†) SFINŢII MARI ÎMPĂRAŢI ŞI ÎNTOCMAI CU APOSTOLII, CONSTANTIN ŞI MAMA SA, ELENA

21 mai

Constantin I, împăratul Romei, a rămas cunoscut în istorie cu supranumele „cel Mare”. Niciun alt conducător nu a fost mai vrednic de acest apelativ decât Constantin. Vizionarismul şi perspicacitatea caracterului său l-au condus spre luarea a două decizii foarte importante, care vor schimba cursul istoriei Imperiului Roman de până atunci, pecetluind nu numai cel de-al patrulea secol, ci întregul parcurs al noului imperiu roman de răsărit, precum şi fundamentarea dogmatică şi răspândirea creştinismului. Prima decizie a fost adoptarea creştinismului drept religie recunoscută de Statul Bizantin, iar cea de-a doua, mutarea capitalei Imperiului de la Roma la Constantinopol, în oraşul nou construit pe locul anticului oraş Bizanţ.
Marele Constantin s-a născut în jurul anului 274 d.H.. Tatăl său, Constanţiu Chlorós sau Chlomós, era un cunoscut conducător militar şi se trăgea dintr-o familie aristocratică din provincia Iliria. Mama sa se numea Elena. Fiind creştină, ei îi datorează Constantin primii paşi în cunoaşterea credinţei. Sfânta Elena este un model de femeie creştină, de mamă care a contribuit la educaţia creştină a fiului său şi a devenit prin aceasta o icoană a educaţiei creştine.
În anul 305, după ce Diocleţian şi Maximian au părăsit tronul Imperiului Roman, au fost proclamaţi auguşti Galeriu, în Răsărit, şi Tatăl lui Constantin, Constanţiu, în Vest. Între timp, Constanţiu se despărţise de Elena şi se căsătorise cu fiica lui Maximian, Theodora. În 306, Constanţiu moare în Britannia, iar în locul lui este ales august Constantin. După victoria lui Constantin şi Galeriu împotriva lui Maximian şi a fiului acestuia, Maxenţiu, în 312, cei doi devin împăraţi. Ei pun capăt persecuţiilor împotriva creştinilor, semnând la Mediolanum (313) tratatul de toleranţă religioasă. În 324, după bătălia de la Hrisoúpolis, Liciniu este înfrânt de Constantin şi ucis, iar Constantin rămâne singurul împărat roman. Profesorul Vlasios Fidas, reputat istoric ecleziastic şi canonist (Universitatea din Atena) susţine faptul că politica religioasă a Marelui Constantin a dobândit o importanţă fundamentală în istoria umanităţii, dar nu din pricină că un împărat roman a consolidat libertatea religioasă sau pentru că a îmbrăţişat creştinismul, adică una dintre multele religii ale imperiului, ci mai ales pentru că această iniţiativă s-a legat în ultimă analiză de înlocuirea teoriei cosmocentrice a antichităţii greco-romane cu învăţătura teocentrică a creştinismului. Conform învăţăturii creştine, împăratul nu este Dumnezeu, dar ales prin bunăvoirea divină, este alesul lui Dumnezeu, care guvernează numai cu harul şi insuflarea Sfântului Duh. Împăratul Constantin a apărat creştinismul, fără a manifesta vreo intoleranţă faţă de susţinătorii celorlalte religii. Politica sa a contribuit la o mai uşoară răspândire a credinţei creştine, de vreme ce fusese îndepărtată marea piedică reprezentată de persecuţiile de stat. Consolidarea noii credinţe a fost realizată prin măsurile economice şi politice pe care le-a luat: convocarea Primului Sinod Ecumenic pentru apărarea teologiei creştin ortodoxe împotriva ereziei ariene. În cele din urmă, Constantin însuşi s-a botezat creştin cu puţin înainte de sfârşitul său pământesc, arătând în acest fel că el însuşi era membru al Bisericii lui Hristos.
Toate cele amintite, dar mai cu seamă chemarea sa directă prin semn dumnezeiesc, au determinat Biserica să-l recunoască drept sfânt şi întocmai cu apostolii, de aceiaşi cinste bucurându-se desigur şi preţioasa lui mamă.