Şobolanii portocalii părăsesc corabia chiorului

Greii Partidului Democrat Liberal, care se bat cu cărămida în piept şi lăcrimează spunându-ne ce mult bine ne-au făcut cât au fost la guvernare, nu cred nici ei în ceea ce afirmă. Dovada că nu îi interesează decât propriul interes se vede din listele de candidaţi întocmite de PDL pentru alegerile parlamentare. Mari binefăcători ai naţiunii române, precum Adriean Videanu sau Radu Berceanu, anunţă că nu mai candidează... Oare, de ce? Nu sunt în stare românii să vadă cât bine le-au făcut? Sau se gândesc că cetăţenii nu au văzut nimic altceva decât că şi-au făcut plinul, iar acum nu mai au altceva de făcut decât să se desfete cu averile de sute de milioane de euro? Autoevaluându-şi activitatea „deosebită” ca ministru, Elena Udrea a tras concluzia că electoratul din Bucureşti nu dă doi bani pe ea şi, precum Agamiţă Dandanache, s-a relocat pentru alegerile parlamentare, că doar nu era să rămână fără colegiu. Dacă preacinstita blondă era ferm convinsă că a fost o binecuvântare pentru ţară şi popor, trebuia să candideze într-un colegiu în care adversarii politici au în prezent parlamentar, să se prezinte la alegeri şi să-l bată măr, că doar are ce arăta... Dar nu a fost aşa! Blonda s-a aciuiat la Piatra-Neamţ, în ograda lui Pinalty, într-un colegiu în care PDL a avut la locale un rezultat bun, cu speranţa că acest scor se va scurge pe domnia sa şi va ajunge deputat.
Neprihăniţii aliaţi ai pedeliştilor, adică pedeliştii ce se prezintă acum albi ca zăpada, nu au nici ei convingerea că au prostit pe cineva, de aceea s-au pitit şi ei sub poalele baronilor locali portocalii, în speranţa că vor prinde şi ei un post de parlamentar într-un colegiu pedelist. Astfel, inventaţii peste noapte lideri imaculaţi Mihai Răzvan Ungureanu şi Mihail Neamţu (cine naiba e Neamţu ăsta?) au fost anunţaţi de buldogul Vasile Blaga drept candidaţi siguri în fieful portocaliu de la Arad al lui Gigi Falcă, finul lui Băsescu. Probabil, mesajul electoral al Alianţei „Albă ca Zăpada” va fi: „Tot românu` să voteze cu ungureanu`! Şi cu neamţu`! Recomandaţi de Buldogul ungurean şi Falcă - obraz gros!”.

Categorie: