai aibă numele lui Şaguna şi azi un sunet cam neplăcut - pentru unii! Acest sunet, care seamănă foarte mult a mustrare pentru cei ce nu-şi împlinesc datoria conştient şi cu demnitate, va fi bine să-l păstreze şi în viitor.
Pentru toţi Românii de bine, însă, acest nume va trebui să răsune, cât mai des şi mai înteţit, ca o trâmbiţă de chemare la muncă nepregetată, la luptă conştientă şi neşovăitoare, la îndeplinirea bărbătească, fără zăbavă, a datoriilor faţă de lege şi neam.
Mai ales în timpuri de frământări sterile ca cele de azi, când poporul nostru abia îşi mai poate strecura prin vămile vieţii traiul său sugrumat, când în lipsa unei conduceri unitare şi orientări sigure răsar în toate colţurile îndrumători mărunţi, cu pretenţii atât de mari pe cât de mici li-s putinţele, şi de încurcate poveţele - în astfel de timpuri grele, accentuarea cât mai răspicată şi cunoaşterea deplină a faptelor mari săvârşite de înaintaşi devine o necesitate etică-naţională şi social-pedagogică. Această cunoaştere poate nu numai să deschidă izvor de întărire şi îmbărbătare pentru tinerimea noastră, cu mintea împăingenită de prejudiţiile regretabile şi tendenţioase ale unei educaţii străine, ci va fi chemată în acelaşi timp să arate pentru toate sufletele, slăbite şi chinuite de îndoială, cărări de îndrumare sigură. Căci ne îngăduie să ascultăm, în mod tainic, sfatul minţii luminate şi al sufletului strălucit, care continuă a trăi în scrierile folositoare şi în alcătuirile măreţe ale Mitropolitului Şaguna.
Acum, când se împlinesc 100 de ani dela naşterea lui, neamul românesc şi biserica noastră strămoşească va prăznui, în mod creştinesc, amintirea marelui binefăcător Andreiu, urmând sfatul Apostolului Pavel, care ne povăţuieşte astfel: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu, la a căror săvârşire a vieţii privind, să le urmaţi credinţa”.
Marele istoric Nicolae Iorga afirma despre Mitropolitul Andrei: Puţine nume sunt aşa de populare în Ardealul românesc ca al lui Şaguna. Chipul lui, cu ochii strălucitori şi larga barbă răsfirată, e în mintea tuturora şi-n conştiinţa generală a intrat faptul definitiv că acest majestos bătrân a fost, de pe scaunul său de arhiereu, un cârmuitor de oameni şi un îndreptător al vremurilor, cărora nu li s-a supus, ca exemplele obişnuite ale omenirii, ci le-a întors de pe povârnişul lor spre culmea lui.
Poetul suferinţei noastre, Octavian Goga, cunoscător profund a situaţiei românilor ardeleni, avea numai cuvinte de laudă la adresa celui mai demn principe al Bisericii noastre, situat pe planul întâi al tuturor acţiunilor la noi. Iată câteva dintre reflecţiile sale la adresa ilustrului Mitropolit: Figura lui Şaguna s-a introdus definitiv în conştiinţa populară din toate cătunele Ardealului, întinzându-şi reţeaua strălucitoare asupra întregului popor românesc... Om de tact şi fin diplomat, spirit cizelat de cultură şi perfect echilibrat, pregătit deopotrivă pentru speculaţiile abstracte, ca şi pentru acţiunile pozitive, urmaşul în scaun al lui Vasile Moga, aducea cu sine un element psihologic nou în linia de avânt şi îndrăzneală, un temperament revoluţionar şi corector, o reminiscenţă atavică din sufletul agitat al Macedoniei... Statutul Organic al lui Şaguna, opera lui personală, rămân pentru toate vremurile la noi o „magna charte” a organizării bisericeşti. Principiul naţional şi concepţia democratică sunt la baza magistralei alcătuiri care îmbină în cel mai fericit chip spiritul apostolic al perceptelor creştineşti cu exigenţele avansate ale vieţii moderne. Pusă la adăpost de amestecul inoportun al statului ostil sau prea laicizat, pe temeiul unei complete autonomii şi înfrăţită cu complexul trebuinţelor unui popor prin participarea preponderentă a mirenilor la toate organele ei de administraţie, guvernându-se prin votul obştesc şi prin sistemul electiv, biserica rânduită de Şaguna a devenit cea mai puternică cetate de afirmare şi apărare naţională, lăsând viitorului mai norocos indicaţiile precise pentru organizarea integrală a bisericii noastre.
În anul 1938, când se împlineau 130 de ani de la naşterea marelui ierarh, inspectorul general şcolar Gheorghe Tulbure, îşi tipărea, la Sibiu, lucrarea „Mitropolitul Şaguna”, cuprinzând consideraţiuni asupra operei literare şaguniene, scrisori pastorale şi „circulări” şcolare ale Mitropolitului. În prefaţa lucrării, autorul face un realist portret înaltului ierarh: „Imaginea lui de patriarh biblic, îmbrăcată’n aureolă de sfinţenie, se găseşte ‘ncadrată’n fresca majestoaselor figuri de ierarhi, care străjuesc şi luminează prin veacuri trecutul bisericii româneşti.
A fost mai mult decât o mare figură de ierarh. Personalitate istorică prin predestinaţie, el a fost prometeicul cârmuitor politic al Românilor ardeleni, a cărui imagine s’a proiectat, masivă şi dominatoare, pe’ntreaga hartă [a] monarhiei austro-ungare. Identificat cu misiunea sa, concepută în sens constructiv şi reformator, a găsit în ea substanţa întregei sale existenţe. A trăit în timp şi’n spaţiu, dar nu pentru a sluji numai vremii sale, ci idealurilor permanente ale neamului. Însăşi chemarea de păstor a privit-o din perspectiva largă a istoriei... Sortit să activeze într’un climat politic cu desăvârşire duşmănos şi machiavelic, antiortodox şi antiromânesc, Şaguna izbuteşte totuşi să’nfrângă destinul, să’nfrunte uneltirile, să zdrobească zăgazurile vrăşmaşilor şi să ridice biserica din ţărâna unde zăcea aruncată de cea mai feroce intoleranţă pe care o cunoaşte istoria. Mai rar ierarh care să-şi lase cârja şi scaunul încărcate de atâta prestigiu şi strălucire. Realizările sale de proporţii epice, culminând în restaurarea mitropoliei, era firesc să se fixeze adânc şi durabil în conştiinţa neamului. ... Trebuie să facem să intre, cât mai adânc, în conştiinţa generaţiilor viitoare, că Şaguna n’a fost numai omul marilor acţiuni şi al marilor iniţiative. El a fost în acelaş timp un autentic om de carte... A’nţeles să arate, că rostul scrisului este identic cu al făcliei, care se consumă pentru a lumina pe alţii. ... Condeiul său n’a cunoscut odihnă până când n’a izbutit să smulgă biserica din toropeala în care o scufundase o lungă şi nemiloasă oblăduire străină. Tipografia lui, cărţile lui, circulările lui risipesc un întuneric de veacuri, imprimă vieţii bisericeşti un ritm nou şi plămădesc cele dintâi preocupări de cultură teologică în cercurile preoţimii din Ardeal. Iar, câtă vreme un ochiu îl ţinea mereu aţintit către Viena, pentru a descifra constelaţia politică, ochiul celălalt stătea de veghe, păzind turma şi îngrijindu-se de păşunea ei duhovnicească”.
Răsfoind voluminoasa lucrare, apărută în 2008, „Mitropolitul Andrei Şaguna - Creator de epocă în istoria Bisericii Ortodoxe din Transilvania”, sub coordonarea academicianului Mircea Păcurariu, atenţia ne-a fost atrasă de cuvintele de suflet din prefaţa ei, dar şi de capitolul „Andrei Şaguna în memoria posterităţii”, în care se regăsesc „Cuvinte despre Mitropolitul Andrei Şaguna”, lăsate de 27 dintre oamenii de seamă, români şi străini, din domeniul teologiei, istoriei, politicii şi culturii, care-şi exprimă opinia despre personalitatea sa. Socotim că sunt interesante, pentru completarea imaginii ilustrului ierarh, câteva dintre aceste opinii ale contemporanilor noştri:
Fiecare din faptele măreţe ale Mitropolitului Andrei Şaguna a constituit şi rămâne un izvor de inspiraţie şi de orientare pentru fiecare ierarh ortodox român înţelept şi harnic, cu dragoste faţă de Biserică şi de popor. De asemenea, fiecare creştin ortodox luptător pentru demnitatea şi unitatea naţională poate fi încurajat de pilda patriotismului înţelept al lui Şaguna, care ştia să apere identitatea naţională şi confesională proprie, dar, în acelaşi timp, să respecte identitatea altora, impunându-se tuturor ca un om înţelept şi respectat atât în interiorul Bisericii sale, cât şi în afara ei. Mitropolitul Andrei Şaguna era, în acelaşi timp, dinamic şi paşnic, statornic în credinţă şi stăruitor în misiune, apărător al identităţii româneşti, dar şi capabil de a învăţa sau prelua de la alţii ce era bun şi folositor, pentru a călăuzi pe ai săi spre progres şi demnitate naţională. Era luptător, dar nu răzvrătit; era ferm, dar nu fanatic.
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Andrei Şaguna nu a fost numai un om de o aleasă cultură... A fost şi un strălucit diplomat, care a dovedit mai ales în cursul Revoluţiei de la 1848-1849 şi în anii imediat următori, când a ştiut să apere cu demnitate drepturile românilor ardeleni, încât a devenit un adevărat conducător politic al lor, care a unit cârja de ierarh cu sceptrul de domnitor.
IPS Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

Dacă ar fi să-l definim pe Mitropolitul Andrei, am putea să-l numim cu adevărat un „apostol” al deşteptării românilor, cărora le-a apărat drepturile fundamentale în vremuri deloc prielnice. Le-a apărat în vremuri în care românilor, deşi majoritari şi statornici în matca etnogenezei lor, nu le erau recunoscute nici limba, nici identitatea naţională şi nici credinţa.
PS Dr. Visarion Bălţat, Episcopul Tulcei

Şaguna este un alt Moise izbăvitor, conducător şi organizator al vieţii noastre bisericeşti prin tablele cele de piatră ale Statutului Organic.
PS Dr. Daniil Stoenescu, Episcop de Dacia Felix

Apostolul românilor ortodocşi din Transilvania a iniţiat şi realizat un eficient program socio-cultural care viza îmbunătăţirea stării materiale şi morale a naţiunii române, plasând în centrul acestei ample şi istorice acţiuni Biserica; a sporit la 800 numărul şcoalelor poporale ortodoxe din Ardeal şi a cerut înfiinţarea primei universităţi româneşti din Transilvania; a fondat ziarul „Telegraful român” şi a deschis o tipografie unde a publicat, cu banii proprii, sute de cărţi în limba română; a conceput şi a introdus Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania; a fost iniţiatorul şi primul preşedinte al Asociaţiei Transilvănene pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român - ASTRA; ca preşedinte al Adunării Naţionale de pe Câmpia Libertăţii din Blaj a influenţat în mod hotărâtor Istoria Transilvaniei, întruchipând cea mai desăvârşită personificare a ideii de unitate naţională, fiind un desăvârşit cârmuitor de oameni şi îndreptător al vremurilor.
prof. univ. dr. Aurel Papari, rectorul Universităţii ,,Andrei Şaguna” Constanţa

Marele merit al Mitropolitului Andrei Şaguna a fost acela că a reuşit să transforme calitatea de conducător bisericesc în armă de apărare şi susţinere a românilor ardeleni. El s-a dovedit a fi un mare luptător patriot, un fin om de stat şi un susţinător al unităţii românilor... Duhul profetic şi creator al lui Andrei Şaguna trebuie să rămână mereu o pildă vie pentru toţi cei ce-şi iubesc cu adevărat neamul. Opera începută de el trebuie continuată şi desăvârşită, numai atunci ea va putea fi apreciată la întreaga valoare.
prof. univ. dr. Dumitru Acu, preşedintele Asociaţiunii ASTRA

Iar noi, cu smerenie adăugăm, la peste 204 ani de la naşterea celui care a fost numit de urmaşii săi un adevărat „Mesia al Neamului românesc”, la peste 139 de la moartea sa, că cele afirmate de înaintaşii noştri sunt la fel de actuale şi astăzi, şi avem credinţa şi convingerea că ele vor rămâne tot aşa, în veacul vecilor. Amin! (va urma)

Categorie: