Subprefectul Ionaşcu Valentin a depus Coroană cu eşarfă tricoloră fără denumirea instituţiei


Autor: 

Doru Decebal Feldiorean

Nu mică ne-a fost surpriza (deşi personajul despre care facem vorbire a cam început să ne înveţe cu astfel de gesturi), deunăzi, când am constatat, vizionând câteva fotografii ce ne-au fost transmise la redacţie, că subprefectul judeţului Covasna, Ionaşcu Valentin (cum singur se prezintă pe cartea de vizită), a depus o coroană de flori cu eşarfă tricoloră, dar fără ca pe ea să fie inscripţionată denumirea instituţiei pe care acesta o reprezintă.

Evenimentul (i-am spune straniu, dacă n-am gândi sincer că e premeditat pentru a nu supăra UDMR-ul) a avut loc la Aita-Mare, acolo unde an de an lucrătorii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Covasna organizează, cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române (3 aprilie), un ceremonial militar şi religios la Monumentul Eroilor Jandarmi. Dar, cum anul acesta 3 aprilie a picat exact duminica, iar evenimentul s-a desfăşurat vineri, 1 aprilie, e foarte posibil să fie vorba doar de o simplă păcăleală, şi pozele transmise „Condeiului ardelean” să fie trucate. E posibil, nu-i aşa, că doar nu credem că domnul subprefect Ionaşcu Valentin, plătit din bani publici să reprezinte şi să apere Statul Român, ar fi putut omite intenţionat să inscripţioneze pe eşarfă Instituţia Prefectului - Judeţul Covasna?! Ori, poate, cum spuneam mai sus, îi e mai bine, mai comod, domniei sale aşa? De ce oare una ca asta? Ghici ciupercă ce-i.

Categorie: