Starea bisericilor ortodoxe din Eparhia Covasnei şi Harghitei - arc peste timp

Pe lângă patrimoniul laic şi bisericesc făurit, de-a lungul secolelor, de populaţia secuiască şi maghiară din sud-estul Transilvaniei, românii din această parte de ţară şi-au înălţat propriile edificii de locuire, de cult, de învăţământ şi de cultură. Cele mai reprezentative monumente identitare au fost şi sunt bisericile ortodoxe. O privire istorică asupra reţelei locaşurilor de cult româneşti, din Arcul Intracarpatic, permite formularea următoarelor concluzii.
Din Şematismul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei rezultă că un număr de 37 de biserici ortodoxe şi greco-catolice din Eparhia menţionată au dispărut, în ultimele secole, odată cu obştile credincioşilor care le zidiseră. Majoritatea dintre ele au fost ctitorite de unele din cele mai puternice comunităţi româneşti care existau în zonă în secolele XVI-XVIII. Iată câteva exemple din judeţul Covasna: Micloşoara, Moacşa, Bodoc, Ghidfalău, Ilieni, Lemnia, Leţ, Turia, Valea-Crişului, Zoltan, Măgheruş, Icafalău, Coşeni ş.a.. În aceiaşi situaţie s-au aflat mai multe biserici din judeţul Harghita: Tomeşti, Mădăraş, Aldea, Porumbenii-Mici, Plăieşii de Sus, Mătişeni, Lunca de Sus, Nicoleşti, Ghiduţ, Corund, Atia, Cuşmed, Comăneşti, Şoimuşul Mic ş.a.. În afara celor 37 de biserici a căror dispariţie este atestată documentar, potrivit tradiţiei sau unor ipoteze există încă multe biserici foste ortodoxe care astăzi aparţin altor culte. Biserica unitariană din Chichiş, biserica reformată din Cernat, biserica unitariană din Chilieni ş.a..
Conform Şematismului actualizat, în Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, există 154 de biserici şi capele ortodoxe (dintre acestea, 2 sunt în construcţie). După anul construcţiei, acestea se grupează astfel: în secolul XVII şi XVIII - 17 (11 la sută din total); în secolul al XIX - 38 (26 la sută), iar în secolul XX - 99 (63 la sută). Din cele 99 de biserici construite sau aflate în construcţie în secolul XX, 46 au fost înălţate între anii 1900-1940 (majoritatea după Marea Unire), 17 între anii 1945-1989 (majoritatea în judeţul Covasna: Ariuşd, Brădet, Ciumani, Floroaia-Mare, Lădăuţi, Ojdula, Podu- Olt, Sărmaş, Sfântu-Gheorghe (Catedrala), Zăbrătău, iar în judeţul Harghita: Bălan, Capu-Corbului, Ciceu şi paraclisul de la Mănăstirea Topliţa, iar un număr de 36 de biserici şi capele ortodoxe şi 6 mănăstiri şi schituri, după înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, cu sprijinul nemijlocit al IPS Ioan Selejan.
Aproape jumătate din bisericile existente (46 la sută) au fost înălţate pe locul celor vechi. Doar 21 de biserici (15 la sută) sunt de lemn, majoritatea din rândul vechilor lăcaşuri de cult, care au rezistat vitregiilor timpului. Din şematism rezultă consecinţele benefice pentru comunităţile româneşti ale decretului de toleranţă religioasă adoptat de Iosif al II-lea, în 1781, concretizate în „explozia” de biserici din zid construite în anii următori. Din totalul bisericilor existente, numai 92 sunt pictate. Dintre acestea, 18 au fost pictate până în 1940, 37 (peste jumătate) între anii 1945-1989 şi 37 au fost pictate şi repictate după 1994.
Analizând situaţia bisericilor existente astăzi în Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, trebuie arătat că, alături de bisericile zidite în secolul XVIII din satele în care comunităţile româneşti şi-au menţinut identitatea naţională (Breţcu, Covasna, Dobârlău, Zăbala, Valea-Mare, Bilbor, Topliţa), au rezistat vitregiilor timpului şi bisericile din Poian, Bixad, Căpeni, Belin, Chichiş, Sândominic, Porumbenii-Mari, Lăzăreşti, Eliseni, Bodogaia, dar nu şi obştile care le-au ctitorit. O formă a solidarităţii cu credincioşii români din zonă a constituit-o donarea, prin strămutare, a bisericilor de lemn de la o comunitate la alta. Dintre bisericile strămutate, aşa numitele „biserici călătoare”, menţionăm pe cele din Păpăuţi, Belin, Chichiş, Bicfalău, Uilac, Gălăuţaş, Mănăstirea Topliţa ş.a..
În ceea ce priveşte edificiile bisericeşti, din punct de vedere artistic, întreg spaţiul sud-estic al Transilvaniei pune în evidenţă un fenomen aparte: influenţe ce converg dinspre Moldova, dinspre centrul şi sudul Transilvaniei. Aceste elemente se îmbină, creând aspecte particulare, dar de o mare frumuseţe. Bisericile construite în perioada 1919- 1940 şi cele de după 1945 sunt amplasate, de regulă, în centrul localităţilor, aducând prin arhitectura lor neobizantină un plus de diversitate.
Vechea pictură murală a rezistat trecerii timpului doar în bisericile din Breţcu, Chichiş, parţial Bixad. Dintre numeroşii pictori-zugravi care au pictat în zonă în secolele XVIII şi XIX, menţionăm pe Andrei din Sunfalu (Corneşti, Mureş), popa Sandu Zugravu din Iernuţeni, Ioan Zugravul, Pavel Dumbrăveanu, Gligorie „din Târgu Pietrii” (Piatra-Neamţ), Mişu Pop, Gheorghe Marinescu, Gheorghe Stoenescu ş.a.. Pentru bisericile pictate în secolul XX se remarcă prezenţa unor artişti de prestigiu, precum Dimitrie Belizarie, Costin Petrescu, Constantin Nicolescu, Iosif Vasu ş.a..
Din analiza situaţiei bisericilor ortodoxe, până la înfiinţarea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, se pot distinge trei situaţii: bisericile din parohiile situate în Depresiunea Întorsurii- Buzăului şi zona Topliţei - cu parohii în localităţi monoetnice româneşti -, biserici aflate într-o stare bună; bisericile din parohiile situate în localităţi urbane şi rurale, etnic mixte, cu un număr relativ mai mare de credincioşi români - Covasna, Zagon, Zăbala, Hăghig -, biserici într-o stare relativ bună; bisericile din parohiile situate în localităţi urbane şi rurale, etnic mixte, cu un număr foarte mic de credincioşi români - biserici deteriorate, sau în ruină, purtând rănile anilor care au urmat Dictatului de la Viena. Este cunoscut faptul că, în timpul ocupaţiei fasciste ungare, respectiv în perioada 1940-1944, în localităţi din judeţele Covasna şi Harghita au fost distruse 26 de biserici şi capele ortodoxe şi greco-catolice, majoritatea construite în perioada 1920-1940, în centrul localităţilor etnic mixte.
După înfiinţarea Episcopiei, în anul 1994, din iniţiativa şi cu implicarea nemijlocită şi avizată a IPS Ioan Selejan a avut loc o amplă acţiune de salvare şi restaurare a monumentelor, acţiune bine organizată şi condusă, cu stabilirea priorităţilor, asigurarea resursele financiare şi materiale. Pentru asigurarea surselor proprii de finanţare, din iniţiativa şi cu strădania IPS Ioan, Episcopia Covasnei şi Harghitei şi-a constituit un patrimoniul social-economic valoros, format din 32 de imobile cu destinaţie culturală, socială, economică şi locativă. Acest mare volum de investiţii s-a realizat din fondurile proprii ale Episcopiei, din cele primite de la bugetul de stat, prin Secretariatul de Stat pentru Culte şi din donaţii ale ctitorilor şi credincioşilor din Eparhie şi din întreaga ţară.. De menţionat faptul că, în primii ani de activitate, Eparhia a avut în dotare camioane, basculante şi alte utilaje de construcţii, precum şi echipe de muncitori constructori.
În perioada 1994-2012, în Eparhia Covasnei şi Harghitei s-au desfăşurat ample lucrări de restaurare a bisericilor şi caselor parohiale, de pictare şi refacere a picturii locaşurilor de cult din cadrul Eparhiei, lucrări concretizate în: 134 de biserici şi 57 case parohiale reparate; 32 de biserici, 7 mănăstiri şi schituri şi 20 de case parohiale construite; 41 de biserici pictate şi repictate; 8 capele construite şi amenajate în şcoli, unităţi militare, spitale şi în Penitenciarul din Miercurea-Ciuc.
Prin strădania IPS Ioan, s-a acordat o atenţie deosebită identificării şi recuperării spaţiilor sacre din cuprinsul Eparhiei. Au fost rezidite bisericile ruină de la Doboşeni şi Herculian, au fost ridicate cruci pe locurile bisericilor dărmate, după Dictatul de la Viena, din localităţile Căpeni, Comolău şi Vârghiş. De menţionat restaurarea, cu sprijinul Oficiului Naţional pentru Monumente Istorice, din cadrul Ministerului Culturii şi a Patrimoniului Naţional, şi implicarea deputatului Petre Străchinaru a bisericilor monument istoric: „Adormirea Maicii Domnului” Belin (1776), „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” Bixad-Olt (1835), „Adormirea Maicii Domnului” Târgu- Secuiesc (1783) ş.a.. De asemenea, cu sprijinul Ministerului Culturii şi a Patrimoniului Naţional au fost restaurate clădirile fostelor şcoli confesionale ortodoxe din Sfântu-Gheorghe (1799) şi Târgu-Secuiesc (1935), a Casei Memoriale „Romulus Cioflec” de la Araci, din cadrul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.
Pentru salvarea patrimoniului mobil au fost amenajate muzeele bisericeşti de la Mănăstirea „Sfântul Ilie” din Topliţa, Muzeul Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu-Gheorghe, iar pentru documentele din Fondul Arhivistic Naţional, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”. Din iniţiativa societăţii civile, cu sprijinul IPS Ioan, a prefecţilor şi deputaţilor români din cele două judeţe, a fost înfiinţat Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu-Gheorghe şi filiala sa din Miercurea-Ciuc, denumită Muzeul Oltului şi Mureşului Superior.
Pornind de la ceea ce s-a realizat în acest domeniu, de la cadrul instituţional şi resursele umane existente, acţiunile prioritare de restaurare a patrimoniului construit şi mobil, din parohiile subordonate Eparhiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, vor trebui să cuprindă: recuperarea spaţiilor sacre, prin ridicarea de cruci pe locul fostelor biserici româneşti; restaurarea patrimoniul mobil, în primul rând a icoanelor şi a fondului de carte veche bisericească; continuarea lucrărilor de restaurare a bisericilor monument istoric, acordându-se o atenţie specială restaurării, în regim de urgenţă, a Bisericii „Sfântul Nicolae” din Breţcu şi salvării de la dispariţie a unor case tradiţionale şi a inventarului specific păstoritului, prin înfiinţarea unui Muzeu al Oieritului în Voineştii Covasnei.

Categorie: