TĂCEREA

Când somnul laşităţii e leac pentru tăcere
Soarta voastră amară, o meritaţi din plin
N-aveţi cui vă plânge şi nici la cine cere
Să vă scape de nedemnul vostru chin.

Staţi mai bine-n casă şi plângevi-ţi de milă
Şi aşteptaţi să vină străbunii din mormânt
Să rupă ei tăcerea din teama cea umilă
Şi să dea cu laşitatea voastră de pământ.

S-o măture de frică, s-o calce în picioare
Să dispară fără urmă ca şi când n-a fost
Să vă vindecaţi de boala tăcerii ce vă doare
Să scăpaţi de acest obicei nefericit şi prost.

Nu vă lăsaţi striviţi de prejudecăţi înguste
Aveţi putere şi dreptul să judecaţi cinstit
Pe acei fără scrupule, pe blondele lăcuste
Şi să-i trimiteţi fără teamă de unde au venit.

Ca tunetul să fie furtuna ce-o strigaţi
Să simtă toţi pigmeii că voi sunteţi stăpânii
Că sunteţi încă vii şi nu mai toleraţi
Să vă distrugă fiinţa de buni creştini români.