†) SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC HARALAMBIE

10 februarie

Bucură-te, Sfinte Mucenice Haralambie, slujitor al lui Hristos!

Pentru că în luna lui Făurar singura sărbătoare cu ţinere este Întâmpinarea Domnului (2 februarie), am putea spune că a doua sărbătoare a lunii, ca importanţă, este ziua Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, trecută în calendare cu cruce neagră. Pe 10 februarie, ziua sfântului, sunt pomeniţi şi cei ce au crezut şi s-au săvârşit împreună cu acesta: Porfiriu şi Vaptos, care s-au săvârşit de sabie, şi sfintele trei femei muceniţe care au fost ucise de sabie pentru că au crezut în Hristos, prin Sfântul Haralambie. Numele Haralambie, rar în onomastica noastră actuală, vine de la Charalampos, atestat numai în epoca creştină; folosirea numelui în primele secole ale erei noastre are sensul de „a străluci de fericire”. Sfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, împreună cu martirii Porfirie şi Vaptos şi cele trei Muceniţe au suferit în anul 202. Sfântul Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mică), a răspândit cu multă râvnă credinţa în Mântuitorul Hristos, călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre activitatea slujitorului lui Hristos, Haralambie, a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armată Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecăţii, unde el şi-a mărturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli. În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor săi, spunând: „Vă mulţumesc, fraţilor, că mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte să se unească cu veşnicia!”. Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos, au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tăierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lăudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate. Luchie a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfântul martir, când deodată mâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţă pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafă. Luchie l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale şi să se milostivească de el, iar martirul în bunătatea sa s-a rugat pentru cei doi şi s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulţi din cei prezenţi au trecut la creştinism, printre care şi Luchie, care a căzut la picioarele sfântului episcop şi l-a rugat să-l boteze. Luchie i-a spus despre cele întâmplate împăratului Septimiu Sever (193-211), care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici). Împăratul a ordonat să fie adus Sfântul Haralambie la el în Antiohia. Soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup, dar împăratul nu s-a mulţumit şi le-a cerut să-l chinuie şi mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt şi acesta a rămas nevătămat. La cererea păgânului împărat, ca să-i dovedească puterea Dumnezeului său, Sfântul Haralambie a făcut multe şi mari minuni cu harul Domnului, înviind din morţi un tânăr şi izgonind diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel încât mulţi oameni au crezut în Hristos Mântuitorul. Chiar şi fiica împăratului, Galinia, a trecut la creştinism zdrobind cu mâinile ei pe idoli, de două ori la rând, într-un templu păgân. Împăratul a mai dat ordin să-i zdrobească sfântului gura cu pietre şi să-i ardă barba, dar sfântul a întors flăcările asupra chinuitorilor săi. Plin de răutate drăcească, Septimiu Sever, împreună cu un eparh numit Crisp, au hulit numele lui Dumnezeu, îndrăznind să-L provoace şi să-L cheme să vină pe pământ să-i înfrunte pe ei, cei puternici. Atunci, Domnul a dat un cutremur înfricoşător, ridicându-i pe cei doi păgâni în aer şi nu i-a lăsat pe pământ până când Sfântul Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult şi după ce şi-a revenit din sperietură, împăratul a dat din nou ordine să-l tortureze pe sfânt. În cele din urmă, Sfântul Haralambie a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. În timpul rugăciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a văzut pe Mântuitorul şi pe îngerii săi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de locul unde vor rămâne moaştele sale, ca acel loc să nu sufere niciodată de foame sau boli, să aibă prosperitate, pace, abundenţă de fructe, roade şi vin, iar sufletele oamenilor din acel loc să fie mântuite. Domnul i-a promis că o să-i îndeplinească dorinţele şi S-a ridicat la cer împreună cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galinia a îngropat trupul martirului cu multă onoare. În hagiografia şi iconografia greacă, Sfântul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele ruseşti îl prezintă ca episcop.
„O, întru tot lăudate Sfinte Haralambie, primeşte de la noi aceste cântări, ce cu umilinţă le aducem înaintea ta, şi ne izbăveşte pe noi din toate nevoile şi necazurile, ca un bun şi de oameni iubitor. Căci, deşi suntem ne¬vrednici milostivirii tale, pentru păcatele noastre cele multe şi grele, pe care le săvârşim în tot timpul vieţii noastre şi în tot ceasul, însă cu¬noscând bunătatea ta cea mare pe care ai arătat-o asupra celor ce te cinstesc pe tine şi asupra celor ce se pocăiesc cu credinţă întru numele Dom¬nului, năzuim cu fierbinţi lacrimi a mărturisi înaintea ta că am greşit. De aceea, ne rugăm ţie ca să fii mijlocitorul nostru către preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor noastre, pentru mântuirea noastră de toate bolile şi de toate primejdiile şi pentru întărirea noastră în credinţa cea ade¬vă¬rată, ca să nu mai greşim. Aşa, strălucite sfinte, rugămu-te pe tine ca să ne aperi pe noi de toate răutăţile, după făgă¬duinţa ta, căci toţi te cinstim şi prăznuim numele tău, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!”