Stat, regionalizare, autonomie, cultură

Termenii de mai sus pot fi citiţi în orice succesiune. Enunţarea lor obiectivă, în ordinea dată, în virtutea importanţei lor „socialpolitice”, nu este similară, însă, cu aceea care ar putea exprima ponderea lor văzută din perspectiva unei lecturi personale, cu valenţe subiective. De aceea, cred că avertizarea privind specificul subiectiv al textului care urmează este în măsură a pregăti atmosfera unei lecturi paralele a realităţilor (obiective, de data aceasta) care susţin temeiul acestui studiu. Să pornim, dintru’nceput, de la două citate:
1. „Pentru România, tema autonomiei teritoriale (eventual cu statut special) se reduce la tema recunoaşterii unei Ţări a Secuilor.”
2. „Organismul civic cu cel mai mare impact asupra mentalităţii populaţiei, Biserica Ortodoxă, are nostalgia unei Românii a românilor, mai precis, a românilor ortodocşi, fără înţelegerea temelor democraţiei politice conectate la gândirea teologică occidentală - precum subsidiaritatea.”
Aceste două specimene de strâmbă şi perfidă gândire stau la baza schiţei prezentate în cele ce urmează. Vom fi surprinşi să aflăm că ambele aparţin aceluiaşi autor, cetăţean român, promotor al „corectitudinii politice”, „formator de opinie” şi militant activ pentru o sumedenie de „drepturi civice”, de la drepturile animalelor până la problemele minorităţilor (de toate genurile şi speciile), artizan al unor campanii de presă diverse şi lansator de opinii care vizează probleme vitale privind societatea, cultura şi identitatea românească. Nu sunt singurele specimene ale acestui tip de gândire lansate în piaţa românească a ideilor, din ce în ce mai infestată astăzi de „viruşi”, „hoax-uri” şi „spam-uri”. Toxicitatea lor este cu atât mai periculoasă cu cât exprimă un model mental diform şi partizan, situat într-o perspectivă direct proporţională cu dispreţul şi intoleranţa autorului citat, şi celor asemenea lui, faţă de valorile fundamentale ale poporului şi naţiunii române: credinţa ortodoxă şi conştiinţa apartenenţei de neam.
În sprijinul solicitării din ce în ce mai insistente a autonomiei maghiare pe criterii etnice, în Transilvania, este din ce în ce mai des invocat un model european „de succes” în aplicarea acestui tip de guvernare: Regiunea Autonomă Trentino-Alto Adige din Italia. Am fost interesat să aprofundez acest model chiar acolo unde este aplicat, reuşind să obţin aprobarea unui stagiu de cercetare şi documentare în domeniul culturilor muzicale tradiţionale multietnice din Südtirol. Dar iată că, după doar două fraze, se pot sesiza cel puţin două inadvertenţe în enunţul meu: am menţionat mai întâi numele Regiunii Autonome Trentino-Alto Adige pentru ca apoi să mă refer la Südtirol; oare o fi vorba despre aceeaşi entitate administrativă? Am spus, apoi, că ar fi vorba de mai multe culturi tradiţionale şi mai multe etnii în spaţiul respectiv. Greu de priceput! Mai ales că, în mod clar, e vorba despre unul şi acelaşi stat european: Italia (iată a treia nepotrivire între subiect şi predicat!). Dar, nu este nimic greşit aici: denumirea oficială a provinciei este bilingvă (Alto Adige - Südtirol); limba oficială a ei este... bilingvă (germana şi italiană) şi, dacă bilingvismul omniprezent poate fi considerat deja prea mult, constatăm, în schimb, că realităţile culturale şi identitare sunt... plurilingve. O descriere, fie ea cât de succintă, a realităţilor social- cultural-identitare din Tirolul de Sud ar depăşi cu mult spaţiul acordat. De altfel, acest subiect (despre care s-au scris numeroase cărţi care ocupă cu succes rafturile bibliotecilor) nu face, decât tangenţial, obiectul cercetărilor mele în această regiune. Voi menţiona totuşi, în acest cadru, câteva repere minimale pentru înţelegerea circumstanţelor locale şi, mai ales, pentru dezvoltarea unor discuţii referitoare la eventualitatea, oportunitatea, necesitatea sau valabilitatea unor comparaţii cu situaţia din România.

Transilvania şi Tirolul de Sud: puţină istorie, câteva coincidenţe şi foarte multe diferenţe

Vorbind despre actualul Alto Adige ne referim în special la teritoriul situat în prezent între „graniţele” Provinciei italiene Bolzano. Acest ţinut, în antichitate colonizat de reţi, primul popor non-indoeuropean cunoscut în zona Munţilor Alpi, a fost latinizat de romani, aproximativ în anul 15 î.Hr., rămânând sub dominaţie romană până la prăbuşirea Imperiului Roman de Apus, în anul 476. Ulterior, a fost colonizat de popoarele germanice, în special de bavari (bavarezi), începând cu secolul al VI-lea, făcând parte din Imperiul Carolingian. A fost constituit în comitatul Tirol sub conţii familiei Albert, începând cu secolul al XIII-lea. După anul 1363, teritoriul se va afla sub dominaţia Casei de Habsburg, aparţinând, ca provincie austriacă, mai întâi de Sfântul Imperiu German (în 1814) şi de Imperiul Austriac (între 1815 şi 1866, ca urmare a Congresului de la Viena din 1815), apoi, între 1867 şi 1918, a făcut parte din Imperiul Austro-Ungar. Reţine atenţia o scurtă paranteză istorică de cinci ani, între 1810 şi 1814, când Bolzano şi Bassa Atesina (valea inferioară a râului Adige) au făcut parte din Regatul Italian condus de Napoleon. La sfârşitul Primului Război Mondial, acest teritoriu a fost anexat Regatului Italiei, purtând numele Alto Adige, deja în uz în perioada napoleoniană, valabil atât pentru regiunea arondată oraşului Trento, cât şi pentru cea aparţinătoare de Bolzano. În timpul fascismului mussolinian, teritoriul a fost supus unui proces intens de italienizare forţată, prin care a fost favorizată imigrarea populaţiei italiene, în special la Bolzano, şi a fost interzisă folosirea limbii germane în cadrul şcolilor, în paralel cu o intensă campanie de italienizare a toponimelor şi chiar a patronimelor germane. După Al Doilea Război Mondial şi până la sfârşitul anilor ’80, ca provincie autonomă în cadrul celor cinci regiuni autonome italiene, Alto Adige a fost zguduită de ample acţiuni teroriste, prin înfiinţarea formaţiunilor paramilitare teroriste de inspiraţie neonazistă BAS - Befreiungsauschuss Südtirol (Comitetul pentru eliberarea Tirolului de Sud), constituită în 1956 - şi Ein Tirol, în anii ’80; ambele grupări au organizat diverse atentate cu bombe artizanale, care vizau în principal sabotarea dezvoltării economice a regiunii, cu scopul de a institui o mişcare de autodeterminare care ar fi urmat să producă desprinderea de Italia şi anexarea la Austria, urmărindu- se apoi, sub suveranitate austriacă, unificarea politică a întregii regiuni istorice a Tirolului. Chiar dacă aceste mişcări au fost dispersate, spiritul iredentist este perpetuat şi în prezent prin Schützen, care militează în continuare pentru autodeterminarea sudtiroleză, opunându-se prezenţei italiene în provincie. Din anul 1972, anul promulgării Legii Statutului special pentru Trentino şi Alto Adige, şi până în prezent, în Alto Adige se construieşte o „coexistenţă paşnică”, nu lipsită de tensiuni şi asperităţi, între populaţia majoritară germană şi minoritatea italiană, respectiv ladină. Totuşi, reţin atenţia şi în prezent tensiuni camuflate, în cadrul ocaziilor bine determinate, cum ar fi Feuernacht (Noaptea focurilor), sau gesturilor politice cu un caracter separatist evident, precum recenta sărbătorire a două decenii de la semnarea tratatului de închidere a controversei sud-tiroleze şi a pachetului de măsuri care l-au acompaniat.
Situaţia din Transilvania este binecunoscută. Asemănările pot fi sugerate de apartenenţa la Imperiul Austro-Ungar, destrămarea acestuia după Primul Război Mondial şi Marea Unire de la 1 Decembrie 1918; existenţa minorităţilor maghiară şi germană în spaţiul transilvănean face parte din cadrul aceluiaşi context multietnic imperial. Dacă ne raportăm la subiectul autonomiei pe criterii etnice, similitudinile se opresc însă aici, fiind contrazise de numeroase diferenţe.
1. În primul rând, Tirolul de Nord, de Est şi de Sud formează o unitate teritorială care ar putea fi considerată, până la un punct, omogenă, chiar dacă, din punct de vedere lingvistic, există diferenţe dialectale destul de importante între cele trei miniregiuni, cu deosebire între Tirolul de Sud şi de Nord. Prin comparaţie, aşanumitul „ţinut secuiesc”, ca enclavă formată din vorbitori de limba maghiară, se află în centrul ţării, învecinându-se cu ţinuturi locuite efectiv doar de români.
2. În al doilea rând, oricât ar fi de diferiţi din punct de vedere cultural, italienii, ladinii şi germanii, locuitori ai acestui ţinut, împărtăşesc cu toţii aceeaşi credinţă: catolicismul. Deosebirea fundamentală din punct de vedere confesional dintre Alto Adige şi sud-estul Transilvaniei constă tocmai în varietatea exprimărilor religioase în cazul acestui ţinut românesc, unde, se ştie, există o corelaţie strictă între apartenenţa etnică şi cea religioasă.
3. O altă deosebire, de ordin politic, constă în prezenţa şi implicarea statului în aceste zone. Alto Adige se bucură de o extinsă autonomie politică, economică, juridică, culturală etc.. Cu toate acestea, statul italian îşi exercită o prezenţă clară şi hotărâtă, prin instituţiile sale specifice: armată, forţe de ordine (Carabinieri), garda financiară ş.a.. Cu toate acestea, italienii din această regiune reclamă, în multe cazuri, o mai bună implicare a autorităţilor centrale. În comparaţie, prezenţa Statului Român în judeţele Covasna şi Harghita a fost, în ultimele două decenii, timidă, ineficientă, nesigură. Au fost desfiinţate unităţi militare, au fost reduse efectivele trupelor de jandarmi şi poliţie, s-a încercat dezmembrarea şi dezactivarea Arhivelor Naţionale.
4. Rolul şi importanţa şcolii în dezvoltarea socială este binecunoscut. În Tirolul de Sud învăţământul de stat este partajat în şcoli cu predare în limbile celor trei naţionalităţi recunoscute: germană, italiană şi ladină. Învăţământul superior este reprezentat de instituţii autorizate nonstatale, care se întreţin prin cadrul unor fundaţii particulare şi din resurse proprii, fiind parţial finanţate de guvernul provincial. Exemple: Universitatea Liberă din Bolzano, Conservatorul de Muzică „Claudio Monteverdi” sau Institut für Musikerziehung in deutscher und ladinischer Sprache, instituţie cu profil pedagogic muzical, care pregăteşte cadrele didactice pentru educaţia muzicală din cadrul învăţământului preşcolar, şcolar şi liceal, vorbitoare exclusiv de limba germană (şi, punctual, de ladină) din întreaga provincie. Comparaţia cu situaţia din România (şi, în special, cu judeţele Covasna şi Harghita) nu face decât să întărească diferenţele conceptuale şi de intenţie în promovarea „bilingvismului” şi „multiculturalităţii”, de la nivelul învăţământului şi culturii (de toate gradele şi profilurile) până la nivelul şi modul de finanţare al entităţilor culturale, nonprofit. Se ştie că, din punctul de vedere maghiar, „bilingvismul” se traduce prin monolingvism, iar „multiculturalitatea” prin monoculturalitate. Ambele maghiare. Ceea ce, în Tirolul de Sud italian nu se petrece.
5. Camuflarea unor scopuri naţionaliste prin „tradiţii culturale” şi „obiceiuri religioase” reprezintă, din păcate, după cum am prezentat mai sus, un element comun între manifestările de ordin iredentist din Südtirol şi aşa-numitul „ţinut secuiesc”. În acest caz, poate fi făcută o paralelă între inscripţiile naţionaliste tiroleze din „noaptea focurilor” şi pelerinajul „cultural-religios” de la Şumuleu- Ciuc, promovat cu insistenţă, în ultimii ani, de înseşi autorităţile statale ungare. Ambele sunt interfeţe ale iredentismului revanşard prin care este deplânsă destrămarea Imperiului şi pierderea vechilor teritorii.
Într-un articol viitor, voi prezenta câteva detalieri privind unele aspecte ale culturii muzicale tradiţionale din Alto Adige, folosite ca mijloace de conştientizare, afirmare, impunere şi manipulare a conştiinţei identitare naţionale. dr. Constantin Secară (Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, Bucureşti)

Categorie: