†) SOBORUL SFINŢILOR ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL ŞI AL TUTUROR CEREŞTILOR PUTERI

8 noiembrie

Dintru început, Dumnezeu e Lumină, singura Lumină adevărată şi veşnică, nematerială, nesfârşită şi din¬colo de orice înţelegere. Firea Sa rămâne desăvârşit tainică, însă cele trei Persoane care o alcătuiesc, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, sunt una în desăvârşită împărtăşire a deplinei iu¬biri. Dumnezeu e bun şi temei a toată bunătatea şi iubirea, de aceea nu S-a mulţumit numai cu Sine, ci, în nemărginita Sa milostivire, a voit ca şi altcineva să-I împărtăşească lumina, de aceea a adus lumea de la nefiinţă la fiinţă. Dar, înainte să facă cele văzute, Dumnezeu a creat prin Cuvântul Lui şi a desăvâr¬şit în Duhul Sfânt firea îngerească; a făcut din aceste Puteri cereşti şi fără de trup, slujitori ai Săi plini de râvnă şi flacără de foc nevăzut. Ei sunt luminile mai mici, care se împărtăşesc, prin harul Sfântului Duh, de Lumina cea dintâi, veşnică şi fără de început. Chipuri ale firii dumnezeieşti, sfinţii îngeri sunt fi¬inţe duhovniceşti. Neavând a purta greutatea trupului, ei sunt mereu în mişcare, cu desăvârşire liberi şi înţelegători. Îngerii se bucură de vederea lui Dumnezeu pe măsura apropierii de El şi se hrănesc proslăvindu-L, aceasta fiind însăşi raţiunea exis¬tenţei lor. Deşi nu pătimesc de pe urma neajunsurilor trupu¬lui, ei nu au firea neschimbătoare a lui Dumnezeu, căci sunt zidiţi prin schimbare (trecerea de la nefiinţă la fiinţă). Astfel, îngerii cu greu pot fi atinşi de rău, însă nu sunt pe de-a-ntregul la adăpost de acesta, şi de aceea trebuie să se slujească de neîntinata libertate pe care Dumnezeu le-a dăruit-o pentru a stărui în bine şi a înainta spre desăvârşire privind pururea la tainele Lui, căci altfel vor aluneca spre rău şi se vor îndepărta de Dumnezeu. Şi căderea lor ar fi mare, căci ei nu pot, cum i-a fost dat omului, să se pocăiască, fiind lipsiţi de trup.
Dar, deşi fără de trup, ei nu sunt pe de-a-ntregul imate¬riali. Numai singur Dumnezeu este cu desăvârşire dincolo de cele văzute şi trupeşti, pentru că El este neschimbător. Aşadar, îngerii sunt mărginiţi în timp şi spaţiu: când se află în cer, ei nu sunt şi pe pământ, iar când sunt trimişi de Dumnezeu pe pă¬mânt, ei nu rămân şi în cer. Subţirimea firii lor îi face să poată trece de ziduri, porţi sau zăvoare, care sunt împiedicări pentru noi, dar se îmbracă în trup, ca să-i putem vedea, atunci când sunt trimişi de Dumnezeu în preajma omului. Uşurimea şi re¬peziciunea cu care se mişcă le îngăduie să străbată lumea în¬treagă într-o clipită, iar puterea de a pătrunde gândul omului ne-ar putea face să credem că îngerii sunt atotştiutori, aseme¬nea Domnului. Dar, fiind făpturi zidite, ei nu sunt nici atotştiu¬tori, nici nu se pot afla în două locuri în acelaşi timp. Iar atunci când vestesc, o fac la porunca şi prin harul lui Dumnezeu, şi nu pentru că le-ar sta lor în putere.
Dumnezeu a făcut din ei slujitorii Lui şi îi trimite (înger înseamnă trimis) să vegheze asupra lumii. Îngerii călăuzesc popoare şi Biserici (Apocalipsa, capitolele 2-3), împlinind voia Domnului faţă de neamul omenesc. Dumnezeu a aşezat pe lângă fiecare dintre noi câte un Înger Păzitor care veghează nevăzut asupra noastră, fiind în acelaşi timp aproape şi de Dumnezeu. Acest înger ne în¬deamnă spre bine prin vocea conştiinţei noastre, ne ajută să ocolim cursele diavolului şi aprinde în noi focul mântuitor al căinţei atunci când păcătuim (Ieşire 23, 20-23, Tobit 5, 4).
Numai Ziditorul cunoaşte felurile şi marginile firii înge¬reşti, care în faţa Domnului este una, dar pentru noi par a fi ne¬numărate. „Un râu de foc se vărsa şi ieşea din el; mii de mii îi slujeau şi miriade de miriade stăteau înaintea Lui!”, zice pro¬fetul Daniel (Daniel 7, 10). Mintea omenească nu poate cuprinde numărul îngerilor, şi de aceea Sfânta Tradiţie obişnuieşte să îi aşeze în nouă trepte, împărţite în câte trei cete (după Sfântul Dionisie Areopagitul, Despre ierarhia cerească, cap. VI-X). Prima treaptă şade pururea în apropierea lui Dumnezeu, fără a fi între ei mij-locitor. Aici îi aflăm pe Serafimi (Isaia 6, 2), al căror nume în-seamnă, în ebraică, „arzători”. Roind de-a pururi cu credincioşie în preajma lui Dumnezeu, lucrul acesta le dă puterea de a-i ridica pe ceilalţi îngeri spre El, însufleţind în ei căldura curăţitoare şi luminoasă a virtuţii. Îngerii din cea de-a doua ceată - de acelaşi rang, însă având o misiune diferită - sunt Heruvimii (Ieşire 25, 18; Iezechiel, cap. 1 şi 10, 2), al căror nume evocă plinătatea cunoaşterii pe care o au despre Dumnezeu. Se zice că sunt aco¬periţi de ochi (Iezechiel 1, 18; Apocalipsa 4, 8), semn al capacităţii lor de a contempla lumina dumnezeiască. În cea de a treia ceată în-gerească aflăm Tronurile pe care Se sprijină Domnul. A doua treaptă îngerească, intermediară, transmite cu bunătate şi ri¬goare hotărârile Proniei dumnezeieşti şi cheamă duhurile de rang inferior să urmeze lui Dumnezeu. Ea cuprinde Stăpâniile, Domniile şi Puterile. A treia şi ultima treaptă este alcătuită din Începătorii, Arhangheli şi Îngeri. Prin aceştia din urmă ne face Dumnezeu cunoscută voia Sa şi, cum ei sunt cel mai aproape de noi, pe ei îi trimite Ziditorul spre oameni, atunci când binevoieşte, înveşmântaţi în trup.
În planul lui Dumnezeu, omul, prin Adam, ar fi trebuit să alcătuiască cea de-a zecea ceată îngerească, având drept mi-siune pe aceea de a duce Creaţia la desăvârşire (Luca 15, 1-10). Cum însă Adam a căzut şi s-a văzut supus morţii, Hristos S-a pogorât din ceruri pentru a-l scoate din iad. Şi, străbătând toate treptele ierarhiilor îngereşti, S-a îmbrăcat în trup; şi în¬viind a ridicat pe om la o stare mai înaltă decât cea în care se găsea la început, aşezându-l de-a dreapta Tatălui, mai presus de Heruvimi şi de Serafimi.
Cu mult înainte de toate acestea, când Dumnezeu a făurit cele nevăzute, plinătatea ierarhiilor cereşti se bucura de lumina Domnului într-o nesfârşită sărbătoare, sfântă şi plină de cuvi¬inţă, iar îngerii cântau cu glas mare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot („Domnul oştirilor”). Plin este cerul şi pămân¬tul de slava Lui” ( saia 6, 3). Numai că Lucifer, duh aflat în frun¬tea tuturor, cel mai aproape de Dumnezeu şi care strălucea de lumina Lui, trufindu-se de locul de cinste pe care îl avea, a vrut să se asemene lui Dumnezeu. Şi şi-a zis el: „Ridica-mă-voi în ceruri şi mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aşeza jilţul meu! (…) Sui-mă-voi deasupra norilor şi aseme¬nea cu Cel Preaînalt voi fi” (Isaia 14, 14). Nu era rău din fire, însă mândria l-a împins să se răzvrătească împotriva Ziditorului său. El a fost cel dintâi care a respins binele şi a ales răul, cobo¬rând din lumină în adâncul întunericului cel fără Dumnezeu; îndată ce a rostit acele vorbe, a căzut din locul de cinste unde se găsea şi s-a prăbuşit în hăul iadului. Şi, cum în cădere sfâşiase cerurile, a tras după sine mulţime de îngeri din toate cetele şi s-a făcut domnul lor. Iar numărul acestora era atât de mare, încât, văzând acea mulţime, Arhanghelul Mihail, mai marele oştirilor Domnului - care, prin smerenia lui şi prin slujirea plină de credincioşie faţă de Ziditor, era întărit întru lumina Domnului -, a strâns pe îngerii rămaşi de partea binelui şi a zis: Să luăm aminte. Altfel spus, „să stăm bine, să stăm cu frică, noi, făpturile ce am primit darul de a ne ţine dinaintea Domnului. Să recunoaştem că suntem slujitorii Lui. Să avem
grijă să ne cunoaştem locul nostru şi să luăm aminte la căde¬rea celor ce au vrut să fie aidoma lui Dumnezeu”. În amintirea acestui Sobor, adică a acestei adunări a corurilor îngereşti sub păstorirea Sfântului Arhanghel Mihail, în trezvie, înţele¬gere şi unire, au pus Sfinţii Părinţi sărbătoarea de astăzi.
Mihail - al cărui nume înseamnă „asemenea lui Dumne¬zeu” („care este ca Dumnezeu”) -, slăvitul şi prealuminatul Voievod al Puterilor cereşti celor fără de trup, este pomenit adesea în Sfânta Scriptură. El este cel pe care îl trimite Dum¬nezeu către oameni pentru a le vesti îndreptările Sale. El cel dintâi s-a arătat Patriarhului Avraam (Facere, cap. 12) şi slujnicei sale Agar în pustie, spre a le vesti naşterea lui Ismael (Facere, cap. 16). A fost apoi trimis către Lot pentru a-l scăpa din Sodoma, pe care Dumnezeu o sortise pieirii (Facere, cap. 19). Când Domnul i-a cerut lui Avraam să-l jertfească pe fiul său, Isaac, pentru a-i încerca ascultarea, Mihail a fost cel care în ultima clipă a venit şi i-a prins mâna (Facere, 22). S-a mai arătat şi Patriarhului Iacov şi s-a luptat cu el o noapte întreagă pentru a-i face cunoscut noul nume: Israel (Facere 32, 23-32). El a stat dinaintea poporului lui Israel când a ieşit din Egipt şi l-a călăuzit, în timpul zilei în chip de nor, iar noaptea ca un stâlp de foc (Ieşire 13, 21). A mai fost trimis şi la ghicitorul Valaam, pe când acesta mergea către Valac, regele Moabului, ca să blesteme poporul lui Israel, şi i-a tăiat calea stând în faţa asinei sale, cu o sabie goală în mână (Numeri 22, 22). Când Iosua şedea dinaintea zidurilor Ierihonului, aşteptând un semn de la Dumnezeu ca să dea asalt cetăţii, Mihail i s-a arătat, iarăşi ţinând o sabie. Cum Iosua se temea ca acesta să nu fie un vicleşug al diavolului, care ştie să ia chip de înger al luminii (2 Corinteni 11, 14), l-a întrebat: „De-ai noştri eşti sau eşti dintre duşmanii noştri?”. Iar Mihail i-a răspuns: „Eu sunt căpetenia oştirii Domnului şi am venit acum!”, apoi i-a poruncit să se închine locului pe care îl sfinţise cu prezenţa lui (Iosua 5, 13). În Cartea Judecătorilor, Arhanghelul Mihail îl întăreşte pe Ghedeon, spre a-l trimite să elibereze Israelul de sub jugul madianiţilor (Judecători 6, 11). Iar când David, împotriva voii Domnului, a făcut numărătoarea poporului, Mihail a fost cel trimis de Dumnezeu ca să fie braţul mâniei Lui. Într-o singură zi, el a ucis cu sabia sa mai bine de şaizeci de mii de oameni şi era gata să stârpească Ierusalimul de pe faţa pămân¬tului, dar Dumnezeu, mişcat de căinţa lui David, l-a oprit şi i-a poruncit să-şi vâre sabia în teacă (1 Cronici 21). Şi de mai multe ori i s-a arătat Arhanghelul prorocului Ilie, ca să-i aducă mângâiere în încercările sale şi să-l trimită cu veste mare (3 Regi 19, 5; 4 Regi 1, 15). Când regele asirian Senahirim a vrut să cotropească Ierusalimul, Arhanghelul a doborât într-o sin¬gură noapte o sută optzeci şi cinci de mii de ostaşi din tabăra acestuia (4 Regi 19, 35). Şi tot el este cel ce s-a coborât din ceruri şi a stat împreună cu cei trei tineri în mijlocul cuptoru¬lui încins, în cetatea Babilonului, aducând cu ei laudă lui Dum¬nezeu (Daniel 3, 25). Şi tot el a închis gura leilor din groapa în care fusese azvârlit prorocul Daniel (Daniel 6, 23).
Nenumărate sunt prilejurile în care Arhanghelul Mihail s-a arătat oamenilor pentru a-i izbăvi, atât în vremea Vechiului Legământ, cât şi după venirea lui Hristos: i-a scăpat pe Apostoli din temniţă (Fapte 5, 19), l-a ajutat pe Apostolul Filip să-l bo¬teze pe eunucul reginei Etiopiei (Fapte 8, 26), i s-a arătat sutaşului Corneliu şi i-a poruncit să-i ceară Sfântului Petru să-l bo¬teze (Fapte, 10). Tot el l-a scos din temniţă pe Petru (Fapte, 12) şi l-a pedepsit pe Irod, care voia să fie slăvit ca un zeu (ibidem). I s-a arătat Apostolului Pavel ca să-l întărească în încercă¬rile lui, iar Sfântului Ioan Evanghelistul i-a descoperit tainele lui Dumnezeu cu privire la sfârşitul veacurilor (Apocalipsa).
Arhanghelul Mihail este cel ce se va arunca în lupta cea din urmă cu Antihristul şi cu diavolul, el îi va azvârli pentru veş¬nicie în iad (Apocalipsa 12, 7). Iar la Judecata cea de Apoi va ţine balanţa în care ni se vor cântări faptele. Tradiţia Bisericii mai pomeneşte şi alte nenumărate minuni pe care le-a înfăptuit Arhanghelul Mihail, cum ar fi minunea cea mare din Colose, în Frigia (6 septembrie).
În Domnul, dreptatea nu poate sta despărţită de milă: Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au săru¬tat (Psalmul 84, 11). Iată de ce nu îl putem prăznui pe Arhanghelul Mihail, Înger al Dreptăţii, fără a-l prăznui cu el şi pe Arhanghelul Gavriil (numele lui înseamnă „Domnul este puterea mea” sau „viteaz ostaş al Domnului”, iar după Sfântul Proclu al Constantinopolului, „Dumnezeu şi omul”), înger al Milei, „cel ce stă înaintea lui Dumnezeu” (Luca 1, 19). El e trimis de Domnul către oameni ca să le vestească lu¬mina iubirii şi a bunătăţii Lui spre mântuirea lor. Gavriil i-a dat prorocului Daniel dezlegarea vedeniei pe care acesta a avut-o despre sfârşitul împărăţiei mezilor şi a perşilor (Daniel 8, 16-27), iar altă dată i-a vestit că Hristos, Mântuitorul lumii, avea să vină după patru sute patruzeci şi nouă de ani (Daniel 9, 24). Şi tot el i-a fost trimis femeii lui Manoe, în vremea Judecătorilor, ca să-i vestească naşterea apropiată a lui Samson. Iar când, în marea sa bucurie, Manoe a voit să-l oprească la ospăţ, Gavriil i-a răs¬puns că nu se hrănea cu astfel de merinde şi l-a îndemnat să-şi arate mulţumirea aducând jertfă Domnului. Iar cum acela îl în¬treba de numele său, Gavriil i-a răspuns: „La ce mă întrebi tu de numele meu? Că el este minunat”. Şi s-a făcut nevăzut în fumul care se înălţa de la jertfă (Judecători, 13). Din toate timpurile, el a fost vestitorul naşterilor minunate din sân sterp sau neputin¬cios. El li s-a arătat lui Ioachim şi Anei pentru a le vesti zămis¬lirea Maicii Domnului, şi lui Zaharia şi Elisabetei pentru a-i în¬ştiinţa de naşterea Înaintemergătorului (Luca, 1). El a hrănit-o pe Maica Domnului cu mană cerească vreme de doisprezece ani în Templu (21 noiembrie) şi, mai apoi, a fost trimis de Dumnezeu să-i ducă vestea cea bună, aşteptată de la începutul lumii, anume că avea să dea naştere Mântuitorului prin mijlocirea Sfântului Duh. El a venit să-l liniştească pe Iosif în vis, când acesta era cuprins de îndoieli în ce privea fecioria Maicii Domnului (Matei 1, 20). La naşterea Mântuitorului nostru, el i-a călăuzit pe păstori către peştera din Betleem, pentru a I se închina. Tot el i-a desco¬perit lui Iosif planurile ucigaşe ale lui Irod şi l-a sfătuit să ia pe prunc şi pe mama lui şi să-i ducă în Egipt, iar mai apoi, trecând primejdia, i s-a arătat din nou în vis pentru a-i porunci să se în¬toarcă în ţara lui. În sfânta noapte a Învierii lui Hristos, Gavriil s-a pogorât din ceruri, în veşmânt alb ca zăpada, strălucitor de lumină dumnezeiască, a împins piatra care închidea mormân¬tul şi s-a aşezat deasupra ei. Când femeile Mironosiţe au ajuns la locul acela, le-a liniştit zicându-le: „Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus Cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat pre¬cum a zis…” (Matei 28, 5-6).
Astfel, de la începuturile lumii până la Învierea lui Hristos şi până la sfârşitul veacurilor, Sfântul Arhanghel Gavriil este trimisul lui Dumnezeu spre a vesti oamenilor minunile milos¬tivirii Sale prin Persoana Domnului nostru Iisus Hristos.
(După ieromonahul Macarie de la Simonos Petra, Sinaxarul, Vieţile Sfinţilor, vol. III, luna Noiembrie, Editura „Sfântul Ioan Casian”, Bucureşti, 2014, p. 92-100)
Pr. II Adrian Nicolae Stoian
Parohia Topliţa I - Centru
ROMÂNIA