(†) SFINŢII APOSTOLI PETRU ŞI PAVEL

29 iunie

Sfântul Petru era fiul pescarului Iona din Betsaida şi frate cu Andrei, cel Întâi-chemat. După chemarea la misiunea evanghelică, Mântuitorul i-a schimbat numele din Simon în Chefa, adică Piatră - Petru.
Când a fost chemat să devină pescar de oameni, Petru l-a urmat pe Hristos fără să pună întrebări, fără negocieri. A ascultat pentru că era glasul lui Dumnezeu-Cuvântul Care-l chema la o misiune dumnezeiască. El era cel mai în vârstă dintre Apostoli, foarte apropiat de Mântuitorul Iisus Hristos şi de multe ori lua cuvântul în numele celorlalţi ucenici.
Fiindcă era apropiat de Mântuitorul, Sfântul Petru a avut şi mult curaj. El avea un temperament înflăcărat, dar curajul lui era plin de evlavie şi de respect faţă de Iisus Hristos, de aceea a şi pornit pe apă spre El atunci când venea spre corabie ca pe uscat.
Sfântul Petru s-a lepădat de trei ori de Mântuitorul, atunci când era dus la judecată, dar apoi s-a pocăit plângând cu amar şi a fost restabilit în slujirea sa de Apostol prin tripla întrebare: Mă iubeşti tu pe Mine?, adresată de Hristos. Astfel, în urma predicii lui înflăcărate după Pogorârea Duhului Sfânt s-au botezat cam la trei mii de suflete, când s-a constituit în formă văzută Biserica Lui Hristos.
Apostolul Petru a propovăduit mai ales în Ierusalim, Iudeea, Samaria, apoi în Antiohia şi în Pont, în Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia, ajungând până la Babilon. În ultima parte a vieţii sale a plecat la Roma, unde a şi fost martirizat, fiind răstignit pe cruce cu capul în jos în 29 iunie 67, în timpul persecuţiei împăratului roman păgân Nero.
Sfântul Apostol Petru este un propovăduitor, un rugător, dar şi un făcător de minuni. Duhul Sfânt pe Care L-a primit de la Hristos nu i-a dat numai curaj, ci şi iubire milostivă şi smerită care se arată în vindecările celor bolnavi.
Sfântul Pavel era evreu născut în Cilicia. Părinţii lui erau înstăriţi şi se ocupau cu producerea de stofă din păr de capră din care se făceau mantale şi corturi. Sfântul Apostol Pavel era un om învăţat, studiase la şcoala renumitului învăţat Gamaliel din Ierusalim şi devenise rabin, dar deprinsese şi meseria de împletitor de corturi de la părinţi.
El se numea Saul, dar Mântuitorul i-a schimbat numele în Pavel atunci când l-a chemat să fie Apostol al neamurilor. Sfântul Apostol Pavel era un rabin înflăcărat care dorea să distrugă noua comunitate a creştinilor. În drum spre Damasc, unde mergea să prindă pe creştinii care au fugit din Ierusalim, pe la anul 34-35, o lumină puternică din cer l-a orbit şi l-a trântit la pământ din care Mântuitorul i-a vorbit şi l-a chemat la misiunea apostolică. Imediat după minune a început să propovăduiască chiar la Damasc că Iisus din Nazaret este Fiul Lui Dumnezeu, spre surprinderea tuturor evreilor care îl cunoşteau. Pentru a nu fi omorât de aceştia, el a fugit în Arabia, unde s-a pregătit pentru propovăduire timp de trei ani, prin post, rugăciune şi studierea Sfintei Scripturi.
După această perioadă a luat legătura cu Apostolii din Ierusalim şi a început activitatea sa misionară care a durat timp de treizeci de ani.
Sfântul Apostol Pavel a propovăduit în locurile natale (Tarsul Ciliciei), apoi a mers împreună cu ucenicul său Barnaba în trei mari călătorii misionare: în Siria, în Asia Mică şi în Europa.
În ultima parte a vieţii, Sfântul Pavel a avut parte de mari suferinţe, fiind închis în Cezareea Palestinei, apoi în cele două captivităţi de la Roma. În final a suferit moarte martirică prin decapitare, nu prin răstignire, deoarece era cetăţean roman şi i s-a oferit dreptul de „bona mors”.
Sfântul Apostol Pavel este considerat cel mai mare misionar al Bisericii din toate veacurile, impresionant nu numai prin profunzimea scrierilor sale, ci şi prin râvna lui.
Deşi aceşti doi Apostoli ai lui Hristos sunt diferiţi ca pregătire teologică, spirituală, culturală, sunt foarte asemănători în dragostea jertfelnică pentru Mântuitorul. Ambii au mărturisit dumnezeirea lui Hristos şi L-au iubit până la moarte, au avut în comun grija pentru Biserică, apărarea dreptei credinţe şi a unităţii acesteia. O mare virtute pe care sfinţii prăznuiţi o au în comun este pocăinţa. Petru s-a lepădat de trei ori de Hristos, din frică, spunând că nu Îl cunoaşte pe Hristos, iar Pavel a prigonit Biserica lui Hristos. De aceea, ambii Apostoli au regretat şi s-au pocăit toată viaţa. Râvna lor misionară parcă ar fi vrut tot timpul să recupereze aceste greşeli ale lor.
(Cu citări din predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)