Tupeu de pădurar

Zvonurile privind posibilele candidaturi la parlamentarele din acest an îl dau drept candidat al PDL în colegiul deputăţesc nr. 4 din judeţul Covasna pe pădurarul Ionaşcu Valentin. Am trecut în mod intenţionat numele pădurarului înaintea prenumelui, pentru că acesta este modul în care sus-numitul se prezintă în mod oficial. Pădurarul Ionaşcu Valentin a fost uns subprefect al judeţului Covasna de către alianţa PDL-UDMR, iar acesta a ţinut să arate întregii lumi cât de mult se poate lepăda cineva de propria-i cultură şi de propriu-i neam, comandându-şi cărţi de vizită cu sigla Prefecturii după tipicul unguresc, adică cu numele înaintea prenumelui. Prin târg circulă vorba că, în cadrul întâlnirilor pe care acesta le-a avut ca subprefect cu udemeriştii, aceştia i s-ar fi adresat numindu-l „Balint”, iar acesta n-a avut nimic de obiectat. Dincolo de bârfele locale, Ionaşcu Valentin a dovedit în perioada cât a fost subprefect că nu l-a interesat deloc soarta românilor din judeţ, fostul prefect udemerist făcându-şi de cap, iar pădurarul tăcând mucles. Suntem curioşi dacă la alegerile parlamentare acesta se va prezenta românilor din zona Buzaielor Ardelene ca fiind acelaşi Ionaşcu „Balint” Valentin sau va poza în românul verde Valentin Ionaşcu. Ptiu!

Categorie: