†) SFINŢII TREI IERARHI: VASILE CEL MARE, GRIGORIE TEOLOGUL ŞI IOAN GURĂ DE AUR

30 ianuarie

În timpul domniei împăratului Alexios Comnen (1081-1118), o dispută a împărţit la Constantinopol pe oamenii instru¬iţi în cele ale credinţei şi stăruitori în virtute, în legătură cu cei trei sfinţi ierarhi şi părinţi iscusiţi ai Bisericii: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Unii spuneau că-l preferă pe Sfântul Vasile celorlalţi, căci el a ştiut să explice tainele naturii ca nimeni altul, ridicându-se la înălţimea îngerilor prin virtuţile sale. Întemeietor al monahismului, conducător al întregii Biserici în lupta împotriva ereziei, păstor aspru când venea vorba de curăţia obiceiurilor, nu era în el nimic lumesc sau pământesc. Iată de ce era, spuneau ei, superior Sfântului Ioan Gură de Aur, care, prin firea lui, era mai înclinat să-i ierte pe cei păcătoşi.
Alţii, luând partea ilustrului Arhiepiscop al Constantinopolului, le replicau că Sfântul Gură de Aur nu fusese cu nimic mai puţin râvnitor decât Sfântul Vasile în a lupta împotriva viciilor, a-i întoarce pe cei păcătoşi la pocăinţă şi în a ridica întregul popor până la desăvârşirea evanghelică. De neegalat prin elocinţa sa, acest păstor cu „gura de aur” a stropit Biserica cu discursul său asemenea unui fluviu, tălmăcind cuvântul lui Dumnezeu şi arătând cum poate fi el aplicat în viaţa de zi cu zi, cu o măiestrie care o depăşea pe cea a celorlalţi sfinţi Dascăli.
Cel de-al treilea grup susţinea că Sfântul Grigorie Teologul le era superior, datorită măreţiei, curăţiei şi profunzimii limbajului său. Stăpânind pe deplin întreaga înţelepciune şi elocinţă elenice, el ajunsese la un asemenea nivel în contemplarea lui Dumnezeu, că nimeni nu a ştiut să exprime atât de desăvârşit ca el dogma Sfintei Treimi.
Întrucât fiecare apăra astfel pe unul dintre părinţi împo¬triva celorlalţi, cearta a cuprins curând tot poporul creştin din capitală şi, în loc să pună mai presus cinstirea sfinţilor, între cele trei grupări nu dăinuiau decât tulburări, discordii şi dispute care nu mai luau sfârşit. Atunci, într-o noapte, cei trei sfinţi ierarhi s-au arătat într-o vedenie Sfântului Ioan Mavropie, Mitropolit al Cetăţii Evhaitelor (prăznuit pe 5 octombrie), mai întâi separat, apoi împreună. Şi ei i-au spus într-un singur glas: „După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem şi nicio vrajbă nu este între noi. Nu este între noi unul întâi, altul al doilea sau altul al treilea. De chemi pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, porunceşte, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră, cât am fost în viaţă şi după moarte, a fost să împăcăm pe oameni şi să aducem în lume pace şi unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, alcătuieşte o slujbă în care pune imnele închinate fiecăruia dintre noi, după arta şi ştiinţa pe care ţi le-a dat Dumnezeu, şi fă-o cunoscută creştinilor, poruncindu-le să o cinstească în fiecare an. Dacă ei ne cinstesc astfel, ca fiind unul în faţa lui Dumnezeu şi în Dumnezeu, noi le făgăduim că vom mijloci pentru mântuirea lor prin rugăciunea noastră comună”.
Sfântul Ioan a adunat poporul fără întârziere, făcându-i cunoscută această vedenie. Cum era respectat de toţi pentru virtutea sa şi admirat pentru puterea elocinţei sale, cele trei grupări s-au împăcat şi toată lumea l-a îndemnat să înceapă de îndată alcătuirea slujbei prăznuirii comune. Cu un fin discernământ, el a ales pentru prăznuire cea de-a treizecea zi din ianuarie, ca pentru a pecetlui această lună, în cursul căreia sunt pomeniţi separat fiecare dintre cei trei ierarhi: Sfântul Vasile la 1 ianuarie, Sfântul Grigorie pe 25, iar mutarea moaştelor Sfântului Ioan Gură de Aur pe 27.
După cum amintesc numeroase tropare ale acestei minunate slujbe, cei trei ierarhi, „treime pământească”, diferiţi ca persoane, însă uniţi prin harul lui Dumnezeu, ne-au învăţat, atât prin scrieri cât şi prin viaţa lor, să slăvim şi să preamărim Sfânta Treime, pe Dumnezeu unic în trei Persoane. Aceste trei făclii ale Bisericii au răspândit pe tot pământul lumina adevăratei credinţe, în ciuda pericolelor şi prigoanelor, lăsându-ne nouă, urmaşilor lor, această sfântă moştenire prin care putem atinge fericirea desăvârşită şi viaţa cea veşnică lângă Dumnezeu, împreună cu toţi sfinţii.
Încheind sărbătorile lunii ianuarie, lună în timpul căreia pomenim atâţia ierarhi renumiţi, mărturisitori şi asceţi, prin împreună prăznuirea acestor trei mari Dascăli şi Mărturisitori, Biserica pomeneşte într-un fel pe toţi sfinţii care au susţinut credinţa ortodoxă prin scrierile şi prin viaţa lor. Odată cu acest praznic sărbătorim, de fapt, întreaga învăţătură şi luminare a minţii şi sufletelor credincioşilor prin cuvânt. Sărbătoarea celor trei ierarhi este, deci, pomenirea tuturor Părinţilor Bisericii, a tuturor acestor modele ale desăvârşirii evanghelice cărora le-a dat naştere Duhul Sfânt, din veac în veac şi dintr-un loc în altul, pentru a fi noi proroci şi noi apostoli, călăuzitori ai sufletelor către Cer, mângâietori ai poporului şi stâlpi de foc de rugăciune care susţin Biserica şi o întăresc în adevăr.