(†) SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL

29 iunie

Sfântul Apostol Petru era fiul pescarului Iona din Betsaida Galileii (Ioan 1, 44) şi frate cu Apostolul Andrei, cel întâi chemat, încreştinătorul strămoşilor noştri geto-daci. După chemarea la misiunea evanghelică, Mântuitorul i-a schimbat numele din Simon în Chefa, adică Piatră - Petru. Deşi la început temător (Luca 5, 10), în urma pescuirii minunate (Luca 5, 1-9), când a fost chemat să devină pescar de oameni, Petru l-a urmat pe Hristos fără să pună întrebări, fără negocieri. A ascultat pentru că era glasul lui Dumnezeu Cuvântul Care-l chema la o misiune dumnezeiască.
El era cel mai în vârstă dintre Apostoli, foarte apropiat de Mântuitorul Iisus Hristos şi de multe ori lua cuvântul în numele celorlalţi ucenici. Fiindcă era apropiat de Mântuitorul, Sfântul Petru a avut şi mult curaj. El avea un temperament înflăcărat, dar curajul lui era plin de evlavie şi de respect faţă de Iisus Hristos, de aceea a şi pornit pe apă spre El atunci când venea spre corabie ca pe uscat (Matei 14, 28-29).
Sfântul Petru s-a lepădat de trei ori de Mântuitorul, atunci când era dus la judecată, dar apoi s-a pocăit plângând cu amar şi a fost restabilit în slujirea sa de Apostol prin tripla întrebare „Mă iubeşti tu pe Mine?”, adresată de Hristos. Astfel, în urma predicii lui înflăcărate după Pogorârea Duhului Sfânt, s-au botezat ca la trei mii de suflete, când s-a constituit în formă văzută Biserica lui Hristos. Apostolul Petru a propovăduit mai ales în Ierusalim, Iudeea, Samaria, apoi în Antiohia şi în Pont, în Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, ajungând până la Babilon. În ultima parte a vieţii sale a plecat la Roma, unde a şi fost martirizat, fiind răstignit pe cruce cu capul în jos în 29 iunie 67, în timpul persecuţiei împăratului roman păgân Nero.
Sfântul Apostol Petru este un propovăduitor, un rugător, dar şi un făcător de minuni. Duhul Sfânt pe Care L-a primit de la Hristos nu i-a dat numai curaj, ci şi iubire milostivă şi smerită care se arată în vindecările celor bolnavi. De la Sfântul Apostol Petru avem în Noul Testament două epistole.
Sfântul Apostol Pavel era cetăţean roman (Fapte 16, 37), dar şi de origine evreiască (Romani 11, 1), născut pe la anul 5 d. Hristos, în Tarsul Ciliciei (azi în sudul Turciei, pe atunci parte din vastul Imperiu Roman). Părinţii lui erau înstăriţi şi se ocupau cu producerea de stofă din păr de capră din care se făceau mantale şi corturi. Sfântul Apostol Pavel era un om învăţat, studiase la şcoala renumitului învăţat Gamaliel din Ierusalim şi devenise rabin, dar deprinsese şi meseria de împletitor de corturi de la părinţi. El se numea Saul, dar Mântuitorul i-a schimbat numele în Pavel atunci când l-a chemat (Fapte 9, 1-31; 13, 9) să fie Apostol al neamurilor. Sfântul Apostol Pavel era un rabin înflăcărat care dorea să distrugă noua comunitate a creştinilor. În drum spre Damasc, unde mergea să prindă pe creştinii care au fugit din Ierusalim, prin anii 34-35, o lumină puternică din cer l-a orbit şi a căzut la pământ. Apoi Mântuitorul i-a vorbit şi l-a chemat la misiunea apostolică. Imediat după minune a început să propovăduiască chiar la Damasc că Iisus din Nazaret este Fiul lui Dumnezeu, spre surprinderea tuturor evreilor care îl cunoşteau. Pentru a nu fi omorât de aceştia, el a fugit în Arabia, unde s-a pregătit pentru propovăduire timp de trei ani, prin post, rugăciune şi studierea Sfintei Scripturi. După această perioadă, a luat legătura cu Apostolii din Ierusalim şi a început activitatea sa misionară, care a durat timp de treizeci de ani.
Sfântul Apostol Pavel a propovăduit în locurile natale (Tarsul Ciliciei), apoi a mers împreună cu ucenicul său Barnaba în trei mari călătorii misionare: în Siria, în Asia Mică şi în Europa.
În ultima parte a vieţii, Sfântul Pavel a avut parte de mari suferinţe, fiind închis în Cezareea Palestinei, apoi în cele două captivităţi de la Roma. În final a suferit moarte martirică prin decapitare, nu prin răstignire, deoarece fiind şi cetăţean roman i s-a oferit dreptul de bona mors.
Sfântul Apostol Pavel este considerat cel mai mare misionar al Bisericii din toate veacurile, impresionant nu numai prin profunzimea scrierilor sale (cele 14 epistole din Noul Testament), ci şi prin râvna lui.
Petru şi Pavel, cei doi dintre Apostolii lui Hristos, deşi sunt diferiţi ca pregătire teologică, spirituală, culturală, sunt foarte asemănători în dragostea jertfelnică pentru Mântuitorul. Ambii au mărturisit dumnezeirea lui Hristos şi L-au iubit până la moarte, au avut în comun grija pentru Biserică, apărarea dreptei credinţe şi a unităţii acesteia. O mare virtute pe care sfinţii prăznuiţi o au în comun este pocăinţa. Ei sunt făptuitori şi învăţători ai pocăinţei. Petru s-a lepădat de trei ori de Hristos, din frică, spunând că nu Îl cunoaşte pe Hristos, iar Pavel a prigonit Biserica lui Hristos. De aceea, ambii Apostoli au regretat şi s-au pocăit toată viaţa. Râvna lor misionară parcă ar fi vrut tot timpul să recupereze aceste greşeli ale lor.
Deşi diferiţi şi ca loc de naştere, cultură, profesie şi temperament, cei doi Sfinţi Apostoli au în comun mai multe virtuţi. În primul rând, au o credinţă puternică în dumnezeirea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic viu Care din iubire de oameni şi pentru mântuirea lor S-a făcut Om. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel mai au în comun iubirea fierbinte faţă de Hristos şi faţă de Biserica Sa. Apoi, amândoi sunt mari misionari care propovăduiesc Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos nu numai în poporul evreu, ci şi la toate neamurile, mai ales Sfântul Apostol Pavel.
Aceşti doi mari Apostoli, care s-au confruntat cu toate răutăţile şi împotrivirile lumii păgâne greco-romane, au devenit pentru noi mari dascăli ai credinţei, ai pocăinţei şi ai misiunii. Lucrarea lor misionară este model pentru toţi slujitorii Bisericii, pentru toţi misionarii creştini, pentru toţi creştinii mărturisitori ai iubirii lui Dumnezeu faţă de noi. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel rămân pentru noi dascăli, dar şi mari rugători în Ceruri. De aceea, noi le cerem astăzi să se roage pentru noi să păstrăm dreapta credinţă, să o mărturisim, să iubim pe Hristos şi Biserica Sa, să lucrăm pentru transmiterea Evangheliei iubirii milostive a lui Hristos noilor generaţii şi să simţim prezenţa lui Hristos ca arvună a bucuriei, a păcii, a luminii şi sfinţeniei din Împărăţia Preasfintei Treimi.
Pentru frumuseţea dogmatică şi literară a scrierilor acestor doi mari dascăli ai Bisericii, am ales pentru dumneavoastră două pasaje din epistolele lor:
„Pentru aceea, încingând mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă, nădăjduiţi desăvârşit în harul care vi se va da vouă, la arătarea lui Iisus Hristos (aici este vorba despre Taina Botezului, pe care aveau s-o primească cei ce doreau să fie creştini - n.n).
Ca fii ascultători, nu vă potriviţi poftelor de mai înainte, din vremea neştiinţei voastre ci, după Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii. Că scris este: «Fiţi sfinţi, pentru că Eu sunt Sfânt». Şi dacă chemaţi Tată pe Cel ce judecă cu nepărtinire, după lucrul fiecăruia, petreceţi în frică zilele vremelniciei voastre, ştiind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din viaţa voastră deşartă, lăsată de la părinţi, ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat şi neprihănit, Care a fost cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii, dar Care S-a arătat, în anii cei mai de pe urmă, pentru voi, cei ce prin El aţi crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din morţi, şi I-a dat Lui slavă, ca să vă fie credinţa şi nădejdea voastră în Dumnezeu. Curăţindu-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefăţarnică iubire de fraţi, iubiţi-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruinţa, fiind născuţi din nou nu din sămânţă stricăcioasă, ci din nestricăcioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac. Pentru că tot trupul este ca iarba şi toată slava lui ca floarea ierbii: uscatu-s-a iarba şi floarea a căzut, iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este cuvântul, care vi s-a binevestit” (I Petru 1, 13-15).
Iar de la Marele Pavel am ales chiar textul Apostolului, care se citeşte la Sfânta Liturghie în Duminica Sfinţilor Români (a II-a după Rusalii):
„Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi. În numele lui Hristos, aşadar, ne înfăţişăm ca mijlocitori, ca şi cum Însuşi Dumnezeu v-ar îndemna prin noi. Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!
Fiind, dar, împreună-lucrători cu Hristos, vă îndemnăm să nu primiţi în zadar harul lui Dumnezeu. Nedând nici o sminteală întru nimic, ca să nu fie slujirea noastră defăimată, ci în toate înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţă, în tulburări, în osteneli, în privegheri, în posturi; în curăţie, în cunoştinţă, în îndelungă-răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, în dragoste nefăţarnică; în cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptăţii, cele de-a dreapta şi cele de-a stânga, ca nişte întristaţi, dar pururea bucurându-ne; ca nişte săraci, dar pe mulţi îmbogăţind; ca unii care n-au nimic, dar toate le stăpânesc. Pentru aceea vă scriu acestea, nefiind de faţă, ca atunci, când voi fi de faţă, să nu cutez cu asprime, după puterea pe care mi-a dat-o Domnul spre zidire, iar nu spre dărâmare” (2 Corinteni V, 17, 20; VI, 1, 3-7, 10; XIII, 10). Amin.

Categorie: