Sfinţita Filocalie - sublimă bucurie

Sfeşnic de salvare a creştinilor din vremea noastră şi poartă de intrare în Cetatea Iubirii şi a Frumuseţii duhovniceşti

„Cu dreptate spun Sfinţii Părinţi că Filocalia este cheia care ne deschide tainele Sfintei Scripturi.” (Pelerinul rus)

Hristos e prezent în fiecare pagină şi în fiecare cuvânt al Filocaliei. Smerenia scrisului luminează mintea cititorului şi hrăneşte sufletul cu bucurie şi iubire pentru Dumnezeu şi pentru întreaga Creaţie.
Cât de înălţătoare este declaraţia Pelerinului rus despre Filocalie: „Toţi dormeau şi îndată ce începu să se lumineze m-am repezit la iubita mea Filocalie. Cu ce bucurie am deschis-o! Parcă m-aş fi întâlnit cu tatăl meu întors dintr-o ţară îndepărtată sau cu un prieten înviat din morţi. O sărutam şi-i mulţumeam lui Dumnezeu, Care mi-o înapoiase. Am început să citesc pe Teolipt din Filadelfia, în partea a II-a a Filocaliei”. De notat că Pelerinului îi fusese furată Filocalia de doi tâlhari, când trecea printr-o imensă pădure.
Am auzit vorbele unui creştin care, plin de îngrijorare, sublinia faptul că românii nu citesc şi nu preţuiesc Filocalia la covârşitoarea ei valoare şi frumuseţe, decât în proporţie minimă.
Să răsplătim cumva jerfa făcută cu delicată iubire pentru Neam de Părintele Dumitru Stăniloae şi de Părintele Arsenie Boca, pentru traducerea Filocaliei. Dar nu numai dânşii; amintim din istorisirile Părintelui Stăniloae că li s-au alăturat Părintele Serafim Popescu, apoi un număr mare de smeriţi credincioşi anonimi.
Toţi, împreună cu întreaga evlavie a monahilor şi a mirenilor s-au unit şi au făcut posibilă, cu ajutorul Domnului, apariţia primului volum al Filocaliei româneşti, în Postul Naşterii Domnului din 1946. Prin urmare, la un an după Marele Război. Fără nicio îndoială că apariţia Filocaliei în Limba Română este evenimentul suprem, ca importanţă, după apariţia Bibliei de la Bucureşti din 1688.
Pe coperta întâi citim, în sinteză, însăşi esenţa sau codul celor douăsprezece volume, închinate Rugăciunii - „adică a vorbirii minţii cu Dumnezeu”, cum genial spune avva Evagrie Ponticul, în primul volum al Filocaliei.
Iată coperta întâi - uşa de intrare în Sfinţita Filocalie, cum o numesc monahii de la Sfântul Munte Athos:

FILOCALIA SFINTELOR NEVOINŢE ALE DESĂVÂRŞIRII
„Rugaţi-vă neîncetat”
„DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU, MILUEŞTE-MĂ PE MINE PĂCĂTOSUL”

În final, redăm un pasaj inefabil aparţinând lui Teolipt al Filadelfiei: „Căci pomenirea lui Dumnezeu este vederea lui Dumnezeu, Care atrage privirea şi dorinţa minţii spre El şi o învăluie în lumina din jurul Lui”.
Şi scolia Părintelui Stăniloae: „Dar simţirea inimii faţă de Dumnezeu e provocată, la rândul ei, de vederea Lui duhovnicească (înţelegătoare). Prin vederea aceasta însuşi Dumnezeu atrage cugetarea minţii şi simţirea inimii spre El şi le umple de lumina Lui. Astfel stăruirea gândului la Dumnezeu sau pomenirea Lui neîncetată e pricinuită de vederea Lui, sau vederea Lui e priciunuită de pomenirea lui neîncetată”.
De notat, cu sublimă uimire, că scoliile Părintelui Dumitru Stăniloae alcătuiesc şi întregesc o nouă Filocalie, născută din trăirea Părintelui din timpul tălmăcirii capodoperei de înţelepciune şi de Frumuseţe a Ortodoxiei.

Categorie: