Un nou album despre judeţul Covasna, dar aceeaşi abordare învechită a istoriei românilor din zonă (VIII)


Autor: 

dr. Ioan Lăcătuşu

Păpăuţi. În sfârşit, o informaţie corectă despre structura etnică a populaţiei localităţii la recensământul din anul 2002 (1302 locuitori, din care 565 maghiari şi 743 români) şi despre cele două biserici ortodoxe existente în sat. Ar mai fi de adăugat că Biserica Ortodoxă nouă cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (foto)

a fost pictată de Ivana Cezar Marius şi Alexandra şi că în faţa Bisericii Ortodoxe vechi, cu acelaşi hram, s-a înălţat un monument în memoria fiilor satului căzuţi la datorie, în cele două războaie mondiale.
Zagon. Incredibil, dar adevărat. Comunitatea românească din localitate, una din cele mai mari din judeţul Covasna, comunitate care la recensământul populaţiei din anul 2002 număra peste 2000 de membri, pur şi simplu nu este menţionată deloc. Halal rigoare, corectitudine şi obiectivitate! Nimic despre Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, construită, în anul 1814, pe locul celei vechi, situată în „Satul românilor - Olahfalu”, şi de la care se păstrează clopotul pe care se află inscripţionat anul 1468. Nimic nici despre noua biserică cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, sfinţită în anul 2008, sau despre Monumentul Eroilor din localitate ridicat în perioada interbelică, în faţa bisericii vechi. Aceasta ca să nu mai vorbim despre suferinţele populaţiei româneşti din toamna anului 1940.
Baraolt.
Înaintea celor două biserici ortodoxe, ridicate în perioada interbelică, în Baraolt, a existat o biserică de lemn, aflată la marginea de nord a aşezării, „dincolo de holde”, cum spuneau localnicii, biserică menţionată în documentele din anul 1846.
Biborţeni. Biserica ortodoxă, sfinţită în anul 1935, de către Mitropolitul Nicolae Bălan, în prezenţa lui Nicolae Iorga şi a altor personalităţi, a fost dărâmată în toamna anului 1940.
Bodoş. Biserica Ortodoxă „Sfântul Nicolae”, menţionată în album, construită în anul 1932, a fost salvată de la distrugere, în toamna anului 1940, de intervenţia „cu arma în mână” a preotului reformat din localitate. O pildă de statornicie în credinţa strămoşească a oferit-o, în acest context, credincioasa Bucura Bogdan, care, în acele momente de maximă intoleranţă faţă de români, a salvat odoarele bisericeşti de la pieire, păstrându-le cu sfinţenie, până în toamna anului 1944. (va urma)

Categorie: