Tradiţii şi obiceiuri pascale populare româneşti în comuna Tulgheş, judeţul Harghita

Cu Duminica Floriilor (Intrarea Domnului în Ierusalim) se încheie perioada celor şase săptămâni ale Postului Mare, în care noi, creştinii, ne-am străduit să ne sârguim „spre omorârea patimilor şi spre biruinţa asupra păcatelor, pentru ca, împreună cu Iisus Hristos răstignindu-ne şi îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte şi să ne învrednicim a primi cu inimă curată Luminatul Praznic al Învierii Domnului. A fost o vreme a ascezei dar şi a bucuriei duhovniceşti, o vreme a paradoxalei «fericite întristări», o vreme a drumului de la moarte la viaţă şi de la pământ la cer. Astfel, am împlinit, fiecare după râvna şi puterile noastre, călătoria Postului, o călătorie din pribegie către Acasă” (am citat câteva dintre gândurile pe care le-am aşternut în contextul recenziei la lucrarea semnată de † Dr. Laurenţiu Streza, Din exilul păcatului la Masa Împărăţiei, Editura Andreiana, Sibiu, 2 vol., 2016-2017, publicată în „Condeiul ardelean”, nr. 389, 6-19 aprilie 2018, articol care poate fi consultat şi online: http://www.condeiulardelean.ro/articol/dr-laurentiu-streza-din-exilul-pa...).
Cu acest Praznic Împărătesc începe Săptămâna Pătimirilor Domnului, care ocupă un loc aparte în taina mântuirii oamenilor, de la drumul Golgotei şi până la Învierea Domnului. Mă voi referi, în cele ce urmează, la o suită de obiceiuri şi tradiţii populare româneşti, legate de această perioadă, care au intrat, de mai multe decenii, în tezaurul patrimoniului cultural din comuna Tulgheş, judeţul Harghita. Ideile de mai jos reprezintă o sinteză a informaţiilor bogate cuprinse în paginile volumului Tulgheş. Din tezaurul etnografic românesc, autor Lăcrămioara Pop, apărut la Editura „Eurocarpatica” din Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna, în anul 2018 (lucrare pe care am prezentat-o, de asemenea, în paginile publicaţiei „Condeiul ardelean”, nr. 411, 5-18 aprilie 2019, ediţie cu arhivă online: http://www.condeiulardelean.ro/articol/o-monografie-locala-de-suflet-lac...).
Unul dintre obiceiurile pe care tulgheşenii le respectă de Florii este legat de aducerea ramurilor de salcie la sfânta biserică, care sunt binecuvântate în cadrul slujbei religioase. Ele vor fi duse apoi acasă şi vor fi ţinute, tot timpul anului, la icoane. În săptămâna premergătoare Floriilor se face curat prin curţi şi grădini, unde, în special, femeile se ocupă doar cu florile. Celelalte activităţi agricole vor fi amânate până la „descuiatul pământului”, respectiv până la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe - Purtătorul de Biruinţă (23 aprilie) sau, în cazul în care acest praznic se întâmplă a fi în Săptămâna Mare (ca în acest an, 2019), aceste lucrări se reiau după Sfintele Paşti.
Cel mai important obicei din perioada prepascală este, însă, la Tulgheş, obiceiul păştenilor din Joia Mare. El a fost adus în această comună de fostul paroh, vrednicul de pomenire părinte Vasile Şuteu (trecut la Domnul în anul 2017), încă din anul 1981, atunci când el a venit să-i păstorească pe credincioşii români ortodocşi din această comunitate. Obiceiul constă într-o precesiune a copiilor şi adulţilor, care, îmbrăcaţi în straie populare de sărbătoare, aduc, în coşuri împodobite cu ştergare, darurile (colaci împletiţi, ouă roşii şi vin) spre sfinţire, la biserică. Se alcătuieşte un convoi care este deschis de călăreţi, urmaţi de tineri cu făclii aprinse şi cu icoane, apoi, în funcţie de vârstă, de copiii cei mai mici, mai mărişori, tineri şi, la urmă, este încheiat de femei şi bărbaţi. La biserică, păştenii sunt aşteptaţi şi întâmpinaţi de preotul satului, împreună cu toţi credincioşii care au participat la Liturghia din această zi. De multe ori sunt invitaţi şi preoţii din satele învecinate. În anul 2018, la Liturghia din Joia Mare a participat şi Preasfinţitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, care, cu această ocazie, l-a definitivat ca preot paroh pe tânărul părinte Marius Ţepeş, fiu al comunei Tulgheş. După ce au fost întâmpinaţi cu prapuri (steaguri bisericeşti) şi cu icoane, păştenii intră în biserică şi îşi aşează coşurile cu daruri în faţa altarului. Ele vor fi binecuvântate şi sfinţite de către preot şi vor rămâne în biserică până după Slujba Învierii. Ritualul se încheie cu o agapă creştină, cu bucate de post, la care sunt chemaţi toţi participanţii, mici şi mari, tineri şi vârstnici, localnici sau oaspeţi.
Din paginile aşternute cu atâta dăruire de Lăcrămioara Pop, reţinem că, după slujba de sfinţire a darurilor şi după masa comună din Joia Mare, tulgheşenii se întorc la casele lor, unde vor continua primenirea caselor dar şi „închistrirea” ouălor de Paşti, care sunt colorate şi ornamentate prin fierberea împreună cu foi de ceapă roşie, flori şi frunze cu forme deosebite, care vor da culoarea roşie şi modelele imprimate pe ouă. În aceste seri, numeroşi credincioşi participă la Denii (Denia celor 12 Evanghelii, în Joia Mare şi Denia Prohodului Domnului, în Vinerea Mare).
În Vinerea Mare nu se mai lucrează în grădină şi nu se pregătesc bucatele pentru masa de Paşti, iar în Sfânta şi Marea Sâmbătă se ajunează şi se pregăteşte mâncarea de sărbătoare, dar fără a se gusta din preparate. Tulgheşenii se primenesc, se odihnesc şi se pregătesc să participe la Slujba Învierii Domnului. Întorşi apoi la casele lor, vor gusta mai întâi din anafura specială (numită Paşti) şi doar după aceea vor mânca din „bunătăţile cele pământeşti” ale bucatelor special pregătite. Cojile ouălor şi firimiturile rămase de la masa de Paşti nu se arunca, ci (după un obicei păstrat încă şi în alte multe locuri din spaţiul românesc) se adună şi vor fi duse la cea mai apropiată apă curgătoare, pentru a ajunge şi la blajinii („reprezentări mitice ale oamenilor primordiali, sau ai moşilor şi strămoşilor” (…) care „trăiesc la hotarul dintre lumea de aici şi lumea de dincolo, pe malurile Apei Sâmbetei, la vărsarea acesteia în Sorbul Pământului sau chiar sub pământ” (apud Ion Ghinoiu Mitologie română. Dicţionar, Bucureşti, Editura „Univers Enciclopedic”, Gold, 2013, p. 37-38) despre care se crede că sărbătoresc şi ei Paştile Blajinilor, de regulă în ziua de luni după Duminica Tomii.
Să ne rugăm Domnului Hristos, Cela Ce, pentru mântuirea noastră, a pătimit, S-a răstignit şi a înviat, să ne învrednicească şi pe noi a fi părtaşi, în aceste zile, Sfintelor Sale Pătimiri şi să ajungem, cu vrednicie, a vedea şi Lumina cea neînserată a Învierii Lui şi să cântăm cu bucurie sfântă: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând şi celor din morminte Viaţă dăruindu-le”.

Categorie: