Și stâncile plâng uneori

Un părinte, pe nume Paisie Aghioritul, povestea că, odată a venit la Colibă o pisică cu pisoii ei. Era atât de slabă, încât pântecele i se lipise de spate. Într-o zi, a trecut pe acolo un câine mare de vânătoare. Motanul pe care îl aveau la Colibă a luat-o la fugă. Însă pisica s-a ridicat în picioare, s-a încordat, s-a înfuriat, fiind gata să se repeadă asupra câinelui. M-am mirat, cum de avea atâta curaj.
- Vezi - zise părintele - aceasta trebuia să-şi apere puii ei!