Spectacol total realizat de Liga Scriitorilor - Filiala Braşov (II)

Fiecare dintre opiniile exprimate au fost însoţite de recitările autorilor, din poezia proprie, comentarii, muzică instrumentală sau vocală, flori... Trecerea la prezentarea volumului „Stropi de iubire” al poetului Nicolae Paraschiv s-a făcut firesc, dând senzaţia că „stropii” fac parte din aceiaşi „cascadă a timpului”, că un volum se contopeşte în celălalt. Astfel încheiam prima parte a articolului dedicat lansării Antologiei Ligii Scriitorilor - Filiala Braşov, intitulat „Spectacol total...”. În continuarea spectacolului, subiectul principal a fost Nicolae Paraschiv şi cartea sa „Stropi de iubire”. Poetul, secretar general la Primăria Braşov, a mai publicat, în anul 2011, volumul de poeme biblice „Evangheliada”, astăzi aflându-se la prezentarea, în municipiul de sub Tâmpa, a celui de-al doilea volum, apărut pe piaţa cărţii în cursul anului precedent.
Cel ce a făcut o primă prezentare volumului a fost renumitul Pr. prof. dr. Vasile Olteanu, prieten şi cunoscut al autorului, care mărturisea: „Am primit-o (cartea - n.n.) acum o jumătate de oră. Şi m-am uitat prin ea. M-am gândit, aşa, solemn, la omul Paraschiv, pe care-l ştiu de mai multe decenii, şi la scrisul său. Şi, mă tot gândeam. De unde această nepotrivire, a unei munci absurde „de conţopeală” într-o primărie şi, o poezie atât de înaltă? De unde a venit şi a putut să pătrundă în Biblie şi în terenul atât de sacru al Sfintei Scripturi? Şi, aceasta deoarece, la momentul când marele om Ion Eliade Rădulescu, erijat în postura de mare cunoscător al Bibliei, şi-a îngăduit să tipărească la Paris „Biblicele”, a primit replica lui Şaguna, pe 64 de pagini, foarte dură... Şi n-a mai scris nimic de ruşinea lui Şaguna. Şi n-a mai venit în ţară, a murit la Paris. Vă daţi seama care este riscul pătrunderii într-o asemenea taină a cultului creştin, risc pe care şi l-a asumat prietenul meu? Şi-a scris până acum două cărţi, pe aceeaşi temă, şi nu voarece! S-a gândit la credinţă, la nădejde şi la iubire! Da, ce s-o fi gândit? Dacă am credinţa, nădejdea m-am născut cu ea, iubirea am primit-o. Acoper pe celelalte! Ea, iubirea, e cea mai mare, e cea mai puternică, are potenţa de a acoperi pe celelalte două şi, atunci, mă opresc acolo şi fac din ea enciclopedia gândirii mele. Şi a început să scrie pe tema aceasta care n-are margini... Cântă femeia, cântă bărbatul, cântă natura, cântă tot ce înseamnă iubire, pentru că omului, Dumnezeu i-a făcut totul în jurul lui sub semnul iubirii, absolut totul, şi d-abia apoi l-a făcut pe om, ca să se bucure de iubirea lui... Iată dar că această carte, pe care am răsfoit-o acuma, pune o sămânţă de iubire în sufletul fiecăruia dintre noi! Să o citim la popas de odihnă, între muncile noastre de fiecare zi, cu o tărie deosebită ...! Şi, această iubire transpare şi merge pe niveluri diferite, motiv pentru care şi-a împărţit cartea în cărţi, şi-n fiecare carte a îngemănat nişte idei care l-au condus spre finalitatea ideii. Am admirat extraordinar de mult cum un poet care ştie cum să-şi aşeze ideile în aşa măsură să nu fie incompatibile între ele, ci să fie pline prin adăugare, ştie şi să creeze o gradaţie, să ajungă la o culme a valorii, să se finalizeze printr-un succes uluitor şi un cuvânt final, metaforic, de o puternică semnificaţie, cum găsesc în cartea autorului de aici”. Vorbind despre poezia şi muzicalitatea primelor texte româneşti, scrise în veacul al XVI-lea, al primelor scrieri coresiene, profesorul Vasile Olteanu remarca frumuseţea limbii, dar şi uşurinţa valorificării ei, enunţând zicătoarea „românul s-a născut poet”. În acest sens sesiza, referindu-se la autorul volumului „Stropi de iubire”, „remarcabila uşurinţă a autorului cărţii de a se desfăşura în limbajul limbii române fără a fi filolog, dar... este filolog în străfundurile fiinţei sale, pentru că ştie valenţele şi sensibilitatea cuvântului”.
„Domnul Nicolae Paraschiv este un excelent funcţionar administrativ, dar, iată că nu ignoră nici frumuseţea versului, mergând pe urmele lui Cincinat Pavelescu”, au fost cuvintele de deschide rostite de Ion Topolog Popescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, la adresa poetului şi a cărţii sale, în debutul prezentării criticii literare. Arătând că volumul este structurat pe cinci capitole, numite de autor cărţi, oratorul s-a oprit la ultima dintre ele despre care spunea: „În capitolul Cartea a 5-a, intitulată „Simfonii de iubire”, se află şi poema „Povestea unei frunze”. I-am spus poemă din mai multe motive, adică poema trebuie să fie o „cântare”, de întindere mare, să desfăşoare „tablouri vaste de natură”, ilustrative planurilor lirice, să aibă o anume „simetrie compoziţională” şi „măsură metrică”, să fie fastuoasă. În fine, „poema” devine, de fapt, o amplă „alegorie”, nu de tipul fabulei sau al basmului, legendei şi chiar baladei, ci una foarte specifică, bine definită de „simbolişti”. Se înrudeşte cu poemul, dar nu se suprapune. Poema e în primul rând o „cântare”, deci se apropie de „cântec” de „romanţă”, de „poveste cântată”. Adică le însumează pe toate acestea. Şi, ca orice cântare, n-are cum să nu te emoţioneze, să nu-ţi sensibilizeze sufletul. Cred că celebre sunt poemele macedonskiene, îndeosebi „Noaptea de mai”. Evident că domină lirismul, subiectul e doar un pretext pentru desfăşurarea trăirilor lirice. Şi „Frunza” domnului Paraschiv se personifică, devine fiinţă grăitoare, „povestea ei” devine „povestea ta, povestea mea” - cum ar zice Minulescu, de ale cărui incantaţii lirice autorul nu e străin. Pe tiparul „poemei” sunt elaborate mai toate piesele acestui volum, începând chiar cu prima: „Elegie pentru un sărut”, dar pe dimensiuni mai mari sau mai mici la fel merg şi celelalte, autorul rămânând credincios formei clasice a poeziei şi mesajului ei nemuritor. Partea inovatoare - mai ales sub aspect metaforic - ţine de alt timp literar şi de altă gândire poetică. Dar proiecţia în astral e bine condusă în multe locuri şi motivul frunzei, ce vine de la romantici (Heine a cântat atât de sensibil frunza de tei - asemănătoare inimii -, dar nu şi Eminescu al nostru?), îl aflăm ca simbol în multe poeme”.
Despre poet şi cartea sa s-a pronunţat şi prof. Viorica Popescu, preşedintele Ligii Scriitorilor - Filiala Braşov. În intervenţia domniei sale a ţinut să sublinieze faptul că „în „Stropi de iubire”, poetul, cu har şi talent, înmulţind talanţii, îşi exersează înclinaţia poetică, abordând o temă doar aparent colaterală - tema iubirii. Cu mintea şi sufletul încărcate de lecturi şi semnificaţii cristice (vezi primul volum al autorului, „Evangheliada” - n.n.), autorul realizează, în deschiderea volumului, un izbutit eseu despre iubire. El este conştient că iubirea nu se poate defini, ea fiind încărcată de mistere, ca şi viaţa... Încă prezent în „Evangheliadă”, poetul ne îndeamnă să privim, să scrutăm mai mult înlăuntrul nostru, înlăuntrul fiinţei umane, să vorbim mai mult între noi, cu noi înşine şi cu Dumnezeu, căutând cuvintele cele mai frumoase. Şi iată, spune Nicolae Paraschiv, indirect, cum se naşte poezia, romanţa sufletului însetat de Dumnezeu, de iubire, pentru că poezia este iubire, după cum iubirea este misterul vieţii. Iubirea, deci, nu se poate defini total. Ea este o taină, este un inel şi inelul nu are sfârşit...! În poemele dedicate exclusiv iubirii ideale, împlinite, luminoase, autorul converteşte trăirea în strofe lirice cu abundenţă de imagini artistice şi figuri de stil, personificări, metafore, simboluri, dese epitete ornante, cromatice, scrise în vers clasic, cu rimă şi măsură, combinate, uneori, cu măsura modernă, inegală, dar neapărat încărcate de valori expresive de sens... Pentru că tema abordată - iubirea - este mai veche decât omenirea însăşi şi are origine divină şi cu atât mai mulţi trubaduri prin cuvinte, poemele lui Nicolae Paraschiv nu puteau să nu aibă caracter epigonic. Se simt, deci, în aceşti „Stropi de iubire”, accente eminesciene, bacoviene, blagiene, minulesciene, departe însă de pastişă”.
Cu o căldură deosebită a vorbit despre „Stropi de iubire” poeta Niculina Apostol, din Buzău, autoare a mai multor volume de poezie, printre care „Aripi de lumină”, „Paşi verticali”, „Inocenţă”, ultimul volum fiind premiat, în anul 2013, de Liga Scriitorilor din România. „Scris cu multă sensibilitate şi dăruire, volumul „Stropi de iubire” te cucereşte şi te îmbie să călătoreşti pe cărările de suflet, de dor şi iubire... Universul poetic al autorului dezvăluie cu o sinceritate dezarmantă condiţia eu-lui, din perspectiva celor mai profunde şi înălţătoare trăiri pe care dragostea le dezlănţuie în sufletele şi în relaţiile umane întemeiate pe acest nobil sentiment ce domină şi răscoleşte întregul univers. Tema iubirii, firul în care poetul brodează inflorescenţa fiecărei poezii, este abordată într-o manieră personală, în momentele unice de meditaţie şi reflecţie serioasă asupra echilibrului sufletesc în situaţii de cumpănă pe tărâmul vieţii, asupra imposibilităţii supravieţuirii sinelui omenesc fără afecţiune... „Stropi de iubire” este cartea unui poet aparte, mereu îndrăgostit. Pare a fi un pasional discurs cuceritor despre sentimentul fără de care este imposibilă normalitatea existenţei omului, a pământului şi a universului. Scrisă în versuri valoroase, în stil clasic, cu ritm şi rimă perfecte, cu un original arsenal de stropi, care mai de care strălucitor pentru buchetul de revelaţii inedite, poezia domnului Nicolae Paraschiv minunează şi încântă, îmbogăţeşte şi odihneşte cititorul...”.
„O lansare de carte este greu de realizat, dar cu atât mai greu cu cât publicul din faţa ta este mai exigent, mai cunoscător, mai ştiutor.” Cu aceste cuvinte îşi începea cuvântul, cu emoţie, autorul volumului „Stropi de iubire”. „Este foarte greu să dai un asemenea examen - continua Nicolae Paraschiv -, pentru că trebuie să te prezinţi aşa cum eşti, cu sufletul curat, cu inima curată, cu gândul la Dumnezeu. Probabil vă întrebaţi. De ce tipărită în 2013, cartea este lansată numai acum, în 2014? Vă răspund. Am amânat această lansare fără niciun motiv. Acum o fac la imboldul doamnei Viorica Popescu, dar probabil că această carte vă aştepta pe dumneavoastră, iar eu vă mulţumesc din tot sufletul şi din toată inima. Aveţi în mine deosebita consideraţie pentru faptul că aţi acceptat ca în programul acestei după-amiezi să fie cu putinţă şi lansarea acestei cărţi. Nu face decât să mă umple de mândrie, de bucurie, şi de ce nu, să-mi dea curaj şi să pot face încă nişte paşi înainte spre o altă carte. De asemenea, probabil, vă veţi întreba. De ce se numeşte „Stropi de iubire” şi de ce înclinaţia a fost spre iubire? Aşa ne-a învăţat Mântuitorul! Să-l iubim pe Dumnezeu şi apoi să ne iubim semenii noştri ca pe noi înşine. Dintr-o analiză pe care o faci într-o viaţă de om, te gândeşti că tot ceea ce îţi rămâne în viaţă este dacă ai iubit sau nu. De aceea, poate că şi această carte este rodul acestei gândiri. Domnul profesor Ion Topolog Popescu m-a numit într-un fel „poet al frunzei”. Eu întotdeauna am susţinut că sunt „poetul contrariilor”. De ce? Pentru că formaţia mea nu-i nici filosofică, nici filologică, fiind jurist de profesie… din aceasta trăiesc. Nu am făcut măcar niciun liceu umanist: am făcut matematica. Totuşi, probabil, tanantul care a fost sădit odată la naştere, acum a dat să producă roade. Am mai scris o carte, „Evangheliada”. De aceea sunt numit, probabil, „poetul contrariilor”, pentru că nu este altceva decât o „căutare” a Evangheliilor, după cei patru evanghelişti. Cartea a primit, nu spre laudă o spun, a primit acordul deschis al IPS Mitropolit Laurenţiu Streza să fie publicat, iar cuvintele de învăţătură şi de deschidere au fost pe măsura eforturilor mele, surprinzând prin faptul că nu am cunoştinţele teologice şi niciun fel de studii în acest sens. Totuşi, Dumnezeu probabil m-a îndemnat şi m-a testat să vadă dacă pot să cânt nu numai iubirea, ci şi iubirea supremă, respectiv şi iubirea faţă de Dumnezeu. Vă mulţumesc că sunteţi aici, alături de noi. Pentru mine este o surpriză deosebit de frumoasă şi de plăcută. Încerc prin această carte să vă conving că am meritat şi cele câteva file dedicate mie din „Antologia” scriitorilor braşoveni. Mulţumesc doamnei Viorica Popescu pentru că mi-a îndrumat paşii şi m-a impulsionat, dat fiind faptul că timpul îmi este drămuit. Mulţumesc, cu deosebit respect, domnului profesor Ion Topolog Popescu, care a scris postfaţa, destul de favorabilă, şi nu pierd ocazia să-i mulţumesc pentru faptul că m-a denumit „poetul frunzei” şi poate că are dreptate. Mulţumesc soţiei mele, care a înţeles că uneori meditez la câte un viers. Mulţumesc prietenilor care mi-au fost alături, domnilor George Achim, Drăguşin, familiei Zubcov, care m-au încurajat. Mulţumesc prietenilor şi colegilor prezenţi la această lansare. Aşa cum spune poetul, discursurile cele mai plăcute sunt cele mai scurte, tot aşa aş vrea să-mi permiteţi să vă citesc o poezie şi, credincios acestui deziderat, probabil că poezia cea mai frumoasă este poezia şi cea mai scurtă din volum - „Femeia din Vis”: De-aş putea, cândva, a şti / Cum să fac din noapte, zi / Te-aş culege de departe / Ţi-aş face din zi, noapte! / Dacă aş avea puterea / Să transform în miere, fierea, / De la tine nu m-aş duce / Ţi-aş face din amar, dulce! / Dacă aş avea idee / Cum să fac din vis, femeie, / Eu aş vrea, cum ţi-am promis, / Să fac din femeie, vis!”.
Şi din nou au urmat muzică, flori, cafea, muzică, recitări, felicitări... O seară minunată „pe care nu o poţi uita mult timp, dar eu niciodată”, vorba solistei Silvia Balaş, interpreta melodiei „Prima poezie”.