TOATE AU O LIMITĂ! NU-I AŞA, DOMNILOR GUVERNANŢI?

Din decembrie 1989 încoace, noi, românii ardeleni, suntem mereu hărţuiţi, mereu tracasaţi, mereu ameninţaţi, mereu insultaţi, mereu provocaţi sub ploaia pretenţiilor, ameninţărilor şi a privilegiilor absurde, mereu crescânde ale UDMR. Încât, după cele petrecute atunci, cu 23 de ani în urmă, mai ales după cele întâmplate, în zilele de 21 şi 22 ale acelui sfârşit de decembrie, ne referim la crimele abominabile de la Zetea, Dealu, Târgu-Secuiesc şi Praid, pentru a ne opri doar la câteva exemple, după alungarea românilor din judeţele Harghita şi Covasna, avem tot dreptul la întrebări incomode, care, de fiecare dată, stârnesc furia şi revolta neprietenilor noştri tradiţionali. Aşadar, cine şi pe cine a deznaţionalizat şi deznaţionalizează, prin continue epurări etnice? Din partea cui au venit, după decembrie 1989, toate provocările acelea, valuri-valuri, chiar sub privirea împietrită a neputincioşilor noştri guvernanţi, surzi şi orbi, de fiecare dată, în faţa batjocurii udemeriste?
Acel 20 martie 1990, cu învolburările şi dramaticele încleştări interetnice de la Târgu-Mureş, care au lăsat în urma lor suferinţe şi doliu, după seria provocărilor premeditate în privinţa separatismului şcolar şi universitar, a încercărilor renaşterii unei alte Regiuni Autonome Maghiare, a fost doar începutul. Încleştări violente, cu morţi şi răniţi! De atunci încoace nimic nu mai este întâmplător! Cum chiar deloc întâmplătoare, ci după ce a fiert mult mărgeaua şerpească a urii, a venit proiectul „senatorului cu papion”, Csapo Jozsef, privind autonomia teritorială a aşa-zisului ţinut secuiesc, depus în Parlamentul României. Pe baza acestei „idei”, la 26 octombrie 2003, CNS (Consiliul Naţional Secuiesc), întrunit la Sfântu-Gheorghe, decide să fie înaintată Parlamentului României forma finalizată a „Proiectului statutului de autonomie a Ţinutului Secuiesc”, întocmit de acelaşi Csapo Jozsef, odată cu lansarea „Hotărârii privind administrarea Scaunelor Secuieşti şi autonomia Ţinutului Secuiesc (Terra Siculorum)”, precum şi cu „Proclamaţia locuitorilor autohtoni de naţionalitate maghiară”. Ce obrăznicie! Uluială! Cu toate că autonomiştii cereau „autodeterminare internă”, „autoadministrare”, „subsidiaritate”, în numele „identităţii naţionale”, deci autonomie teritorială, pe criterii etnice, într-un stat naţional unitar român, autorităţile, guvernanţii de atunci au tăcut, cu acea vină complice, frăţească, faţă de aliatul UDMR! În numele pretenţiilor absurde, revendicările referitoare la autonomia teritorială, pentru ei, deveneau „cerinţe legitime”, iar „garantarea separatistă”, aşa cereau ei dând cu pumnul în masă, să aibă loc printr-o regiune autonomă, o întoarcere la Regiunea Autonomă Maghiară de tristă amintire. Că, vorba românului, nu-i prost cel care mănâncă şapte pâini, ci acela care i le dă! Şi nimeni, printre mai-marii zilei, nu s-a găsit să le dea cu şapca peste ochi. Guvernanţii umiliţi au înghiţit şi au tăcut!
În lipsa reacţiilor necesare, otrava iredentisto-autonomistă a crescut, odată cu pleava pretenţiilor tot mai mari. I-a crescut şi pipota liderului UDMR de atunci, Marko Bela, umflându-se peste măsură. „Ţelul nostru este unul şi acelaşi - clama el -, autonomia! Programul politic al UDMR afirmă că ţinta Uniunii este autonomia!” Cu gândul la „Republica Trei Scaune”, piţărăii autonomişti trec la acţiune, râvnind la bicefalizarea României, care să devină un fel de Romgaria, printr-o regretabilă întoarcere în Evul Mediu. Autonomia teritorială şi lingvistică, enclavizarea inimii României erau unicul ţel! Nu declara, cât se poate de clar, fără pic de dubiu, răspopitul Tokes Laszlo că „Noi trebuie să obţinem autonomia!”? Autonomia, cu orice preţ! Din refuzul de a vorbi limba română, oficială în stat, neprietenii şi-au făcut un merit, o mândrie! Cu gândul la un referendum privind aspiraţiile autonomiste pe criterii etnice, în anul 2006, liderii CNS convoacă adunările secuieşti de la Odorheiu-Secuiesc (15 martie) şi Ditrău (18 iunie). La Ditrău se dă chiar un ultimatum - „Itt es most!” - pentru soluţionarea revendicărilor autonomiste. La 31 noiembrie 2008, CNS şi PCM (Partidul Civic Maghiar) organizează (prin Consiliul Local Sfântu-Gheorghe) un alt „referendum oficial” pentru susţinerea unui proiect de hotărâre privind modificarea limitelor teritoriale ale actualului judeţ Covasna şi înfiinţarea aşa-zisului ţinut secuiesc. Domnilor Jonathan Scheele, Jose Durao Barroso şi Olli Rehn, minţiţi, li se spune că „asta-i voinţa poporului secui”. Care popor? Cel format, după recensământul populaţiei în anul 2002, din vreo 200 de secui? Complici în tăcerea lor, guvernanţii, şi de data aceasta, sunt muţi ca o stâncă!
De la Orban Viktor, premierul Ungariei, la secretarul de stat din MAE ungar, Nemeth Zsolt, de la fostul preşedinte al Ungariei, Solyom Laszlo, la celălalt fost preşedinte, Pal Schmit, plagiator care şi-a dat demisia, erau fluturate „modelele” autonomiste Tirolul de Sud, Kosovo, Catalunia, potrivite pentru ce ei pretind, cu neruşinare, cam ca nuca în perete. Demnitarii unguri se plimbau şi se plimbă prin Ardeal, după 1990, ca Vodă prin lobodă, ca printr-un sat fără câini, dar nimeni nu a avut şi nu are curajul să-i declare persona non-grata şi, cu un şut „diplomatic” în fund, să le arate direcţia Budapesta! Din păcate!
La 15 martie 2008, de ziua maghiarilor de pretutindeni, o nouă provocare: drapelul României, Tricolorul, arborat pe clădirea Consiliului Judeţean Covasna (preşedinte Tamas Sandor) este coborât în bernă, în semn de doliu, concomitent cu refuzul amplasării steagului românesc pe unele clădiri ale Statului Român din judeţele Harghita şi Covasna! La 31 martie 2008, nostalgicii revizionişti, iredentişti, şovini şi extremişti, bolnavi la cap, aprobă stema, drapelul şi fanionul secuiesc. Este vremea în care gândul autonomist le zboară, de la aşa-zisul ţinut secuiesc spre acea „autonomie asimetrică” prin Partium (Bihor), Satu Mare, Arad, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, când sunt înălţate monumente non-grata ale „stăpânirii maghiare de 1.000 de ani în Ardeal”, când sunt înlocuite numele româneşti ale străzilor şi bulevardelor cu denumiri maghiare, când se fac pelerinaje la Şumuleu-Ciuc, Ghimeş-Făget, cei din ţara vecină fiind aduşi cu un tren tras de o locomotivă cu drapelul şi cu stema Ungariei Mari, când apar, peste noapte, panourile provocatoare, pentru delimitarea aşa-zisului ţinut secuiesc, de la Chichiş şi Aita-Mare. Toate acestea, pe timpul în care Tokes Laszlo clama: „Să obţinem autonomia! Problema noastră este precum cea din Kosovo, similară cu cea a Tibetului!”. Comparaţie total aiurea! Auzi şi nu-ţi vine să crezi! Şi, din nou, vinovata tăcere a guvernanţilor români!
Publicaţiile de limbă maghiară „Haromszek”, „Europai Ido”, „Szekely hirmondo”, „Harghita Nepe”, televiziunile şi radiourile ungureşti nu prididesc să ne înjure, să falsifice istoria, să ne provoace mereu. Atacuri mediatice insultătoare, teorii revanşarde, deziderate autonomiste! Apar, pentru prima dată, steagurile secuieşti pe instituţii ale Statului Român de la Sovata, Ghindari, Fântânele, Sărăţeni, Miercurea-Nirajului, Găleşti, Acăţari, din judeţul Mureş. Sunt organizate tabere, în care-i înjurată România, pe la Tuşnad şi Gheorgheni, la care se discută despre revizuirea Tratatului de Pace de la Trianon (1920), despre o recosmetizare a imaginii criminalului de război Wass Albert, sub tutela Plutonului „Wass Albert” al Gărzii Maghiare, care a făcut pui în Ardeal, şi a partidului Jobbik (preşedinte Vona Gabor), manifestări antiromâneşti ale Mişcării de Tineret din cele 64 de Comitate (HVIM) sub bagheta dirijorală a lui Torocskai Laszlo, ale Tineretului Maghiar din Ardeal (EMI), ale altor grupuri cu caracter revizionist şi iredentist, ale celor care, pe unde apucă, urlă ca apucaţii: „Să piară Trianonul!”. O zbatere surdă pentru o „Transilvanie independentă”, autonomă! Pe străzile Clujului au demonstrat, aceşti apucaţi, cu însemne fasciste şi naziste, chiar cu steagurile lui Arpad, interzise în Ungaria! Elucubraţii autonomiste la care, din păcate, au aderat şi „bisericile istorice” maghiare, cu gândul la acea Regiune Autonomă Maghiară, de tristă amintire, la un imposibil aşa-zis ţinut secuiesc, cu instituţii: parlament, guvern, poliţie, armată, administraţie proprii. Din păcate, din nou, guvernanţii români au uitat sau n-au luat în seamă discursurile autonomiste ale duşmanilor tradiţionali, din 4 şi 5 septembrie 2009, făcându-se că nu ştiu că „orice formă de autonomie teritorială, pe criterii etnice, conduce la discriminarea şi marginalizarea românilor din zonă, lovind direct în păstrarea identităţii lor în propria ţară”! Altă vinovată tăcere!
Aşa s-a ajuns ca profesorii şi elevii să fie alungaţi din Liceul „Bolyai” din Târgu-Mureş, ca acest Marko Bela, copia lui Lenin, să ne arunce în faţă cuvintele jignitoare prin care noi, românii, să fim obligaţi să învăţăm ungureşte în propria ţară, nu ei, ungurii, româneşte, insultându-ne credinţa şi bisericile ortodoxe, pe care el le vede „cu turlele în formă de ceapă”, cerând autoritar „înapoi pământul natal, patria de la 1918!”. Să te mai miri, oare că, la împlinirea celor 70 de ani de la Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, când „mândrul pământ al Transilvaniei s-a transformat într-o amarnică Golgotă”, pe străzile municipiului Miercurea-Ciuc (în urma unei autorizaţii date de primarul Raduly Robert, care, mai zilele trecute, în postura unui apucat de pe timpul lui Hitler, declara că, de la prefect la femeia de serviciu, toţi românii trebuie să cunoască limba maghiară!), fantoma lui Horthy Miklos, amiralul fără mare, se plimba pe cal alb, însoţită de husari călări, în uniforme cu fireturi? Să te mai miri că se întâmplă atâtea în Ardealul nostru, atâta timp cât, cu ani în urmă, la Miercurea-Nirajului, cândva localitate românească, înaltul ierarh IPS Andrei Andreicuţ, azi Mitropolit al Clujului, Sătmarului, Sălajului şi Maramureşului, şi părintele protopop Nicolae Gheorghe Şincan erau insultaţi, de primar şi de câţiva consilieri, după care au fost profanate troiţa şi piatra de temelie, sfinţite pe locul viitoarei biserici ortodoxe? Trianonul a devenit cuiul sâcâitor din talpa autonomiştilor şi a neprietenilor noştri. Provocările se ţin, din păcate, lanţ. Piţărăul Csibi Barna îl spânzură, simbolic, pe Avram Iancu! Încurajaţi de Budapesta, după arborarea steagului secuiesc pe Parlamentul Ungariei, sicofanţii ăştia, cei 6 la sută din politica papricaşului, ne bat, obraznicii, cu pumnul în masă, cerând autonomie, uitând că noi, românii, suntem 89 la sută din populaţia acestei Românii! Cu ai lor „paşi mărunţi”, au bifat toate obiectivele de pe lista de revendicări! Mereu aţâţaţi să întreţină convulsii periculoase, incendiare, într-o zonă sensibilă a României, sub bagheta dirijorilor Tokes Laszlo, Marko Bela, Kiraly Karoly, Suto Andras, Katona Adam, Eva Maria Barky, mai încoace venind, sub incitările lui Kelemen Hunor, Toro T. Tibor, Izsak Balazs, actualul lider al CNS, ei doresc să şteargă urmele românismului din zonă, pofta lor hulpavă, udemeristo-autonomistă, fiind încurajată, din 1990 încoace, de Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, de Petre Roman, Adrian Severin, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Mihai Răzvan Ungureanu, prin înjositoare compromisuri. Iar guvernanţii de până acum n-au văzut şi n-au auzit nimic!
Loviţi de grava boală a întunericului, invocând tâmpenia „scopul scuză mijloacele”, duşmanii noştri tradiţionali uită mereu că acela care seamănă vânt culege furtună, omiţând, cu totul, că, sub escaladarea tensiunilor interetnice, ca şi în 20 martie 1990, capacul poate sări sub presiunea continuă a groparilor liniştii, degenerând într-un alt „martie negru”, sub imperativul agresiv: „Itt es most!”. Din acelaşi cotlon udemerist a pornit şi scandalul, acea rupere a armoniei etnice de la UMF Târgu-Mureş. Un alt clar amestec al unor personalităţi şi instituţii de învăţământ din Ungaria, tocmai unde nu le fierbe lor oala, pentru o medicină numai ungurească şi alta românească! Din păcate, tuturor acestor declaraţii de război, dorinţelor de întoarcere la Regiunea Autonomă Maghiară, încercărilor de promovare a Legii Minorităţilor Naţionale, care a stârnit controverse, lege anticonstituţională, antieuropeană şi antiromânească, urmare a amintitelor noi provocări, a pretenţiilor absurde mergând până la modificarea frontierelor, de dragul reînvierii fantomei Ungariei Mari, mai-marii noştri guvernanţi, cu orbul găinilor, tac mâlc, parcă şi-au înghiţit limba!
N-au învăţat nimic guvernanţii români! Nici de la Nicolas Sarkozy, fostul preşedinte francez, cel care, iritat de cei care mereu cer privilegii prin Oraşul Luminilor, acolo unde există o singură ţară, un singur popor, o singură limbă, un singur imn de stat şi un singur drapel, le-a răspuns sec şi scurt: „Aici este Franţa! E clar?”. Nici de la preşedintele Vladimir Putin, al Federaţiei Ruse, n-au învăţat, nici de la premierul australian, care, minoritarilor nemulţumiţi le aminteau scurt: „Nu vă place? Aveţi libertatea de a pleca!”. N-au învăţat, nici de la slovacii care au acum o lege privind apărarea limbii oficiale, nici de la letoni, care, atunci când ruşii de acolo, 44 la sută (noi, românii, aici suntem 89 la sută), cereau limbă oficială, prin referendum, le-au spus, categoric: NU! Iar ruşi, cum aminteam, acolo sunt 44 la sută! Maghiarii de la noi sunt doar 6 la sută! De ce, oare, n-am putea fi şi noi, românii, un pic letoni şi slovaci, dacă nu francezi şi greci, aici, pe pământurile lui Burebista, Decebal, al cnejilor Gelu, Glad, Menumorut? Aţi auzit, cumva, ca turcii, vreo şapte, opt milioane în Germania, să ceară steag şi autonomie în patria lui Goethe? Pentru că, oricum am lua lucrurile, e jenant, chiar revoltător, să auzi că, prin Harghita şi Covasna, armata, jandarmeria, poliţia română, sub flamura aceea, cârpa numită steagul secuiesc, sub ambiţia nelimitată şi orgoliul nemăsurat, sunt considerate „trupe de ocupaţie” în propria ţară. Şi, în neobrăzarea fără limite, ni se spune în faţă, ameninţându-ne, că acel „capitol” nu s-a încheiat! Deci, capitolul privilegiilor! Or, ştie oricine, drepturi au. Încă prea multe. Supradrepturi, chiar. Numai că nu drepturi vor ei, ci privilegii, într-un stat în stat, numit ţinutul secuiesc. Chiar şi o „Transilvanie autonomă”! Asta vor ei. Numai că prea uită ei că, de când se ştie, cine scoate sabia de sabie va pieri! Iar tot ce s-a câştigat cu sânge nu se negociază cu cerneală! Că socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din târgul autonomist! Iar în faţa tuturor acestor neîntrerupte hărţuieli, scenarii, provocări, obrăznicii şi ameninţări, guvernanţii noştri parcă şi-au înghiţit limba!
Ne-am întors în timp, spre acele începuturi ale tensiunilor dramatice, de după 1989, culminând cu acel tragic deznodământ din 20 martie 1990, de la Târgu-Mureş, tocmai pentru a nu se uita. Atunci, cu forţa oarbă a neprietenilor tradiţionali, în dezlănţuirea unui început de minirăzboi civil, Prefectura Mureş a fost ocupată de UDMR. Să-şi amintească de acel „martie negru” cei care toarnă, din nou, gaz pe focul mocnit de la Târgu- Mureş, unde au murit oameni, au fost atâţia răniţi şi a curs sânge. Îi avertizăm, şi de această dată, pe cei care, la Ernei, Dumbrăvioara, în dealul Sângeorgiului de Mureş, „sprijiniţi de ţigani”, cum recunoştea însuşi Marko Bela, au ridicat baricade, au lovit români nevinovaţi, din multe judeţe ale ţării, care, cu autoturismele lor, au avut, în acea zi, neşansa să treacă prin acea zonă. Atunci, înainte de acel „echinocţiu însângerat”, în care a fost, pur şi simplu, zdrobit, cu sălbăticie, ţăranul Mihăilă Cofar, au fost profanate statuia lui Avram Iancu şi bustul lui Nicolae Bălcescu din Sovata. Sovata, oraşul-staţiune din România unde au fost incendiate, în decembrie ’89, casele românilor! Atunci, în acel 20 martie 1990, neprietenii noştri făceau legea cu cockteilurile „Molotov”, cu mii de cuţite, bâte, securi, lanţuri cu bile... Iar, mai târziu, ucigaşii şi călăii de la Dealu, Zetea, Târgu-Secuiesc şi din 20 martie 1990, de la Târgu-Mureş, au devenit „eroi”! Atunci când Kiraly Karoly deschidea, imprudent, Cutia Pandorei, îndemnându-ne, la o întâlnire la revista „Vatra”, în 26 decembrie 1989, în aceeaşi zi în care intelectualii mureşeni au semnat „Platforma prieteniei”, să învăţăm noi ungureşte, nu ei - româneşte, şi să uităm „miturile dacice”. Planurile lor au fost destabilizate şi zădărnicite de Vatra Românească, „zidul de care s-a spulbverat valul iredentist maghiar”, sprijinită de puiul ei - PUNR (Partidul Unităţii Naţionale Române)!
În acest context, incendiar pentru Ardeal, când, la 10 martie a.c., urmează să aibă loc mitingul pentru autonomia teritorială, pe criterii etnice, a aşa-zisului ţinut secuiesc, de la Târgu-Mureş, organizat de CNS (Consiliul Naţional Secuiesc), sprijinit de PCM (Partidul Civic Maghiar) şi de PPMT (Partidul Popular Maghiar din Transilvania), trebuie să veghem noi, românii, ca nu cumva „harta limbii române să fie, vreodată, mai mică decât cea a României”. Iar mai-marilor guvernanţi români le cerem să lupte pentru înveşnicirea neamului şi a limbii noastre. Ţara are nevoie de conducători dăruiţi şi de buni români, care să facă politica interesului naţional, nu a interesului îngust, de partid! România are nevoie, grabnică, de buni patrioţi şi naţionalişti, iubitori de Neam şi Ţară. Nu de laşi! Nu de trădători!

Categorie: