Sipetul cu amintiri…

De sărbători, când deschidem sipetul cu amintiri, ni se derulează prin faţa ochilor, instantaneu, tot felul de imagini care s-au păstrat intacte, parcă tocmai pentru a fi rememorate atunci când vine vremea să depănăm firul trecerii noastre prin timp.
Şi nimic nu poate fi mai plăcut decât să asculţi un cântec drag în graiul dulce al strămoşilor tăi, aşa cum s-a conservat el, neschimbat de imixtiunile civilizaţiei.
Acesta a fost, de fapt, primul meu gând când l-am întâlnit pe domnul Vilică Munteanu (foto), care sosise de pe plaiurile Moldovei pentru a-i aduce mulţumiri şi gânduri curate, însoţite de urări sincere, prietenului său, Ionică Lăcătuşu, la aniversare, într-o autentică şi melodioasă limbă română, în care a trăit, a stăpânit şi a legiuit Ştefan cel Mare.
Cine l-a cunoscut şi l-a ascultat pe acest prieten drag a observat cum emană, şi prin inflexiunile blânde ale vocii sale, acea bunătate a românilor ce i-au întâmpinat pe toţi, cu pâine şi sare, deschizând larg braţele pentru a-şi primi oaspeţii cu generozitate.
Susurul lin al izvorului limpede şi foşnetul blând al brazilor în adierea calmă a vântului par să se împletească în glasul acesta molcom, ce păstrează o moliciune dulce a sunetelor, a notelor din care s-a născut doina dorurilor noastre, căci graiul moldovenesc este asemeni unui cântec ce vine de demult, de tare demult, de pe vremea lui Dragoş Vodă, cel ce a îngenuncheat zimbrii, născând legendele acestui popor.
Şi dacă priveşti chipul bonom al domnului Vilică Munteanu, mereu jovial când soseşte pe meleagurile noastre, în atâtea şi atâtea împrejurări faste, te cucereşte privirea luminoasă ce radiază optimism şi dăruieşte fericire, mai ales atunci când intră în vorbă cu aceia ce îl cunosc, dar şi cu aceia ce nu l-au întâlnit până atunci.
Este ceva nedesluşit şi inimitabil în liniştea acestei fiinţe care aduce atâta armonie cu sine, păstrând frumuseţea autohtonă a românului cu rădăcini în Moldova, ca şi când s-ar împotrivi timpului şi schimbării de orice fel.
Dacă îl asculţi şi îl priveşti, nu se poate să nu simţi cum tot freamătul şi tot tumultul de peste zi se estompează, ca şi cum valurile vremii s-ar linişti deodată cu calmul şi seninul ce te cuprind şi îţi inundă întreaga fiinţă.
Este un sentiment plăcut acesta, când din şiragul de amintiri poţi reconstitui portretul unui prieten care te poartă cu gândul în alte vremuri, poate mai glorioase, şi pe alte meleaguri, poate la fel de frumoase.
Ar mai fi multe de spus, multe altele, însă, fiindcă am promis că spaţiul rezervat gândurilor noastre dedicate domnului Vilică Munteanu nu va fi exagerat şi fiindcă dorim să nu profităm de bunăvoinţa editorilor care ne-au invitat să participăm, cu câteva rânduri, la această sărbătoare, la acest omagiu, trebuie să ne oprim aici evocarea.
Dar mărturisirea se încheie cu bucuria de a-i mulţumi domnului Vilică Munteanu pentru toate zilele frumoase pe care ni le-a dăruit prin prezenţa sa la Sfântul Gheorghe, pentru prietenia sa şi pentru colaborarea de atâţia ani şi ani.
La mulţi ani, domnule Vilică Munteanu, cu gânduri luminoase familiei dumneavoastră şi tuturor celor dragi!