†) SFINŢII TREI IERARHI: VASILE CEL MARE, GRIGORIE TEOLOGUL ŞI IOAN GURĂ DE AUR

30 ianuarie

Pe Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, îi sărbătorim laolaltă la 30 ianuarie, ca pe cei mai mari învăţători şi păstori ai Bisericii. Viaţa lor sfântă şi învăţăturile lor alcătuiesc dreptarele Orto¬doxiei, vrednice de toată lauda şi încrederea. Şi pentru că, pe lângă darul tălmăcirii Sfinte¬lor Scripturi, ei s-au învrednicit şi de înalta treaptă a arhieriei, sunt cunoscuţi îndeobşte sub numele de Sfinţii Trei Ierarhi. Pomenirea aparte a Sfântului Vasile cel Mare se face la 1 ianuarie, a Sfântului Grigorie Teologul la 25 ianuarie, iar a Sfântului Ioan Gură de Aur la 27 ianuarie şi la 13 noiembrie.
Sfinţii Trei Ierarhi au trăit cam în aceeaşi vreme, adică în veacul al patrulea, şi toţi trei au adus Ortodoxiei chezăşia şi străluci¬rea sfinţeniei unor oameni cu înaltă ştiinţă de carte, cunoscând ei atât adâncurile învăţăturii lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi, moştenite de la Sfinţii Apostoli, cât şi preţuind ceea ce era bun în ştiinţa şi filosofia vremii lor.
Vieţuind în anii când Biserica, abia scăpată din prigonirile sân¬geroase ale împăraţilor romani, ajunsese primejduită de erezii, adică de abaterile de la dreapta credinţă, din pricina mulţimii învăţăturilor greşite ce se iviseră, Sfinţii Trei Ierarhi au dus o luptă grea şi neîncetată pentru adevă¬rata înţelegere, pentru păzirea dreptei credinţe apostolice, cu privire, îndeosebi, la dogma Sfintei Treimi, cea mai de seamă taină a credinţei creştine.
Fiind, toţi trei, mari Ierarhi ai Bisericii, au folosit amvonul, dar fiecare în felul său. Sfântul Vasile cel Mare a fost, totodată, păstor al mirenilor, dar şi mare îndrumător al călugărilor. Cele mai vestite cuvântări ale lui, din amvon, sunt tâlcuirile la Cartea Facerii şi tâlcuirile la Cartea Psalmilor. Cât priveşte rânduielile date de el călugărilor, acum 16 veacuri, ele dăinuiesc şi astăzi. Vrednic de însemnat este locul pe care Sfântul Vasile îl dă muncii, ală¬turi de rugăciune, în viaţa călu¬gărilor. Cu adevărat, învăţător al mirenilor, el uneşte cuvântul cu fapta, chemând pe cei bogaţi să sprijine aşezămintele creştine întemeiate de el pentru ajuto¬rarea săracilor, a bolnavilor, a tuturor celor slabi şi neputin¬cioşi din cetate. Mai amintim că Sfântul Vasile cel Mare şi Sfân¬tul Ioan Gură de Aur s-au stră¬duit şi cu înfrumuseţarea şi desăvârşirea Sfintei Liturghii din timpul lor, lăsând Bisericii Răsăritene cele două Liturghii care le poartă numele şi care se săvârşesc în Biserica Ortodoxă până astăzi.
Şi Sfântul Grigorie de Nazianz a folosit puterea cuvântului în chip minunat. Orator înnăscut, poet şi mare teolog, Sfântul Gri¬gorie şi-a câştigat renumele de Cuvântătorul de Dumnezeu, adică Teologul, tălmăcind pe înţelesul oamenilor din timpul său taina Sfintei Treimi. Chemat la Constantinopol, cetate care căzuse atât de mult în rătăcirea lui Arie încât nu mai rămăsese în ea decât o singură biserică ortodoxă, Biserica Învierii, după cinci ani de cuvântări în această biserică, starea lucrurilor s-a răs¬turnat şi în toată capitala nu mai era decât o singură biserică a adepţilor lui Arie, toate celelalte redevenind ortodoxe. Pentru aceasta a şi fost ales Arhiepiscop al Constantinopolului. Puţini teologi au ajuns la înălţimea şi la adâncimea teologiei lui. Cele mai vestite dintre cuvântările lui sunt Cele cinci Cuvântări Teo¬logice, ţinute de el în biserica învierii din Constantinopol.
În ceea ce priveşte pe Sfântul Ioan Gură de Aur, acesta a fo¬losit amvonul mai ales pentru învăţarea mirenilor, chemându-i pe toţi, de la cei mai smeriţi, până la cei mai semeţi, la pocăinţă şi la milostenie, îmbărbătându-i şi dojenindu-i, dând ca pildă viaţa sa de nevoinţă, dar şi de dârză bărbăţie. A fost socotit cel mai iscusit predicator pe care l-a avut Biserica. Drept mărturie a cu-vântărilor lui, el a lăsat Bisericii Tâlcuirea Evangheliei după Matei şi Tâlcuirea celor 14 Epistole ale Sfântului Apostol Pavel. Tâlcuirile lui sunt o adevărată Evan¬ghelie practică.
În sfârşit, Sfinţii Trei Ierarhi s-au asemănat între ei şi prin slă¬biciunea lor trupească. Toţi trei au avut o sănătate plăpândă, în¬durând cu răbdare numeroase neputinţe şi boli. În slăbiciunea vasului lor trupesc sălăşluia însă tăria cea neasemănată a Duhului şi cuvântul lor era unit cu fapta.
Împodobiţi cu asemenea da¬ruri, Sfinţii Trei Ierarhi au fost mult cinstiţi în toată lumea creş¬tină, dar mai ales în împărăţia dreptcredincioasă de răsărit, atât de mult încât, în chip neaştep¬tat, cinstirea lor a ajuns o pricină de dezbinare între credincioşi, la sfârşitul veacului al XI-lea şi începutul veacului al XII-lea, pe vremea când în Constantinopol cârmuia cucernicul împărat Alexie I Comneanul (1081-1118).
La vremea aceea, erau unii dintre creştini care-l socoteau pe Sfântul Vasile mai mare, întru¬cât a unit, ca nimeni altul, cu¬vântul său cu fapta. Alţii, coborându-l pe acesta şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur, îl socoteau fruntaş al lor pe Sfântul Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, atât pentru frumuseţea cuvin-telor lui, cele dulci ca mierea, cât şi pentru puterea şi adâncimea gândului. Alţii dădeau întâie¬tate Sfântului Ioan, cel cu gura de aur, mai iscusit la cuvânt decât toţi şi îndemnător la po¬căinţă. Şi neînţelegerea ajunsese atât de mare, încât creştinii se împărţiseră între ei.
Deci, făcându-se cinstirea lor piatră de poticnire, Sfinţii n-au răbdat o dezbinare ca aceasta. Drept aceea, s-au arătat mai întâi câte unul, apoi toţi trei laolaltă, unui arhiereu înţelept, care păs¬torea în acea vreme cetatea Evhaitelor, anume Ioan, şi i-au grăit aşa: „După cum vezi, noi la Dumnezeu suntem una şi nicio vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnaţi de Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi unul întâi şi altul al doilea. De chemi pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, sculându-te, porunceşte celor ce se învrăj¬besc să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră, cât am fost în viaţă şi după moarte, a fost să împăcăm pe oameni şi să aducem pace şi unire în lume. Aşadar, fă-ne praznic la toţi trei într-o singură zi şi înştiinţează despre aceasta pe creştini, că noi, în faţa lui Dum¬nezeu, suntem una”.
Deci, ascultând porunca Sfin¬ţilor, acest minunat bărbat, Ioan, Mitropolitul Evhaitelor, a rânduit pomenirea laolaltă a Sfinţilor Trei Ierarhi, la 30 ianuarie, pe vremea împăratului Alexie I Comneanul, adunând, ca într-un singur glas, cele trei chemări ale Ortodoxiei: chemarea călugă¬rească a Sfântului Vasile cel Mare, înalta teologie a Sfântului Grigorie Teologul şi evanghelia practică a Sfântului Ioan Gură de Aur. Aceşti Trei mari Ierarhi au avut asupra Bisericii o influenţă covârşitoare, de aceea ei sunt normativi, sunt făclii, sunt repere pentru învăţătura Bisericii, dar şi pentru viaţa Bisericii. În anul 1936, la Congresul Facultăţilor şi Institutelor Universitare de la Atena s-a hotărât ca Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile Cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur să devină patronii spirituali sau ocrotitorii tuturor şcolilor de teologie ortodoxă pentru că vedem la fiecare dintre ei credinţa unită cu cultura şi teologia cu viaţa, iubirea faţă de Dumnezeu cu iubirea faţă de semeni, astfel încât aceşti trei ierarhi ne îndeamnă ca să păstrăm împreună virtuţile cele multe şi să unim în viaţa noastră credinţa şi fapta.
Amintim că, tot în cinstea Sfinţilor Trei Ierarhi, acum mai bine de trei veacuri, domnitorul Vasile Lupu al Moldovei (1634-1653) a înăl¬ţat minunata Biserică din Iaşi, care a uimit multă lume prin frumuseţea podoabelor ei. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să învăţăm din teologia Sfinţilor Părinţi bazată pe Sfintele Scripturi că esenţa vieţii este comuniunea de iubire. Un om este liber în măsura în care poate iubi pe Dumnezeu în rugăciune şi pe semenii lui în fapte bune. Pentru rugăciunile acestor Trei Ierarhi, Hristoase, Dum-nezeul nostru, surpă şi risipeşte năvălirile eresurilor, iar pe noi întru unire şi paşnică aşezare ne păzeşte şi cereştii Tale împărăţii ne învredniceşte. Amin.